X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Ministerul rus de Externe i-a declarat persona non grata pe secretarul 1 și 2 al Ambasadei SUA

14 sep. 2023,, 17:30   Externe
3145 0

Ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, a fost convocată la Ministerul rus de Externe, unde i s-a înmînat o notă privind incompatibilitatea cu statutul diplomatic a acțiunilor primului și celui de-al doilea secretar al ambasadei.

Aceștia au fost declarați persona non grata și trebuie să părăsească Federația Rusă în termen de șapte zile, a precizat diplomația rusă.

"Șefului misiunii diplomatice americane la Moscova, Lynn Tracy, i-a fost adresat un demers dur prin înmînarea unei note oficiale privind incompatibilitatea cu statutul diplomatic a acțiunilor primului secretar al ambasadei SUA, Jeffrey Sillin, și ale celui de-al doilea secretar al ambasadei, David Bernstein", a precizat instituția din Piața Smolenskaia. Respectivele persoane au desfășurat activități ilegale prin legătura cu cetățeanul rus Robert Șonov, care este acuzat de "cooperare confidențială" cu un stat străin."

"Ambasadorul SUA este informat că Jeffrey Sillin și David Bernstein trebuie să părăsească teritoriul rus în termen de șapte zile în statutul de "persona non grata"", a declarat Ministerul rus de Externe, reamintind că lui Șonov, în schimbul unei remunerații financiare, îi erau încredințate sarcini menite să aducă atingere securității naționale a Rusiei.

Ministerul a subliniat că activitatea ilegală a misiunii diplomatice americane, inclusiv interferența în afacerile interne ale Federației Ruse, "este inacceptabilă și va fi suprimată în mod hotărît". "Partea rusă se așteaptă ca Washingtonul să tragă concluziile corecte, abținîndu-se de la pași de confruntare", a conchis Ministerul rus de Externe.

28
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?