O echipă de cercetători de la Inserm (Institutul Naţional de Sănătate şi Ştiinţe Medicale din Franţa), INRAE (Institutul naţional de cercetare în domeniul agronomiei), Cnam (Conservatorul naţional de arte şi meserii), Universităţile Sorbona Paris Nord şi Paris Cité în colaborare cu cercetători de la Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului (OMS-IARC) a analizat noua versiune a algoritmului care stă la baza Nutri-Score în legătură cu riscul de boli cardiovasculare. Lucrările sînt publicate în Lancet Regional Health Europe.
Un total de 345.533 de participanţi dintr-un grup european (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition), repartizaţi în şapte ţări europene, au fost incluşi în analize.
Între 1992 şi 2010, 16.214 dintre aceşti europeni au dezvoltat o boală cardiovasculară (între care 6.565 de cazuri de infarct miocardic şi 6.245 accidente vasculare cerebrale sau AVC).
I s-a atribuit un scor fiecărui aliment consumat. Se pare că participanţii care consumau în medie mai multe alimente cu evaluări Nutri-Score mai scăzute au avut un risc crescut de boli cardiovasculare, în special infarct şi accident vascular cerebral.
Şi "aceste asocieri au fost semnificative după ce s-a luat în considerare un număr mare de factori socio-demografici şi de stil de viaţă", se subliniază într-un comunicat al Inserm.
Publicarea acestui studiu survine la o săptămînă după ce gigantul agroalimentar francez Danone a anunţat că nu va mai afişa Nutri-Score pe iaurturile sale de băut, care acum sînt evaluate nefavorabil, notează AFP.
Nutri-Score este un sistem de etichetare menit să informeze consumatorii despre beneficiile sau dezavantajele pentru sănătate ale alimentelor sau băuturilor vîndute în magazin.
Metoda de calcul s-a schimbat la sfîrşitul anului 2023, printr-un nou algoritm, pentru a ţine mai bine cont de cunoştinţele în materie de alimentaţie şi sănătate. Zahărul, sarea, grăsimile rele, precum şi absenţa fibrelor sau a altor nutrienţi au fost astfel mai mult penalizate.
Cu pelete de la verde la roşu, asortate cu litere de la A la E, Nutri-Score, lansat în Franţa în 2017, există de asemenea pe o bază de voluntariat, în alte şase ţări europene: Germania, Belgia, Spania, Luxemburg, Ţările de Jos şi Elveţia.
Comisia Europeană a renunţat să prezinte o propunere privind etichetarea nutriţională, în special în faţa opoziţiei puternice din partea Italiei, căreia i s-au alăturat, de asemenea, Ciprul, Grecia, Republica Cehă, România sau Ungaria.
Rezultatele studiului "furnizează elemente cheie pentru a sprijini adoptarea Nutri-Score ca logo nutriţional obligatoriu în Europa", a pledat Mathilde Touvier, directoare de cercetare la Inserm, se arată în comunicat.
Adăuga comentariu