X 
Arşiţa stiri: 153
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1411

Atentatul asupra lui Trump: FBI a spus cine este trăgătorul

14 iul. 10:31   Externe
2483 0

Bărbatul care a încercat să îl asasineze pe Donald Trump este Thomas Matthew Crooks, în vîrstă de 20 de ani, a anunțat Biroul Federal de Investigații al SUA într-un comunicat.

Potrivit FBI, Crooks era originar din Bethel Park, Pennsylvania, relatează bbc.com.

Acest oraș se află la aproximativ 70 de kilometri de Butler, unde a avut loc tentativa de asasinat.

"O anchetă activă este în curs de desfășurare și oricine are informații care ar putea ajuta ancheta este rugat să trimită fotografii sau înregistrări video online", se arată în declarație.

Fostul președinte american Donald Trump a fost coborît de urgență de pe scenă în timpul unui miting în Pennsylvania după ce, în urmă cu cîteva ore, asupra sa au fost trase mai multe focuri de armă "dintr-o poziție mai înaltă".


La moment, Trump este externat din spital și s-a întors la locuința sa din New Jersey.

Trump a declarat că a un glonț i-a străpuns partea de sus a urechii, spunînd că a auzit "un șuierat" și a simțit "glonțul care i-a sfîșiat pielea". Atacatorul a fost împușcat și ucis de ofițerii Secret Service.

De asemenea, a fost ucis și un participant la mitingul electoral, iar alți doi au fost grav răniți. Autoritățile spun că victimele erau bărbați adulți.

În cadrul unei conferințe de presă, oficialul FBI, Kevin Rojack, a confirmat că incidentul este considerat drept o tentativă de asasinat.

"În această seară s-a întîmplat ceea ce noi credem a fi o tentativă de asasinat asupra fostului nostru președinte Donald Trump", a spus el. Serviciile operative continuă să lucreze, a adăugat el, precizînd că la fața locului se află mai mulți agenți pentru a investiga cele întîmplate.

0
0
0
3
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?