Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4066

Giorgia Meloni face miercuri o vizită în Albania

3 iun. 22:31   Externe
1928 0

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, va face miercuri o vizită în Albania, unde va discuta cu omologul ei albanez, Edi Rama, inclusiv despre centrele de primire a migranţilor, anunţă luni presa de la Tirana, preluată de AFP.

Media din Albania şi Italia transmit că Meloni, care îşi va reprezenta ţara cu ocazia săptămînii culturale italiene, ar putea vizita şi unul din cele două centre pentru migranţi, unde potrivit unui acord încheiat între Roma şi Tirana în noiembrie anul trecut sînt pregătite pînă la 3.000 de locuri de cazare pentru migranţii sosiţi în Italia pe mare.

Meloni şi Rama au încheiat un acord controversat, care prevede deschiderea unui centru de înregistrare a azilanţilor la Shengjin, în nordul Albaniei, unde migranţii vor fi de asemenea cazaţi în aşteptarea soluţionării cererilor lor de azil.

Autorităţile din oraşul-port respectiv au confirmat sîmbătă agenţiei France Presse că lucrările de construcţie s-au încheiat.

La Gjader, pregătirile continuă şi nu s-a anunţat public nicio dată pentru predarea celui de-al doilea centru.

Cheltuielile pentru clădiri şi infrastructurile necesare, pentru securitate şi asistenţa medicală sînt suportate integral de partea italiană şi sînt estimate la 650-750 de milioane de euro pe o perioadă de cinci ani.

Într-un dialog cu o televiziune italiană, Rama a susţinut duminică seara acordul, explicînd că este o un act de solidaritate al ţării sale, în contextul "problemei demografice cu care se confruntă în prezent Europa".

Mai multe organizaţii neguvernamentale s-au pronunţat împotriva înţelegerii bilaterale; printre altele, International Rescue Committee (IRC) s-a referit la un proiect "care dezumanizează", iar Amnesty International despre "o propunere dăunătoare şi ilegală".

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?