Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O „comoară rară” cu scrisori de dragoste a fost deschisă pentru prima dată după 265 de ani

10 noi. 2023,, 00:32   Externe
2744 0

Un mănunchi de scrisori de dragoste trimise marinarilor francezi acum mai bine de 260 de ani, care însă nu au mai ajuns niciodată la destinație și au rămas necitite timp de secole, a fost descoperit în arhivele navale britanice.

Scrisorile dezvăluie detalii intime despre viața în cuplu și de familie în secolul al XVIII-lea, scrie The Guardian.

Cînd vasul francez de război Galatea a fost capturat de britanici în 1758 în timpul Războiului de Șapte Ani, cînd călătorea de la Bordeaux spre Quebec, echipajul navei a fost luat prizonier și scrisorile care nu au mai ajuns în mîinile marinarilor au fost confiscate și predate Amiralității Marinei Regale Britanice. Acum, scrisorile au fost deschise și citite pentru prima dată, iar conținutul lor oferă un context istoric rar al unei anumite pături a societăți din acele vremuri. „Aceste scrisori sînt despre experiențe universal umane, ele nu sînt unice Franței sau secolului al XVIII-lea”, a spus profesorul de istorie europeană Renaud Morieux de la Cambridge, care este și autorul principal al acestui studiu. „Ele dezvăluie cum noi toți ne descurcăm cu marile provocări ale vieții. Cînd evenimente în afara controlului nostru, precum o pandemie sau un război, ne despart de cei pe care îi iubim, trebuie să ne dăm seama cum să rămînem în legătură și să păstrăm pasiunea vie”, a mai spus Morieux, anunță Noi.md cu referire la digi24.ro

„Astăzi avem Zoom și WhatsApp. În secolul al XVIII-lea, oamenii aveau scrisori, dar ceea ce scriau pare foarte familiar.” O parte din corespondență provine de la soțiile marinarilor care le trimiteau scrisori de dragoste soților lor prin care le transmiteau că își doresc să îi revadă sau așteaptă să afle că partenerii lor se află în siguranță. În jur de 59% din scrisori sînt semnate de femei, ceea ce ne oferă o imagine despre nivelul de alfabetizare în rîndul mai multor clase ale societății și despre viața celor care trebuiau să ia decizii importante acasă cît timp soții lor navigau pe mare.

Descoperirea scrisorilor în Arhivele Naționale din Marea Britanie a fost pentru Morieux „ca găsirea unui cufăr cu comori”. „Ele aproape că mă așteptau să le deschid. Fiind primul cititor al scrisorilor care nu mi-erau adresate mie a fost o experiență unică.”

Poșta franceză a încercat inițial să livreze scrisorile către vas și le-a trimis în mai multe porturi, înainte de a afla că nava a fost capturată și vîndută. Cu toate că Franța avea nave de luptă impresionante, nu avea destui marinari cu experiență. De aceea, britanicii încercau să captureze cît mai mulți. Forțele britanice au capturat și ținut ca prizonieri 64.373 de marinari francezi de-a lungul Războiului de Șapte Ani. Unii prizonieri de război au murit de subnutriție sau de boală, dar mulți au fost mai apoi eliberați. Membrilor de familie le era foarte greu să ia legătura cu bărbații care au plecat la luptă și să afle dacă mai sînt în viață.

1
2
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?