Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Trump l-a numit pe Biden "cel mai corupt" președinte din istoria SUA

25 iul. 2023,, 19:15   Externe
3338 0

Fostul președinte american Donald Trump l-a numit pe actualul șef al statului Joe Biden drept "cel mai corupt" președinte din istoria Statelor Unite și a îndemnat legislatorii țării să acționeze.

"Joe Biden este cel mai corupt președinte din istoria Statelor Unite, dovezi incontestabile în acest sens sînt prezentate în fiecare zi în Camera Reprezentanților", a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth.

Fostul președinte s-a întrebat, de asemenea, de ce republicanii din Senatul american "nu au ieșit încă în public și nu i-au condamnat pe escrocul Joe Biden și pe democrații radicali de stînga, fasciștii și marxiștii pentru acțiunile lor criminale împotriva țării (SUA)", precum și pentru acțiunile unora dintre ei împotriva sa. "Cît timp va trebui să aștepte America pentru ca Senatul să acționeze?" a precizat politicianul.

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Kevin McCarthy (republican californian), a declarat anterior că legislatorii intenționează să investigheze pentru a-i intenta un proces de destituire lui Biden din cauza implicării familiei sale în scheme de corupție în străinătate.

În luna mai, republicanii din Comisia de supraveghere și responsabilitate a Camerei Reprezentanților din SUA au declarat că au primit dovezi potrivit cărora membrii și asociații familiei lui Biden ar fi primit anterior milioane de dolari din străinătate prin intermediul unei rețele de companii.


Potrivit președintelui comisiei, James Comer, este vorba despre o "rețea complexă și suspectă de peste 20 de companii" pe care Biden și asociații lor ar fi folosit-o pentru propria îmbogățire. Cele mai multe dintre aceste firme erau societăți cu răspundere limitată înființate în perioada în care Biden era vicepreședinte. Comer a precizat că înregistrările bancare arată că familia Biden, persoane apropiate și firmele lor au primit peste 10 milioane de dolari de la străini și de la companiile acestora.

10
1
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?