Eurovision stiri: 492
Transnistria stiri: 1304

Horoscopul pentru 30 decembrie 2020

30 dec. 2020,, 07:00   Externe
5045 0

BERBEC

Spune da schimbărilor, oricât de drastice sau riscante par! Tu eşti un curajos din fire, nu te sperii atât de uşor când vezi că se dărâmă sub ochii tăi tot edificiul, deci e chiar indicat să razi totul şi s-o iei de la capăt. Eşti în faţa unei mari provocări, aşa e, dar ţie îţi place. O accepţi cu încredere că va aduce apoi ceva mult mai bun. Eşti conştient că uneori, ca să creezi o lume mai bună trebuie mai întâi s-o dărâmi pe cea veche, şi într-un astfel de moment decisiv eşti şi tu. Nu te temi de schimbare, ci o accepţi cu braţele deschise, asumându-ţi toate riscurile.

TAUR

Bucură-te de tot ce ai la dispoziţie, pentru că, dacă ai începe să faci o listă cu ce ai versus ceea ce nu ai (deocamdată) sigur jumătatea plină a paharului ar cântări mai mult. Optimismul tău proverbial trebuie să ia azi frâiele oricărei acţiuni şi să o duci la îndeplinire cu încredere, cu speranţă, cu bucurie! Cu asemenea tonus ridicat, cu o atitudine atât de luminoasă şi de senină, toate vor evolua foarte bine, ca atare începe tot ce faci sau gândeşti cu un da mare şi ferm. Da – totul se poate, da – e bine, da – sunt cel mai bun, şi cu asemenea afirmaţii bine conturate în minte, vei culege cele mai frumoase roade.

GEMENI

Nu te lăsa oprit din elan de un hop neimportant, căruia ai tendinţa de a-i acorda mai multă atenţie decât merită. E doar o probă în drumul tău către scopul cel mare, prin care poţi demonstra cât de hotărât eşti să treci peste toate, câtă ambiţie ai, cât de capabil eşti să construieşti un întreg edificiu, chiar dacă fiecare etapă nouă vine cu piedici de trecut. Din toate ai de învăţat, dar mai ales descoperi ce personalitate complexă eşti, câte instrumente ai la dispoziţie, câte ştii să faci, ca atare scoate de la naftalină zestrea cu care ai fost dotat din naştere. Spune clar ce ştii, ce poţi, ce vrei şi treci la fapte!

RAC

Adu-ţi aminte de o sarcină pe care nu ai dus-o la îndeplinire la timpul potrivit, tot anul, şi care acum îşi cere de urgenţă dreptul de a o termina. Aruncă deci o privire înapoi, pentru că acum deţii toate resursele pentru a o încheia cu brio şi a o şterge mai apoi de pe lista de restanţe. Că e vorba de un împrumut în bani nereturnat până acum, de o promisiune neonorată sau de un plan abandonat mai demult, acum toate ar putea merge mult mai uşor, ca atare ocupă-te un pic şi de lucrurile uitate printre amintiri.

LEU


Nu te arunca aşa, la prima vedere, spre noua direcţie care se prefigurează acum la orizont. Cel puţin nu fără a-ţi calcula bine resursele de care dispui! Ai putea fi tentat să investeşti toată energia pe o carte, fără să îţi dai seama, acum, dacă o vei putea drămui până la capăt. Ai nevoie, mai întâi, de o analiză la rece, a preţului cerut în acest proiect, ca nu cumva să spui da şi mai apoi să-ţi dai seama că nu-i poţi face faţă. Dacă eşti sigur că deţii tot ce ţi se cere, acceptă şi implică-te, dar nu uita de moderaţie, de echilibru, de prudenţă. Excesele te vor costa mult!

FECIOARĂ

Eşti blocat într-un punct din care nimic nu mai mişcă, nimic nu mai înaintează. Nu te crampona de un banal hop, nu e nici primul, nici ultimul din planurile tale în desfăşurare. Dacă trebuie să stai pe loc, e semn că e bine să mai analizezi un pic situaţia: de unde vii şi încotro mergi, pe ce resurse te bazezi, pentru că sigur ai scăpat ceva din vedere. Ca atare nu trata acest impas ca pe capătul eforturilor tale înainte de a renunţa, ci dimpotrivă, ca pe o necesitate urgentă de a cerceta profund cum stau lucrurile. Le vei vedea altfel, vei găsi soluţii şi apoi le vei pune în aplicare pentru a duce mai departe ce ai început. Chibzuieşte deci, la rece, pentru că informaţiile cele mai bune vin către tine din diverse direcţii.

BALANȚĂ

Sfaturile cele mai bune nu vin de la alţii, mai învăţaţi, pentru că şi tu ştii foarte bine ce ai de făcut. Ai suficientă experienţă de viaţă, ai trecut prin destule ca să găseşti în interiorul tău cheia problemei de astăzi. Poate nici nu e prima oară când te confrunţi cu ea, ca atare fă puţină linişte în mintea şi sufletul tău, pentru că ele îţi şoptesc încotro e mai bine să mergi. Intuiţia e cel mai bun prieten, iar de data aceasta îţi oferă soluţii palpabile, nu doar simple avertismente. Închei ziua cu problema rezolvată doar pentru că ai ascultat întocmai ce te ghidează vocea ta interioară.

SCORPION

Duci după tine amintiri pe care le-ai stocat în memorie într-o formă falsă, deci sigur eşti indus în eroare de senzaţii greşit interpretate, de amăgiri, de situaţii neadevărate din trecut. E vremea să te trezeşti la realitate şi să vezi lucrurile exact aşa cum sunt ele, fără să mai inventezi nimic, fără să te mai laşi influenţat de scenarii fanteziste care te trimit pe o pistă falsă. Nu crede nimic din ceea ce îţi aminteşti tu din alte timpuri, ci detaşează-te de acele vremuri, pentru că nu ai păstrat în amintire cele mai corecte informaţii. Tot ce revine acum în minte sunt informaţii greşit memorate, şi ar fi nevoie de o mai atentă investigare a acestor date pe care le tot duci după tine. Nu mai sunt demult valabile, dar tu tot pe ele te bazezi.

SĂGETĂTOR

Dacă te înconjori de oamenii potriviţi care să te încarce de energie pozitivă, ziua va fi de succes pe toate planurile. Pleacă din mediile în care planează tensiuni sau nemulţumiri, deoarece tu ai un tonus mult mai bun şi nu merită să-l consumi pe astfel de oameni. Fă echipă cu persoane la fel de motivate şi de dinamice, ca şi tine, pentru că vă veţi stimula perfect unii pe alţii pentru a ajunge la rezultate demne de laudă. Ai toate şansele să te remarci alături de persoane la fel de bine pregătite. Altceva e să te compari cu cei de top, decât cu cei mediocri!

CAPRICORN

Nu te lăsa atras în discuţii cu tentă religioasă, pentru că, la urma urmei, fiecare crede în cine vrea şi cum ştie el mai bine. Nimeni nu poate să-ţi spună ţie că e bine sau e rău, ce e păcat şi ce nu. Trăieşti printre oameni şi nimeni nu are dreptul să te judece pentru felul cum gândeşti, simţi, te comporţi. Nimeni nu e perfect, nici tu nu eşti, dar ai în schimb dreptul să intri în relaţie cu divinitatea în stilul tău personal. Te rogi cum ştii tu, discuţi cu Dumnezeu cum ştii tu, mergi la biserică dacă şi când vrei tu… Deci ce rost au discuţiile despre credinţă?

VĂRSĂTOR

Prezenţa ta e benefică unor persoane care trec prin momente dificile. Tu reuşeşti să le inspiri încredere, siguranţă, de parcă garanţiile pe care le oferi le alungă lor starea de teamă care i-a copleşit. Probabil participi concret la rezolvarea problemelor lor actuale, ceea ce le dă lor curajul de a se lupta în continuare cu piedicile care îi tot ţin pe loc. Cu tine alături, parcă nu mai sunt la fel de neputincioşi, deci oferă-le sfaturi şi susţinere cu toată fiinţa ta, pentru că tu devii punctul lor de sprijin într-o mare de nesiguranţă.

PEȘTI

Nu eşti prea deschis la cooperare, şi aproape că refuzi sprijinul cuiva care chiar vrea să-ţi fie de ajutor. Ori din orgoliu, ori din încăpăţânare, ai tendinţa de a respinge gesturile de prietenie care vin de la ceilalţi, susţinând că poţi şi singur. Parcă nu ai vrea să te îndatorezi faţă de nimeni şi de aceea vrei să te descurci pe cont propriu, ca să nu fii nevoit, altădată, să întorci cuiva serviciile în mod similar şi nici să recunoşti că ai avut nevoie cândva de ajutor. Exagerezi totuşi cu orgoliile, deci, dacă nu ştii ce trebuie făcut, acceptă sfaturile: nu e nicio ruşine!

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?