X 
Arşiţa stiri: 197
Jocurile Olimpice stiri: 158
Transnistria stiri: 1415

Dumitru Diacov, despre demiterea directorarei de la "JOC": "Este o decizie prea dură"

26 iul. 13:28  
8 ore in urma 1221 0

Fostul lider democrat, Dumitru Diacov, ex-speaker și unul dintre cei mai longevivi deputați în Parlamentul Republicii Moldova, și-a expus părerea despre cazul concedierii directoarei ansamblului "Joc", Aliona Strîmbeanu, în urma scandalului сu cîțiva membri ai colectivului, care au dansat alături de fugarul Ilan Șor.

„Eu o cunosc pe doamna Strîmbeanu, este o persoană foarte activă și vioaie care a crescut ani de zile în cultura moldovenească. Mie îmi pare ca este o decizie cam dură, care va lăsa o impresie nu prea bună în colectivul Ministerului Culturii.

Oamenii nu pleacă pentru că nu au ce face, ei pleacă după un venit adăugător. Ei nu s-au dus să facă propagandă, hai să fim serioși, ei s-au dus, au dansat, s-au întors și au plecat. Dacă eram eu, atunci le dădeam o mustrare și le explicam că așa ceva nu se poate.

Este o decizie prea dură care nu știu cum se va reflecta asupra colectivului, fiindcă "Joc" este un colectiv important în cultura moldovenească, sper că vor găsi o limbă comună”, a menționat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii "Puterea a patra", notează Noi.md cu referire la unimedia.

Amintim că aproape 70 de persoane angajate la Ansamblul Academic de Dansuri Populare "Joc" au semnat un demers către Ministrul Culturii și cer restabilirea în funcție a directoarei Aliona Strîmbeanu.


Aceasta a fost suspendată printr-un ordin emis pe 11 iunie 2024, după ce cîțiva dansatori de la "Joc" au apărut în imagini alături de Ilan Șor, la Sankt Petersburg, Rusia.

Potrivit Ministerului Culturii, ancheta de serviciu, inițiată în privința Alionei Strîmbeanu s-a finalizat, fiind constatate mai multe abateri disciplinare grave.

4
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав