Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

NASA plănuiește să coboare de pe orbită Stația Spațială Internațională

2 feb. 2022,, 20:00   Externe
2204 0

Agenția Spațială americană a întocmit un plan de scoatere definitivă din uz a Stației Spațiale Internaționale (ISS), care presupune coborîrea ei de pe orbită, într-o zonă lipsită de viețuitoare din Oceanul Pacific de Sud, în apropiere de Point Nemo.

Astronomii vor încerca să coboare platforma de la altitudinea de 406 kilometri din ce în ce mai jos, pînă în punctul în care va intra în atmosferă și se va prăbuși asemenea resturilor de corpuri cerești, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md.

“Stația nu va funcționa o veșnicie. Credem că o putem folosi în siguranță pînă în 2030”, precizează Agenția în raport. Prin prelungirea duratei de exploatare, NASA vrea să cîștige timp pentru companiile private, între care și Blue Origin, care au anunțat că vor să își facă propriile stații spațiale în următorii ani, scrie Biziday.

De la inaugurarea de acum peste 20 de ani și pînă în prezent, ISS a fost un far al colaborării științifice internaționale, comentează administratorul NASA, Bill Nelson.

Point Nemo este zona cea mai îndepărtată de orice punct terestru, situată între Noua Zeelandă și America de Sud. Este locul luat în calcul de astronomi pentru toate navele spațiale scoase din uz.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?