Vasili Chirtoca: Pentru a guverna statul, nu este destul să fii tînăr și ambițios - trebuie să fii și experimentat. P.2

(Continuare. Începutul - la 25.07.2024)

De ce Moldova trebuie să dezvolte afaceri mari și ce trebuie să facem pentru ca autoritățile să-i audă pe antreprenori? E posibil oare să creștem o elită ferm orientată către stat, și există oare dictatori buni? Despre acestea și multe altele s-a vorbit în emisiunea televizată "По фактам" cu Iulia Fiodorova, al cărei invitat a fost Vasili Chirtoca, președintele companiei DAAC Hermes S.A. și al Consiliului DAAC Hermes Grup S.A.

- Să vorbim despre dezvoltarea economiei Moldovei suverane. Dvs. ați stat la originile pieței moldovenești, ca să spunem așa. Acele schimbări economice au avut loc sub ochii și cu participarea Dvs. nemijlocită. Cum puteți caracteriza această perioadă de 30 de ani de dezvoltare a economiei de piață? Ce trăsături caracteristice ar fi specifice dezvoltării noastre economice, prin ce se deosebește ea?

- Probabil, principala trăsătură distinctivă a economiei noastre, caracteristică poate și altor așa-zise „republici bananiere”, cum le numesc cei care ne consultă, este o credință oarbă în ajutorul dezinteresat din partea partenerilor străini. Istoria nu cunoaște alt caz, în care statul trece de la socialism la capitalism. O astfel de experiență nu avea nimeni. Dar de undeva de peste hotare au apărut niște unchi foarte experimentați, au venit și au început să ne consulte cum să introducem moneda națională ( de aici a început totul), cum să facem privatizarea, cum să creăm piața funciară, cum să ne dezvoltăm industria, cum să controlăm businessul. Reforma justiției la noi a fost pornită la începutul anilor 90 și continuă și azi.

Așa că aceasta nu este o trăsătură distinctivă, ci mai degrabă un standard pentru acele state, care nu au propria elită economică, pentru statele în fruntea cărora stau persoane care nu înțeleg ce se petrece în jurul acestui stat, nu înțeleg ce se petrece în interiorul statului și nu înțeleg ce trebuie să facem pentru ca statul să se dezvolte. Un singur exemplu. O țară mică, cu o piață mică, pe care în jumătate dintre ramuri este imposibil să dezvolți o întreprindere eficientă. Există ramuri, în care poți, spre exemplu, prelucra carne, lapte, încă ceva. Ei, cu dificultăți – industria cosmeticelor. Construcția mașinilor este dificil să o dezvolți. Un șir întreg de alte ramuri, capabile să creeze multe locuri de muncă, e dificil să le dezvolți. S-ar părea, guvernul trebuie din start să elaboreze Programul de dezvoltare a economiei de export. Economia poate fi una de export doar dacă în această țară există companii mari, puternice, bogate din punct de vedere financiar, cu potențial de export.

- La noi există multe dintre acestea?

- Ascultați în continuare. Consultanții ne spun, că trebuie să dezvoltăm businessul mic și mijlociu, iar pe cel mare nu trebuie să-l dezvoltăm. Pentru că vedeți, - ne spun ei, - la noi în America 70% din populația ocupată în industrie muncește în businessul mic, mijlociu. Da de unde iau ei de lucru? De la monopoliștii mari, puternici, cu potențial. Aceștia le comandă ambalaje, aceștia le comandă design, le comandă ingrediente, consumabile, și așa mai departe, și așa mai departe. Angajații acestor companii merg la întreprinderile mici și mijlocii, unde își curăță hainele, cumpără ceva din magazine și altele de acest fel.

- Înțeleg despre ce vorbiți. Și totuși.

- De aceea, în loc să dezvoltăm o economie corectă, în loc să încurajăm dezvoltarea companiilor mari de export, noi tot timpul vorbim despre ceva, care se dezvoltă de la sine, din inițiativa oamenilor și pentru că există o pieță pentru serviciile și mărfurile lor. Da piața serviciilor și mărfurilor lor o constituie companiile mari, sau angajații acestor companii mari, familiile lor. Aceasta este greșeala noastră principală.

În ciuda acestui fapt, la noi s-au format mai multe companii destul de mari, capabile să lucreze pe piețele externe, însă asta a fost posibil numai datorită entuziasmului acestor oameni. Iată, Volodea Jardan a creat o companie mare de lactate, care azi a devenit transnațională. Vasile Dragan a creat o companie vinicolă mare, și ea este transnațională. Probabil am putea aduce și alte exemple, inclusiv pe cel al companiei noastre. Însă companii de acest fel ar putea fi sute, dacă statul ar participa la dezvoltarea lor. Da cum să participe la dezvoltare?

- Da, e interesant să auzim. Cum?

- Unu. Trebuie să-i alegem pe cei mai promițători, și să finanțăm participarea acestor companii la expozițiile internaționale. Doi. Să finanțăm companiile care au mărci bune ale mărfurilor de larg consum. Măcar pentru cinci ani să le finanțăm chiria spațiilor în centrele comerciale mari de peste hotare. Este vorba de bani colosali, dar unele țări fac acest lucru. Trei. Să li se ofere acces la împrumuturi mari pe termen lung în monedă națională și la o rată redusă. Am putea enumera și patru, cinci, șase – există multe lucruri, care trebuie să le facem pentru ca să încurajăm dezvoltarea companiilor mari. Ceea ce a făcut Coreea de Sud la începutul anilor șaizeci.

- Da unele țări procedează în felul următor. La cel mai înalt nivel, cumpără acțiunile celor mai mari întreprinderi mondiale, și sugerează cumva ideea privind dezvoltarea propriei afaceri naționale. În cazul nostru, nici măcar nu medităm la o astfel de variantă. Deși ea ar fi foarte posibilă.

În viziunea Dvs., care perioadă a fost cea mai favorabilă dezvoltării economiei moldovenești, și datorită cărui fapt?

- Clar că aceștia au fost anii zero. Și nu pentru că la acea vreme țara era condusă de economiști puternici. Acest lucru s-a datorat faptului, că comuniștii au ajuns la putere tocmai în perioada, în care aproape toate consecințele crizei din 1998 (dar a fost o criză teribilă și pentru noi, pentru companie, și pentru întreprinderile noastre industriale) deja erau atenuate, economia ieșea din criză, salariile nu mai erau achitate în caloși… Economia a început să crească indiferent de cine se afla pe atunci la putere.

Dar anume în acea vreme la putere au venit oameni, la baza ideologiei de partid a cărora era dezvoltarea industriei, ordinea, disciplina fiscală, și pe toate acestea s-a suprapus adevărata ordine, stabilită atunci în țară. Eu am relații complicate cu Voronin, cu regret, noi în prezent nu comunicăm, dar eu cred, că el a fost cel mai puternic conducător în țara noastră.

Așa a fost să fie, că devenind președinte Vladimir Voronin și-a îndreptat atenția asupra mea. Statul achiziționase un lot de automobile Škoda, și compania i-a dăruit personal președintelui unul dintre cele mai luxoase exemplare. După ce a aflat despre aceasta, Voronin a cerut să fie făcut un schimb: un automobil luxos pe două mai modeste.

Problema fiind rezolvată, eu și președintele am mers, cu una dintre aceste mașini, la casa de copii din Orhei. Clădirea nu mai fusese reparată mai bine de zece ani: acoperișul curgea, tocmai era în reparație și, se pare că și în interior se făceau lucrări de reparație. În mod solemn, președintele a donat casei de copii o mașină, iar eu am promis că o vom repara gratuit.

Chir și după 20 de ani noi în continuare deserveam gratuit acest automobil. A doua mașină noi împreună cu Vasile Tarlev, primul ministru de atunci, am dus-o la casa de copii din Ialoveni.

Acest episod a demonstrat clar prezența unei „mîini de gospodar” în țară. Vladimir Voronin, un lider cu experiență, a înțeles perfect ce trebuie să se facă, cum să se facă, unde să se facă și la ce să se acorde atenție.

Asta e foarte important, pentru că dacă la putere vin oameni care nu au experiență suficientă, cunoștințe suficiente dare care, în același timp, nu știu că nu au asta, atunci e o problemă. Acești oameni iau decizii fără să înțeleagă consecințele acestor decizii, și atunci e o problemă și mai mare. De aceea, da, consider că anii zero au fost cei mai favorabili.

- Se spunea, că Vladimir Nicolaevici își pregătea un succesor în persoana Dvs. E adevărat?

- Posibil, dar mie el nu mi-a spus asta.

- În interviuri ați spus că, fiind om de afaceri, trebuie să fii prieten cu orice guvern. Chiar și un an în urmă spuneați : „Îmi plac acești băieți tineri, activi!” Aș vrea să aud astăzi ce părere aveți despre ei.

- Ei îmi plac. Simpatici, poartă rucsacuri, adidași. Dar problema constă în faptul, că guvernarea unui stat este munca cea mai dificilă. Nu există o altă muncă, care necesită așa de multe cunoștințe, iar principalul – experiență. Trebuie să treci toate treptele de jos în sus, să simți problemele la fiecare nivel, să înțelegi cauzele lor profunde. Fără asta, poți fi un supra-deștept, dar în același timp să nu fii rezonabil și să nu înțelegi ce decizii trebuie luate. De aceea, se spune: tinerii trebuie împinși înainte – da! Fără îndoială! Tinerii trebuie să alerge maratoane, să meargă la competițiile de box. Dar pentru a guverna un stat, obligatoriu, e nevoie de oameni experimentați, care au parcurs deja un anumit drum. Așa că da, ei îmi plac, au învățat bine, sunt deștepți. Da mai departe, băieți, mergeți la întreprinderi, faceți o carieră în business, activați în administrația publică, în autoadministrarea locală, deveniți măcar primari.

Cu regret, astăzi la putere avem puține asemenea persoane.

- Și unde vom ajunge astfel?

- După ce vor acumula ceva experiență, vor veni alții, și vor sta din nou la coadă. Adică, avem nevoie de un sistem. Știți care este problema unor state cum e al nostru? Problema este că nu avem încă o elită stabilă și nu există un sistem de pregătire a acestei elite.

- Dvs. cum vedeți asta? Mă interesează punctul Dvs. de vedere.

- Eu am crezut că Vladimir Nicolaevici va întreprinde asemenea măsuri, deoarece el a avut o putere destul de stabilă, s-ar fi putut afla la putere încă patru ani, dar nu a avut destul timp. Din punctul meu de vedere, trebuia să fie pregătite institute speciale, și el începuse să facă asta. Spre exemplu, un impuls puternic de dezvoltare a avut Academia de administrare publică. Pe cei mai talentați trebuie să-i selectăm încă din clasele superioare. Trebuie să-i avem în vizor, să creăm o rezervă de cadre, să explicăm oamenilor că vor avea o activitate de administrare. Desigur, ideal ar fi să chemăm un domnitor oarecare, să restabilim nobilimea, ca în Marea Britanie, spre exemplu.

- De ce credeți că ar fi ideal ?

-Pentru că acolo există o elită, există nobilimea care se consideră elită, și există probleme în care ei nu au divergențe. Ei sunt uniți în acest sens. Da noi avem o mulțime de probleme-cheie pentru existența și dezvoltarea statului, în care nu suntem uniți. Si noi, din păcate, ne construim statul fără a tine cont de niște lucruri obiective....

- Acum o să Vă provoc. Dictatorul este liderul manifestat. M-ar interesa opinia Dvs. despre aceasta.

- Da, așa este.

- Mai mult, ați spus că dictatorii pot fi diferiți. Trebuie să înțelegem diferența. Adică, Lukașenko - o formă de comunicare. Și există cu totul altfel de dictatori.

- Probabil, am spus-o reieșind din faptul, că nu exista un exemplu de ieșire a unei țări din criza profundă în care noi ne aflăm în ultimii ani, cu ajutorul democrației dezmățate. De aceea, probabil, dictatura este metoda cea mai acceptabilă de ieșire din asemenea situații, însă ea trebuie să fie foarte cultă. Cum a fost în Singapore, de exemplu. Nimeni nu spune că Singapore este o țară rea.

- Dar cum a început asta!

- Cu o dictatură foarte dură. La fel în Coreea de Sud. Azi aceasta este o țară liberă. Evident, este o metodă importantă de a ieși din situație. Păcat că Vladimir Nicolaevici nu a devenit un așa dictator, nu a știut să-și prelungească aflarea la putere și să-și creeze un succesor. Eu cred că el s-a relaxat.

- La locul de muncă sunteți un dictator?

- Nu! Nu-s dictator deloc. Dar nu suport indisciplina. Nu suport încălcarea ierarhiei, pentru că orice structură trebuie să aibă un model ierarhic strict, în care există șeful și ceilalți. Eu le spun tuturor: poți crede că șeful nu este mai deștept ca tine, dar el este șeful și tu ești obligat să-i îndeplinești indicațiile. Ai dreptul să-i împărtășești opinia ta, dar decizia finală îi aparține lui. Această ierarhie trebuie să funcționeze obligatoriu. Eu, desigur, nu-s un dictator.

- Cunoașteți că la noi, și nu numai la noi, adjuncții deștepți nu stau mult. Dacă adjunctul este mai deștept ca șeful - gata, cu siguranță își vor lua rămas bun. Deși, de fapt, Dvs. îi puteți delega adjunctului anumite competențe, și vă relaxați. Exagerez, desigur.

- E posibil în stat, nu și în afaceri. Zău, mi-ar plăcea să cred că cineva e mai deștept ca mine.

-Vorbeați despre administrația publică, care într-adevăr șchiopătează, iar asta nu se învață nicăieri. Plus la asta, avem o practică de succesiune. Fiecare putere vine – mătura nouă mătură pe nou. S-a încercat crearea sistemului secretarilor de stat, chipurile ei nu pot fi schimbați, și totuși.

- Cum adică nu pot fi schimbați? Se schimbă. Chiar și actuala putere îi schimbă.

- După cum sa dovedit, toți pot fi schimbați. Și această lipsă de continuitate, poate, face ca băieții să se plimbe ca niște pisoi orbi. Dar! Înțelegeți, cum a spus ministrul economiei, domnul Alaiba, poate pentru prima dată avem un proiect de dezvoltare industrială. Înțelegeți?

- Ei bine, eu îs industriaș. El nu ne-a spus despre asta. Deși am convenit de mai multe ori să avem o întrevedere, și să vorbim.

- Și niciodată…?

- Nu, niciodată .

- Dvs. spuneți: din experiența mea, nu cunosc cazuri ca autoritățile, la careva ședințe, să fie atente la ce spun oamenii de afaceri, dar am experiența de a reuși să vorbesc unu-la-unu cu cineva dintre liderii statului, căci e timp destul pentru a-l convinge că este necesar să se facă așa sau altfel. Totuși, cea mai eficientă modalitate este să ajungi la prima persoană din stat?

- Da, desigur!

- Adică, rezolvă întotdeauna cu șeful, nu cu adjunctul.

- Da, da. Eu și acum păstrez corespondența cu toate persoanele nr.1 ale statului. Am păstrat scrisorile pe care le-am scris, la unele au fost și reacții. Însă niciodată nu am afișat că am făcut asta. Nu am spus nimănui acest lucru.

- Așa deci, material compromițător aveți.

- Nu e deloc un material compromițător…

- Glumesc...

- Că doar eu însumi am creat aceste scrisori, pentru că dacă oamenilor de la conducere le place să convoace consfătuiri, la care să invite niște oameni de afaceri... Apropo, acum pe noi, oamenii de afaceri, nu ne mai invită. Cel puțin, pe cei care fac ceva în această țară, pe care îi cunoaște lumea.

- Cum explicați acest fapt?

- E pentru că totul este privit din punctul de vedere - cu cine a fost atunci, cu cine a fost pe urmă, etc. Am mai spus deja, că noi sprijinim orice putere. Noi vrem ca orice putere să reușească. Noi vrem ca în țară să fie mai bine, de aceea apriori suntem aliații oricărei puteri. Este altceva, că pot fi diferite viziunile noastre, orientarea politicii externe. Eu, de exemplu, sunt un moldovean total. Consider că principala noastră orientare în politica externă o constituie interesele statului nostru. Da, e greu, suntem mici, toți vor să ne influențeze. Dar, fără îndoială, mereu trebuie să pornim de la interesele naționale. Asta este cel mai important.

Și iată că pe noi ne convoacă, noi ne expunem părerea, ei scriu ceva. Și fac totul invers. Acum, văd că funcționarii propun din nou introducerea TVA pentru autoturismele importate. Dar această discuție demult a fost închisă: acum 20 de ani toți au ajuns la concluzia, că în condițiile unei piețe izolate prețurile trebuie reglementate cu ajutorul accizelor.

Vreți să majorați veniturile bugetului? Majorați accizele! La ce bun ne trebuie o acciză, care depinde de volumul motorului, și nu de TVA? Ea ne protejează pe noi, și pe stat, de concurența neloială, de prețuri micșorate pentru mașinile de import, de contrabandă și de piața „gri”. Datorită accizelor la noi s-a format o piață civilizată a automobilelor. Și iată, din nou TVA! Chiar nu se poate organiza o dezbatere deschisă cu participarea tuturor părților interesate?

Da știți care este interesul lor față de TVA? Niște companii străine, obișnuite cu leasingul operațional, fac lobby pentru introducerea lui, deoarece pentru ele este o condiție obligatorie. Dar piața pentru astfel de mașini este limitată - 200-300-400 maxim.

Și iată că se găsesc "sfătuitori", care critică „necivilizarea” pieței noastre din cauza lipsei TVA-ului la mașini. Dar tocmai datorită acestui fapt toate mașinile-s importate legal și toate taxele-s plătite! Atunci, ce vor ei să obțină cu asta? Nu-i clar. Dar principalul – cu noi nu se consultă nimeni! Dar noi, specialiștii autohtoni, avem un bagaj mare de cunoștințe și experiență! De ce nu ne întreabă pe noi? (Zâmbește).

- Dar încercați să discutați cu ei, să le vorbiți despre problemele existente, sau așteptați să fiți invitat?

- Ei nu au nevoie! Ei le știu pe toate. Alaibii le știu pe toate.

- Să revenim la Alaiba. Dacă cineva nu ține minte – el nu este doar ministrul dezvoltării economice, dar și al digitalizării, viceprim-ministru. El a declarat că în Moldova, probabil pentru prima dată, se creează un program al industrializării. Pentru prima dată!

- Interesant…

- Ei în cele din urmă au ajuns la concluzia, că industria este inima unei economii sănătoase. Industria este în cădere liberă de 30 de ani, spune dl Alaiba. De la 40% contribuție la PIB în 1991 la 8% în 2023. Asta au descoperit. "Pentru prima dată, am elaborat o viziune clară privind dezvoltarea și refacerea industriei”, a spus ministrul. Mai pe scurt, fuga la restabilirea industriei, la industrializare, și economia va crește cu 10-15 %. Despre ce este asta? Ca om de afaceri, ce simțiți la auzul sau la citirea unor asemenea afirmații?

- Sincer vorbind, pentru prima oară aud despre aceasta, căci nu prea privesc televizorul. Mă bucur, deoarece pentru a dezvolta ceva trebuie să începi cu a înțelege necesitatea a ceea ce trebuie să dezvolți. Slavă Domnului că au început, dar ce mult timp i-a trebuit stimatului domn ministru, viceprim-ministru , ca să înțeleagă acest lucru ! Să vedem ce va ieși din asta.

- Nu o să credeți! Au fost identificate domenii prioritare, în care putem fi competitivi, există un set clar de acțiuni care ar trebui implementate, vom atrage investiții productive și vom crea locuri de muncă bine plătite. Și eu demult îmi doresc să fac cunoștință cu strategia Ministerului Economiei. Strategic, cum vedeți dezvoltarea economică? Dar Dumnezeu cu ea, măcar tactic, dacă nu strategic.

- Există un proiect, foarte patriotic. E un portal, pe care a fost expus întregul program. Teza lui principală: pentru dezvoltarea industriei este necesară crearea unui set de măsuri, care să încurajeze substituirea importurilor și economia de export. Și cea mai importantă problemă - dezvoltarea provinciei. Acolo totul este descris. Posibil, o parte din el a fost inclus în programul lui Dodon. El vorbea despre 20 de clustere, dar eu cred că numărul lor trebuie să fie nu 20, da exact conform numărului de centre regionale. Pentru că centrele noastre regionale, în opinia mea, reprezintă o împărțire administrativă foarte reușită. Practic, toate-s bine echipate pentru a dezvolta industria. Practic, peste tot există noduri energetice puternice. Peste tot există gazele naturale.

- Nu peste tot, nici pe departe nu în toate satele...

- Dar eu vorbesc despre centrele raionale. Practic peste tot. Nu peste tot, dar practic peste tot este apă, există un sistem de epurare a apelor uzate, sau cel puțin există stații de epurare vechi, care pot fi reconstruite. Conceptul meu constă în aceea, că în aceste locuri este necesar să fie create un șir de industrii speciale, investind în care investitorul este scutit de anumite taxe, inclusiv impozitul pe venit. Timp de zece ani el nu le achită, iar după șapte ani i se întorc toate investițiile .

Spre exemplu, noi nu producem aparate electrice. Acum, dacă produci acest utilaj în Sîngerei, să zicem, dacă angajezi cel puțin 100 de oameni și le achiți un salariu de cel puțin 700 de euro pe lună, atunci peste șapte ani îți întoarcem tot ce ai investit. Pentru că statul va primi acești bani din impozitul pe salariu, plățile sociale și TVA. Dar în schimb, vom avea o producere dezvoltată, vom avea locuri de muncă.

Iată, noi avem o uzină constructoare de mașini la Soroca, produce motoare hidraulice. Avem mari dificultăți la această întreprindere, dar o menținem. Cu ceva timp în urmă, la noi stăteau la coadă 100 de persoane, foști angajați, care doreau să revină din străinătate și să muncească. Foarte mulți vor să se întoarcă. Foarte mulți vor să trăiască în această țară, pentru că ea este comodă, frumoasă, este o țară foarte bună. Poate, ea încă nu a ajuns pe mîini bune. Dar multora le place aici, mulți se simt bine aici.

(Va urma)