X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Coreea de Sud anunță că ia în calcul să trimită direct arme Ucrainei

20 iun. 19:45   Externe
2512 0

Coreea de Sud ia în calcul să renunțe la politica care îi interzice să furnizeze direct arme către Ucraina, a declarat, joi, un consilier al preşedintelui sud-coreean, după semnarea, miercuri, a unui acord în domeniul apărării între Coreea de Nord şi Rusia.

„Preconizăm să reconsiderăm problema furnizării de arme către Ucraina”, a declarat Chang Ho-jin, consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui Yoon Suk Yeol. Coreea de Sud aplică de mai mult timp o politică care îi interzice să vîndă arme în zone de conflicte active, şi pe care a respectat-o pînă în prezent, în ciuda cererilor Statelor Unite şi ale Ucrainei de a renunța la ea.

Coreea de Sud s-a angajat să semneze cu Polonia un important contract de armament pentru livrarea de tancuri K2, obuziere K9 şi avioane în iulie 2022, la cinci luni după declanșarea invaziei rusești, însă ajutorul pentru Ucraina s-a limitat doar la ajutor financiar. Guvernul sud-corean şi-a exprimat, joi, la fel ca Japonia, îngrijorarea profundă în legătură cu acordul care nu exclude o „cooperare tehnico-militară” între Rusia şi Coreea de Nord şi prevede „o asistenţă mutuală în caz de agresiune” împotriva uneia dintre părţile semnatare, după cum a declarat Vladimir Putin.

„Orice cooperare care contribuie direct sau indirect la consolidarea capacităţilor militare ale Coreei de Nord constituie o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite”, a subliniat Chang Ho-Jin.

Încălcarea acestor rezoluţii şi sprijinul clar şi declarat pentru Nord, potrivit lui, „vor avea inevitabil un impact negativ asupra relaţiilor între Coreea de Sud şi Rusia”.


Nordul fusese deja acuzat de Sud, cu mai multe săptămîni înainte de semnarea respectivului acord, că furnizează arme Rusiei pentru războiul din Ucraina, în schimbul unui sprijin tehnologic.

9
0
0
0
14

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?