X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Ce pățesc elefanții după ce sînt călăriți zeci de ani de turiști

14 mar. 2023,, 00:00   Externe
3053 0

Elefanții sînt cunoscuți pentru dimensiunilor lor impresionante și puterea lor extraordinară, însă turiștii care călătoresc pe spatele lor le pot dauna grav sănătății.

Cîteva imagini difuzate de organizația de protecție a vieții sălbatice Wildlife Friends Foundation in Thailand (WFFT) îi arată pe elefanții Pai Lin și Boon Chuey, cu spatele deformat după zeci de ani în industria de turism. O imagine o afișează pe Pai Lin, o femelă de 71 de ani, a cărui spate a fost deformat după 25 de ani munciți în industria de turism din Thailanda. Pai Lin era obligată să transporte și șase turiști în același timp.

"Spatele lui Pai Lin încă are cicatrici în locurile în care se prindea suportul", scrie WFFT. "Această presiune constantă pe spatele elefanților le deteriorează țesutul și le afectează oasele, provocîndu-le probleme ireversibile la coloana vertebrală", scrie CNN.

Călătoriile pe elefanți sînt o mare atracție turistică în țările din sud-estul Asiei, însă activiștii susțin că practica este o formă de cruzime la adresa animalelor și că ele nu sînt făcute pentru a fi călărite. Totodată, susțin că elefanții sînt abuzați și exploatați și în alte activități economice și că mulți sînt munciți pînă la moarte. "Pai Lin a ajuns în sanctuarul nostru în 2006 după ce a muncit în industria thailandeză de turism", a povestit pentru CNN Edwin Wiek, directorul și fondatorul WFFT. "Ne-a fost dată de stăpînul ei pentru că se mișca prea încet, avea dureri mereu și nu mai putea munci".

Tom Taylor, un alt director WTTF, spune că elefanții nu au fost făcuți să transporte greutăți mari în spate. "Coloana lor vertebrală se întinde în sus, iar presiunea constantă pe oasele spatelui le produce daune ireversibile - care pot fi observate la Pai Lin". Edwin Wiek spune că WFFT a publicat povestea lui Pai Lin pentru a atrage atenția asupra cruzimii la care sînt supuși elefanții și pentru a îi îndemna pe oameni să nu îi mai călărească, în contextul revenirii turismului după încheierea pandemiei.


"Este important de înțeles că elefanții, spre deosebire de cai, nu sînt născuți să fie călăriți. Nu sînt animale domestice și sînt luați din sălbăticie și ținuți în condiții groaznice", spune el. Boon Chuey este un alt elefant salvat de WFFT și are spatele afectat după zeci de ani petrecuți muncind în industria turismului. Potrivit organizației, elefanții folosiți la excursii în păduri poartă uneori întreaga zi în spate greutatea îngrijitorului lor, a grupurilor de turiști și a suportului metalic montat pe spate.

0
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?