Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Modificări la Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2023, aprobate în prima lectură

5 oct. 2023,, 12:35   Economie
2720 0

Parlamentul a aprobat, în prima lectură, rectificări la LEGEA Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2023. Inițiativa legislativă a fost votată de 68 de deputați, notează Noi.md

Potrivit proiectului, veniturile totale la bugetul asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 152 de milioane de lei – de la 38,6 miliarde de lei la 38,8 miliarde de lei. De asemenea, cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat vor crește cu 152 de milioane de lei și vor ajunge la 38,8 miliarde de lei.

Creșterea cheltuielilor este necesară pentru alocarea suplimentară a 84 de milioane de lei pentru majorarea cu 250 de lei a alocației lunare primite de anumite de categorii de persoane cu dizabilități, care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, care au fost implicate în lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, victimele represiunilor politice etc. În total, de majorarea alocației vor beneficia aproape 37 000 de cetățeni. Totodată, 90 de milioane de lei vor fi cheltuite pentru acordarea compensațiilor la energie.

În document se mai propune alocarea sumei de 21 de milioane de lei pentru protecția șomerilor. Banii sînt destinați pentru instruirea șomerilor, bursa pe care o vor primi cei care urmează un curs de formare profesională și subvențiile acordate de stat pentru crearea locurilor de muncă.

Proiectul de ajustare a bugetului asigurărilor sociale a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza rezultatelor executării indicatorilor bugetului în primul semestru al anului, dinamica contingentului de beneficiari și a mărimilor medii ale prestațiilor sociale, precum și de actualizarea de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a prognozei indicatorilor macroeconomici.


Proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2023 va fi propus spre examinare în a doua lectură în plenul Parlamentului.

0
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?