Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Vasili Chirtoca: Unii învinuiesc întreaga lume de propriile nenorociri, alții preferă să tragă învățăminte. Eu fac parte dintre cei din urmă. P. 1

22 feb. 17:58   Analitică
6388 0

Vasili Chirtoca, președintele DAAC Hermes S.A. și președintele Comitetului de conducere DAAC Hermes Grup S.A., a fost oaspetele emisiunii lui Pavel Sidorenco "Бизнес-герои нашего времени", în care a povestit multe lucruri interesante despre viață și business. Propunem atenției cititorilor versiunea textuală a acestui interviu.

- Azi avem ca invitat una dintre cele mai mari personalități din Moldova: Vasili Chirtoca. Domnule Chirtoca, se spune că mărimea afacerii unui antreprenor depinde de responsabilitatea pe care acesta și-o asumă. Pentru că întotdeauna este vorba despre responsabilitate. Este numărul persoanelor pe care le-ați angajat. Este responsabilitatea față de clienți. Este și responsabilitatea față de stat. Dumneavoastră în anii nouăzeci ați trecut de la serviciul la stat în propriul business. Ce sentimente aveați atunci, dacă din acea stabilitate a început lumea businessului? Erau necruțătorii ani nouăzeci…

- Țin bine minte acele timpuri. De fapt, eu am trecut în business fiind destul de pregătit, deoarece, dacă vă amintiți, perestroica a început încă în 1985, acele schimbări se coceau de pe atunci. Cu toții, eram atunci romantici. Cu toții, eram «sătui» de sistemul sovietic, pe care îl consideram nu foarte reușit. Acum, desigur, mulți își revizuiesc poziția…

În acele timpuri schimbările aveau loc fulgerător. Acum le analizăm și vedem, că au fost comise greșeli mari, care în scurt timp ne-au adus la capitalism, dar în același timp în urma acelor greșeli noi am pierdut o mare parte a industriei. În plus, am pus oamenii într-o situație imposibilă. Cred că așa ceva nu a mai fost în istorie. E chiar mai grozav ca anul 1917. Mulți oameni s-au pomenit fără lucru, fără sprijinul social al statului, fără economii.

Însă partea cea mai activă și mai pregătită a societății a văzut în acele schimbări niște posibilități noi. Și eu am văzut aceste posibilități. Iată un exemplu. Tatăl meu, pensionar pe atunci, a cumpărat o căsuță la baștină. Avea acolo o vie, și multe altele. Fiind și eu băiat de la țară, mergeam să-l ajut. Și în timp ce se desfășura Primul congres al deputaților poporului, da eu trebuia să prășesc, am luat cu mine un mic aparat de radio, și pe măsură ce înaintam printre puieți, mutam acest aparat și ascultam discursurile lui Iurii Afanasiev, Gavriil Popov, - oamenii care într-un final s-au dovedit a fi oameni care, cum s-a văzut pe urmă, au lucrat nu foarte corect. Eu chiar am lăcrimat, așa de tare suna asta, așa ne îndemnau la schimbări, liberalism, piață liberă, afaceri.


Toate acestea s-au copt în societate, căci deja fuseseră comise multe greșeli în administrarea statului. Era foarte multă birocrație, inițiativa oamenilor era oprită. Tineretul simțea deosebit de acut necesitatea acestor schimbări. De aceea noi, desigur, le-am primit cu bucurie, cu plăcere. Vedeam pentru noi niște posibilități noi. Și asta ne dădea multă energie, rămășițele acelei energii se mai păstrează și acum, dar în altă formă.

- Am o întrebare tradițională în acest program, pregătită din timp, celelalte fiind întotdeauna improvizate. Întrebarea este despre valorile pe care în copilărie le-ați primit de la părinți, învățători, lumea înconjurătoare.

- Privindu-mă dintr-o parte, eu sunt satisfăcut de starea mea ca persoană care trăiește în lumea înconjurătoare, care a stabilit cu ea o interacțiune în încercarea de a nu genera emoții negative și a nu le primi ca răspuns. Iubesc oamenii. Iubesc compania mea, colectivul meu, familia mea, copii, soția. Iubesc multe lucruri. Am multe planuri pe care vreau să le realizez. Dar, privind înapoi, e dificil să enumăr valorile pe care mi le-au dat părinții, cred că ar arăta destul de trufaș.

Voi spune așa: principalul lucru pe care mi l-au dat părinții, este exemplul. Exemplul oamenilor care întotdeauna au muncit, au fost onești față de cei din jur, față de stat, față de colectivele pe care le-au condus. Exemplu de atitudine față de părinți, față de persoanele apropiate, frați, surori. Eu am văzut atitudinea lor unul față de altul, cum se iubeau, cum se ajutau reciproc. Și toate acestea, evident, s-au depus cumva în mine.

Desigur, părinții se străduiau ca noi să învățăm bine. Ei erau pedagogi și ne ajutau. Și datorită faptului că noi aveam rezultate bune la școală, apoi la universitate, noi am obținut cunoștințele necesare și principalul – am învățat să învățăm. Este foarte important, pentru că deseori vezi oameni, care cred că le știu pe toate, însă problema cea mare este că ei nu știu ceea ce nu cunosc. Da o persoană care se poate privi dintr-o parte, care înțelege că nu cunoaște ceva, apelează la o carte sau altă sursă de informare și își completează cunoștințele. Noi mereu învățăm, și eu cred că asta este principalul lucru pe care noi l-am primit de la părinți, plus abilitatea de a percepe pozitiv lumea înconjurătoare.

- Învățarea îmi inspiră respect. Eu personal învăț mereu. Ultima mea pasiune, manifestată în timp ce îl intervievam pe Ivan Naniev (regizor și om de afaceri din Moldova, autorul filmului «Puterea Probabilității» - nota red.). Și Dvs. ați sprijinit apariția filmului. Vă mulțumesc pentru asta, pentru că a ieșit un blockbuster moldovenesc superb, foarte profund. Și la moment mă pasionează studierea cinematografiei, a dramaturgiei, a activității regizorilor. Dvs. aveți titlul de maestru în sport la box și președinte al Federației de box. Acest sport, destul de dinamic și agresiv, V-a influențat cumva personalitatea, V-a ajutat în business ?

- Prima experiență în box am avut-o încă în școală. Am revenit la el deja la institut, la mijlocul anului doi. Mi-am zis: cred că trebuie să practic un gen de sport, să mă întăresc, să am mai mulți mușchi ca să plac fetelor, să fiu mai sigur pe mine. Și mi-am amintit de box.

Am venit la antrenorul nostru de la politehnica din Odesa. Era un antrenor minunat, Ghenrih Sighizmundovici Mihnevschii, un odesit nativ. El s-a uitat la mine, a cerut să fac niște mișcări și a spus: "Văd că ai capacități. Dar cu o condiție – să te antrenezi zilnic!". Desigur, eu nu eram gata de așa ceva. Următoarea condiție. "Fumezi?". Eu zic: "Ei, uneori". "Te lași de fumat imediat". A treia condiție. "Alcool consumi?" Eu zic: "Ei, student, se mai întîmplă în viață ". Condiția: "Nu mai consumi alcool. Accepți?". El m-a fermecat în așa măsură, că am acceptat imediat.

Îți închipui: antrenamente zilnice. Erau grele antrenamentele. Durau 1,5-2 ore. Eu pe atunci eram slab. Și cu fiecare antrenament slăbeam cu 1,5-2 kg. Dar, datorită boxului, am prins la puteri. Am început să fiu mai sigur pe mine. Aveam acum posibilitatea să-i apăr pe cei mai slabi, - uneori, se întîmpla.

Eu cred că sportul, boxul în special, oferă multe unui bărbat. Dacă observi, la noi nu foarte multe femei practică boxul. Și dacă o fac, e din inițiativa unor antrenori aparte. Dar eu, ca președinte al Federației, nu salut asta, căci în box există doar trei genuri de lovituri: în cap, în piept și în burtă. Femeia nu poate fi lovită în niciunul dintre aceste locuri. Femeia în genere nu poate fi bătută. Desigur, antrenorii de revoltă, noi chiar avem probleme cu federațiile internaționale. Dar eu insist pe acest punct de vedere.

Da unui bărbat acest gen de sport îi oferă multe. Desigur, există anumite costuri, căci loviturile la cap niciodată nu-s de folos. Dar în asta constă arta boxului – în diversitatea tehnicilor pe care le oferă antrenorii buni. Trebuie să știi să lovești, dar și să te aperi. Este important să-ți lucreze capul, da în box el trebuie să lucreze foarte repede, și să ai picioare bune. Uneori la întrebarea ce este principal în box eu răspund: în box principalul este capul, nu mă refer la tăria lui, ci la creier. Și la fel de importante-s picioarele, căci poți lovi, dar pentru ca să te apropii destul, ai nevoie numai de picioare.

Eu sprijin în continuare boxul. Conduc Federația de box de la înființarea ei. Uneori jurnalistele mă întreabă despre traume, etc., și eu le răspund așa: "Trăim în secolul progresului rapid al infantilismului bărbaților. Bărbatul este capul familiei. Bărbatul este omul care trebuie să decidă, care trebuie să întrețină familia și să aducă în ea partea cea mai mare a bunurilor materiale. Bărbatul este omul care răspunde de securitatea familiei. Dacă pentru a obține aceste calități el va trebui să o ia nițel la cap, nu-i nimic strașnic. Este mult mai strașnic dacă bărbatul nu face nimic din acestea, stă pe smartphone, e bețiv și nu-i pasă de familie". Iată răspunsul meu.

- De acord. Eu joc golf. La noi în golf se consideră că 97,5% din succes depinde de ce ai între urechi. Dar dacă nu știi să ții crosa de golf, șanse nu ai în genere. Da în durii ani nouăzeci făceați afaceri, și era o linie foarte subțire între bandiți și milițieni. Cum ați reușit să supraviețuiți și să creșteți?

- Și bandiții, și poliția, care pe atunci colaborau foarte îndeaproape în ce privește controlul asupra oamenilor de afaceri, nu abordau pe oricine. Totul depindea de răspunsul tău la asemenea încercări. Noi le răspundeam în așa fel, că ne descurcam fără ajutorul lor.

- În acei ani, probabil, ați creat propriul serviciu de securitate.

- Da, desigur. Serviciul nostru de securitate există din a.1993. Personalul se schimbă, dar sarcinile-s aceleași. Paza fizică a obiectelor, apărarea personală a conducătorilor și a membrilor familiilor lor. Pentru că ne aflăm în ochii tuturor. Toți ne văd, și este important ca oamenii care ne ajută în acest sens, să fie văzuți mai puțin.

- Probabil, ei controlează și securitatea cibernetică, dat fiind că aveți și compania DAAC System?

- Da, însă la noi de aceste lucruri nu se ocupă Serviciul de securitate. El este la curent cu toate, dar de securitatea cibernetică se ocupă în fond DAAC System Integrator – compania care prestează servicii în domeniul dat.

Da dispozitive de interceptare noi nu avem. Desigur, uneori verificăm dacă ele există. Dar pe toți șefii serviciului de securitate, care au lucrat la noi, eu i-am prevenit din start: la noi nu este primită interceptarea angajaților. Este interzisă categoric instalarea unor asemenea dispozitive în birouri. Este important ca nimeni pe nimeni să nu intercepteze, deoarece dacă oamenii simt că prima persoană îi urmărește, apar emoții negative, neîncrederea. Și cu o atare dispoziție omul, desigur, nu muncește foarte eficient. Plus la asta, eu apreciez mult relațiile personale, pe care le am cu partenerii, adjuncții mei, conducătorii subdiviziunilor. Ele deseori devin prietenești, de aceea noi nu practicăm asemenea chestii.

- În a.1996 cineva a atentat la viața Dvs., ați suportat, cred, 5-6 focuri de armă. Ați fost lecuit atunci în Germania. Cum ați reușit apoi să-l iertați pe fostul partener? Ce V-a făcut să mențineți încrederea în oameni? Asta în contextul celor spuse despre lipsa interceptărilor ...

- Cred că am moștenit-o de la părinți, sau de la strămoșii mai vechi… dar întotdeauna am încercat să dau vina pentru problemele mele nu pe cineva – doar pe mine. Aveam o acută viziune dintr-o parte asupra mea. Desigur, nu-mi mușcam coatele pentru niște fapte rele, și cred că nu sufăr de un complex al inferiorității. Mă consider o persoană autosuficientă. Dar cu toții greșim. Există două variante de abordare a acestui subiect. Ori începem să-i învinuim pe toți în jur, uneori chiar să ne răzbunăm. Ori analizăm calea parcursă, care a dus la niște evenimente negative și căutăm soluții pentru a rezolva problema azi, ca ea să nu mai existe a doua zi. Eu mereu caut calea, îmi analizez greșelile și găsesc soluții care pe viitor exclud asemenea variante.

Și desigur, uit de acești oameni (despre care am vorbit), îi exclud din viața mea dacă ei nu mai prezintă pericol pentru mine, familia mea, etc. În acest caz așa și a fost. Ne-am despărțit pur și simplu. Omul nici n-a înțeles de ce. Eu l-am iertat.

- Foarte demn. Știu că în compania Dvs. oamenii muncesc decenii în șir, și cei din funcțiile de top, și angajații simpli. Cum reușiți să selectați ambianța, să alegeți oamenii așa, ca ei să fie devotați fără ca să fie nevoie să-i controlați?

- La 23, 24, 25 de ani mulți oameni care încep ceva, o afacere în cazul nostru, sau să administreze o afacere, se pot dezvolta diferit, sau pot degrada diferit. Mult depinde de colectivele în care nimeresc și de relațiile lor cu primele persoane. Eu am avut experiența de lucru cu conducători foarte serioși. Am fost inginer principal de proiecte la Kentford, despre care vorbiți, am crescut pentru această funcție timp de 10 ani. Vedeam cu cine lucrez, vedeam cum este ales personalul, atitudinea față de personal, cum erau sprijiniți oamenii, cum erau ajutați să crească. S-a dovedit a fi o experiență foarte importantă pentru mine.

Așa că m-am bazat pe această experiență și pe atitudinea profund pozitivă față de toți oamenii. Iubesc toți oamenii, nu-i împart în buni și răi, încerc să nu fiu supărat pe cei care mă telefonează și-mi cer ceva, sau insistă să ne vedem, demult am o atitudine calmă față de aceste lucruri, căci dacă omul are nevoie, nu e nimic strașnic în asta.

Cînd trebuia să creăm colectivul, să ne extindem, la noi veneau oameni conform anunțurilor plasate, și noi desigur încercam să vedem ce va vedea persoana peste 10, 15, 20 de ani de viață în compania noastră. Uneori cineva venea și spunea: "Vasilii Afanasievici, la moment totul e bine, îmi place, vin la lucru cu plăcere, plec de la lucru, dar nu știu ce va fi mai departe. Iată, propun să facem cutare și cutare. Hai să facem!" În unele cazuri aceste propuneri erau acceptate.

Spre exemplu, propunerea lui Igor Scerbinschii de creare a unei afaceri de comercializare Dell, căci noi aveam deja experiența de lucru cu IBM. Primul IBM în Moldova, de fapt, a fost cumpărat de compania noastră încă în a. 1992. Am dezvoltat această afacere și, respectiv, Igor s-a dezvoltat ca persoană care administrează businessul IT. Drept că pe urmă el și-a comercializat cota și acum este partenerul principal și administratorul businessului auto.

Noi ținem mult la atmosfera din colectiv. Ne străduim să organizăm sărbători. Stabil, le marcăm de trei ori pe an. Ziua mea de naștere este însă o sărbătoare, suplimentară, ca să zic așa. Este deja o parte a tradiției. Așa că atmosfera creată în compania noastră, cred, s-a format și datorită oamenilor care veneau la noi, ea contribuie la aceea, că le place să muncească, că vor să muncească. Plus la asta, desigur ne străduim ca oamenii să poată primi o sumă nelimitată de bani, în același timp creăm condiții pentru ca ei să o poată face.

- Mi-am amintit acum partea a doua a frazei despre Suvorov: "tatăl soldaților", știu că în companie majoritatea top-managerilor , conducătorilor a făcut carieră de pe pozițiile cele mai inferioare.

- Da, așa este. Partenerii noștri de bază, top-managerii, au venit în anii nouăzeci. Este și Nicolai Cozin, și Igor Scerbinschii, și Iurie Moroșan, și Genadie Botnaru… Unii s-au și pensionat. Cu doi ani în urmă s-a pensionat Tatiana Calinina, directoarea financiară care și-a început la noi cariera tot în acele timpuri. Am putea enumera mult timp…

- Azi în companie lucrează și soția, și fiii Dvs. Vreau să întreb: față de fii atitudinea este la fel ca și față de ceilalți, sau și mai dură?

- Am tot așteptat cum veți formula – mai dură sau mai puțin dură. Desigur, atitudinea față de ei este la fel ca și față de ceilalți. Fiecare are respectivul contract, care conține nu numai obligații, dar și responsabilități, măsuri ce pot fi luate pentru neexecutarea contractului.

Eu nu-i evidențiez deloc, ei își ocupă funcțiile după merit. Oricum, peste o vreme ei vor trebui să-și asume mai multe. De aceea experiența pe care o acumulează, prin ce trec, este importantă, interesantă și folositoare pentru ei, din punctul meu de vedere. Dar și eu am acumulat o anumită experiență de tată și șef. Deseori experiențele pot fi diferite, și relațiile-s diferite, aici este important să obții astfel de relații, care să nu treacă de niște linii. Este foarte important să discuți corect, să eviți emoțiile, să nu te rușinezi a pune întrebările care apar. Aceste relații presupun o deschidere reciprocă totală. Așa relație tată-fiu, desigur, este de dorit, dar în business e deosebit de importantă, pentru că deschiderea care s-a format la noi în afaceri, și cu partenerii, și cu feciorii, face ca și relațiile în viața personală să fie mai deschise.

- Înțeleg că Vă reușește să divizați rolul tatălui și rolul conducătorului.

- Cred că îmi reușește. Nu mi-am pus această întrebare. Cel puțin, nimeni nu a fugit de mine undeva departe. Deocamdată toți stăm aici.

(Va urma 23.02.2024)

17
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?