Pe lîngă Australia, în cadrul acestei operaţiuni au mai avut loc raiduri în Canada, Irlanda, Italia şi Suedia, a declarat miercuri Poliţia Federală Australiană într-un comunicat.
Creatorul şi administratorul programului Ghost, în vîrstă de 32 de ani, a fost arestat la locuinţa sa din Sydney şi se va prezenta miercuri în faţa unei instanţe de judecată pentru a fi pus sub acuzare de mai multe infracţiuni, inclusiv pentru sprijinirea unei organizaţii infracţionale.
Conform anchetei realizate de poliţie, acuzatul a creat Ghost în urmă cu nouă ani şi de atunci a vîndut programul "infractorilor din întreaga lume", inclusiv grupărilor infracţionale organizate italiene, sud-coreene şi din Orientul Mijlociu.
Aplicaţia, instalată pe smartphone-uri şi al cărei abonament pe şase luni costă 2.350 de dolari australieni (aproximativ 1.430 de euro), a fost folosită pentru infracţiuni precum trafic de droguri, spălare de bani, comandare de asasinate sau ameninţări cu violenţă, conform poliţiei australiene.
"În ultimele două zile, aproximativ 700 de membri ai poliţiei federale au executat mandate de percheziţie în patru state (australiene) pentru a-i aresta pe cei care au folosit platforma de comunicaţii criptate denumită Ghost", a spus comisarul adjunct Ian McCartney.
Poliţia australiană, care a reuşit să se infiltreze şi astfel să intervină în 50 de infracţiuni de ameninţare, estimează că, în prezent, doar în Australia există peste 375 de dispozitive pe care această aplicaţie este activă.
Autorităţile australiene, care au confiscat în această operaţiune şi 205 kilograme de droguri, 25 de arme de foc şi 1,2 milioane de dolari australieni, se aşteaptă să facă mai multe arestări în zilele următoare.
La rîndul său, directoarea Europol, Catherine De Bolle, a remarcat, în acelaşi comunicat, succesul acestei operaţiuni de destructurare la care au participat forţe de securitate din nouă ţări.
"Astăzi am arătat clar că, indiferent de cît de ascuns sînt create reţelele infracţionale, acestea nu se pot sustrage efortului nostru colectiv", a remarcat De Bolle.
Adăuga comentariu