X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Arabia Saudită a suspendat negocierile privind normalizarea relațiilor cu Israelul

15 oct. 2023,, 04:00   Externe
3480 0

Arabia Saudită a decis să suspende discuţiile privind o eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul, în plin război între acesta şi Hamas, a declarat pentru AFP o sursă apropiată guvernului saudit, transmite Agerpres.

Regatul „a decis să suspende discuţiile privind o eventuală normalizare a relaţiilor cu Israelul şi i-a informat despre aceasta pe responsabilii americani”, a indicat sursa, în timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se află la Riad în cadrul unui turneu regional.

Eforturile depuse în ultimele luni de administraţia americană pentru a încuraja o apropiere între Israel şi Arabia Saudită au fost puse în pericol de războiul dintre Israel şi Hamas, declanşat pe 7 octombrie de un atac surpriză şi de o amploare fără precedent al mişcării islamiste palestiniene în teritoriul israelian.

Vineri, în timp ce mii de palestinieni se refugiau din nordul Fîşiei Gaza după un ordin al armatei israeliene, Riadul a declarat că respinge categoric orice deplasare de populaţie în Gaza şi a condamnat bombardarea unor civili fără apărare.

După o vizită de solidaritate în Israel şi deplasări în mai multe ţări arabe, Antony Blinken a sosit vineri seară în Arabia Saudită. În cursul turneului, el a pus accentul pe necesitatea protejării civililor palestinieni, subliniind în acelaşi timp dreptul Israelului la autoapărare.


8
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?