Acesta este cel mai recent incident dintr-o serie de atacuri comise de grupuri de balene ucigaşe asupra unor ambarcaţiuni aflate în largul coastelor Spaniei şi Portugaliei. Oamenii de ştiinţă nu au ajuns deocamdată la un consens în privinţa motivelor care se află în spatele unui astfel de comportament.
Unul dintre cei doi membri ai echipajului vasului s-a accidentat grav la o mînă în timpul manevrelor de remorcare efectuate în condiţii dificile pe mare şi a fost evacuat cu elicopterul pînă la un spital din apropiere, a precizat acelaşi serviciu spaniol.
Ambarcaţiunea, al cărei nume este Amidala, a alertat Centrul de salvare maritimă din Capul Finisterre, o peninsulă din comunitatea autonomă Galicia, duminică, în jurul orei locale 16:00. Echipajul - un bărbat şi o femeie, ambii cetăţeni belgieni - au raportat avarii la nivelul cîrmei ambarcaţiunii, după ce aceasta a fost lovită de un număr necunoscut de orci.
Vremea nefavorabilă, cu vînturi de 65 de kilometri/oră şi valuri înalte de trei metri, au îngreunat operaţiunea de remorcare, care a durat peste cinci ore înainte ca vasul să ajungă în port, a precizat acelaşi serviciu spaniol de intervenţie şi salvare pe mare.
În luna mai, mai multe orci au scufundat un iaht după ce l-au lovit de mai multe ori în largul zonei marocane din Strîmtoarea Gibraltar.
Cunoscute şi sub denumirea de balene ucigaşe, orcile, o specie periclitată, fac parte din familia delfinilor. La maturitate, ele pot avea o lungime de pînă la opt metri şi o greutate de pînă la şase tone.
Adăuga comentariu