Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Antarctica ar putea deveni „radiatorul” planetei

9 aug. 2023,, 19:00   Externe
2605 0

Cercetătorii britanici avertizează că există pericolul ca Antarctica să „înceteze să mai acționeze ca un agent de răcire al planetei și să înceapă să acționeze ca un radiator” din cauza impactului global al temperaturilor ridicate care provoacă schimbări „fără precedent”, informează Sky News.

După ce iceberguri enorme, cît un sfert din teritoriul Țării Galilor, au început să se desprindă cu o „frecvență tot mai mare”, Ministerul de Externe al Marii Britanii a comandat un studiu ce a confirmat că astfel de evenimente extreme se întîmplă tot mai des și sînt din ce în ce mai intense, transmite Digi.

„Ceea ce se întîmplă în Antarctica nu rămîne în Antarctica”, a spus șefa departamentului pentru regiunile polare al Ministerului de Externe. „Are consecințe globale și de aceea este important să creștem gradul de conștientizare despre ceea ce se întîmplă cu Antarctica.”

Cercetătorii doresc să „provoace comunitatea științifică să înceapă să trateze evenimentele extreme din Antarctica cu mult mai multă seriozitate decît au făcut-o pînă acum”, potrivit profesorului Martin Siegert, glaciolog de la Universitatea din Exeter.

„Există un pericol real, cred, ca în anii ce urmează Antarctica să înceapă să acționeze într-un fel care arată mai mult ca Arctica în sensul în care va înceta să mai acționeze ca un agent de răcire al planetei și va începe să acționeze ca un radiator.”


Cercetătorii se tem cel mai multe de trei schimbări extreme.

„Un val de căldură absolut enorm”

Cel mai mare val de căldură înregistrat vreodată la nivel global a lovit Antarctica de Est în luna martie a anului 2022, aducînd temperaturi la suprafață cu 38,5 grade Celsius mai mari decît cele normale. În loc de -50 de grade Celsius, temperaturile au ajuns la -10 grade. Dacă s-ar fi întîmplat vara, suprafața calotelor glaciare ar fi început să se topească, ceva ce oamenii de știință au spus că nu au mai văzut niciodată. Valul de căldură a fost „absolut enorm”, potrivit lui Siegert. Temperatura nu doar că era mult peste medie, dar era și mult mai cald decît în perioadele în care s-au înregistrat recordurile precedente de temperatură.

O planetă tot mai dezghețată

Suprafața de gheață care acoperă zonele polare ale Pămîntului a înregistrat recorduri negative încă din 2016. Noi recorduri s-au înregistrat de trei ori în doar șapte ani.

Pe măsură ce gheața din oceane, care plutește la suprafață, continuă să se topească, aceasta nu mai reflectă căldura și lumina de la Soare și lasă zone tot mai mari ale oceanului descoperite, care absorb căldura în loc să o respingă. „Vedem o lume cu adevărat nouă în banchiza din Antarctica”, a spus dr. Caroline Holmes, cercetător de la British Antarctic Survey.

O prăbușire „dramatică” a platformelor de gheață

Oamenii de știință au avertizat și cu privire la prăbușirea „dramatică” a platformelor de gheață Larsen A și B de pe Peninsula Antarctică și a platformei Conger din Antarctica de Est, care vor duce și ele la o creștere a temperaturilor atmosferice și ale gheții.

Platformele de gheață reprezintă partea unui ghețar sau a unei calote glaciare care s-a scurs în mare și care acum plutește la suprafață. Topirea lor „afectează populații care trăiesc în jurul zonelor de coastă din toată lumea” prin fenomene de eroziune de coastă și furtuni violente. Topirea acestor platforme de gheață din Groenlanda și Antarctica a ridicat nivelul oceanelor cu 1,8 centimetri începînd din anii '90 și a confirmat cele mai sumbre scenarii privind încălzirea globală.

Dacă topirea continuă în același ritm, nivelul oceanelor va crește la nivel global cu încă 17 centimetri și, pînă la finalul secolului, va amenința zone de coastă în care locuiesc 16 milioane de oameni.

0
1
0
4
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?