X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4058

Declarația lui Kuleba privind aderarea Moldovei la UE, criticată de consilierul lui Zelenski

25 mar. 2022,, 08:59   Externe
3871 0

Mihail Podolyak, consilier al liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski și șef al delegației Ucrainei la negocierile de pace cu Federația Rusă, critică declarația scandaloasă a ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba privind decizia Moldovei și Georgiei de a depune cereri de aderare la UE, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Într-o declarație făcută publică săptămîna trecută, șeful diplomației ucrainene și-a exprimat în termeni duri poziția față de acest pas al R. Moldova și Georgiei.

„Cu tot respectul față de partenerii noștri georgieni și moldoveni, depunerea de către Moldova și Georgia a cererilor de aderare la UE arată acum ca o încercare de a atașa cele două vagoane ale lor la un tren ucrainean de mare viteză care se deplasează la Bruxelles. Cererea Ucrainei de aderare accelerată la UE ar trebui luată în considerare separat de cererile din Georgia și Moldova”, s-a arătat atunci convins ministrul de Externe al Ucrainei.

În cadrul unei intervenții exclusive la „Cutia Neagră” de la TV8, Mihail Podolyak a catalogat declarația lui Dmitro Kuleba drept inoportună.

„Nu consider oportune asemenea declarații din partea ministrului de Externe. Totuși, înțeleg poziția Moldovei și a Georgiei, care singure nu își vor putea construi o economie eficientă. Rusia va fi supărată rău la sfîrșitul războiului și va încerca să se răzbune pe toți din cauza problemelor economice cu care se va confrunta. De asta, mi-e clară poziția Moldovei și încercarea acestor două state de a-și găsi parteneri cu care să își poată dezvolta economia rapid și calitativ”, a punctat Mihail Podoliak.


„De asemenea, consider că nu este tocmai corect să judeci partenerii în ceea ce privește accesul lor în UE”, a adăugat consilierul lui Volodimir Zelenski.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?