X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Diplomat român, declarat persona non grata de MAE rus

3 iul. 15:16   Externe
2177 1

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) apreciază drept "neîntemeiată" decizia părţii ruse de a declara un diplomat român persona non grata.

"Ministerul Afacerilor Externe confirmă că Federaţia Rusă a declarat drept persona non grata un membru al Ambasadei României la Moscova. Această decizie a părţii ruse, neîntemeiată în raport cu prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, survine ca răspuns la măsurile adoptate de către autorităţile române la 24 mai 2024, privind declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti", precizează MAE, într-un comunicat.

Reprezentanţii ministerului român reamintesc că "decizia autorităţilor române a avut în vedere desfăşurarea de către diplomatul rus respectiv de activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice".

Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a fost convocat miercuri la Ministerul rus de Externe, unde i s-a înmînat o notă privind declararea persona non grata a unui membru al Ambasadei României.

"Această măsură este un răspuns la decizia anterioară nemotivată a părţii române de a declara persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei la Bucureşti", explică MAE rus pe site-ul său.


Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a informat la 24 mai că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice.

"Aceste elemente au fost comunicate părţii ruse astăzi, 24 mai 2024, în cursul convocării la sediul MAE, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Federaţiei Ruse la Bucureşti", a precizat MAE la momentul respectiv.

17
1
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?