El a declarat acest lucru în timpul unei discuții cu jurnaliștii de la Casa Albă, relatează Noi.md cu referire la rbc.ru
Biden a fost întrebat cum a fost să participe la campania electorală a vicepreședintelui său, Kamala Harris, care candidează la președinție din partea democraților.„Nu mai am voie să merg în mulțime, <...> Serviciul Secret nu mă lasă, <...> pentru că ei spun că este prea periculos”, a răspuns Biden.
Activitatea serviciilor secrete a devenit un subiect de dezbatere după tentativa de asasinat asupra fostului președinte american Donald Trump la un miting din Pennsylvania.
Un glonț i-a zgîriat urechea, ucigînd un spectator și rănind alte două persoane.
A fost primul atac asupra unui președinte american din 1981, cînd a fost atacat Ronald Reagan. După incident, activitatea Serviciului Secret a fost criticată de liderii republicani. „Unde erau dronele? Evident, ați fi văzut pe cineva pe acoperiș”, a întrebat președintele majorității republicane din Camera Reprezentanților, Mike Johnson. Partidul a lansat propria anchetă cu privire la cele întîmplate.
Kimberly Cheatle, pe atunci șefa Secret Service, și-a asumat responsabilitatea pentru incidentul din Pennsylvania. Răspunzînd informațiilor conform cărora agenții au fost alertați de spectatori, ea a declarat că personalul agenției a avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a reacționa: detectarea, identificarea și, în cele din urmă, neutralizarea atacatorului, ceea ce a îngreunat sarcina.
La o săptămînă după tentativa de asasinat asupra lui Trump, Cheatle și-a dat demisia.
Adăuga comentariu