Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mai scump cu 4 lei în doar 24 de ore! Prețul la gazul metan a fost majorat

1 iun. 2022,, 16:23   Economie
2602 0

După ce mai multe zile la rînd, a crescut prețul la benzină și motorină, s-a scumpit și gazul metan, cu patru lei. Mai exact, dacă ieri prețul la gazul metan era de 17 lei și 60 de bani, astăzi, 1 iunie, „Transautogaz” a afișat un preț de 21 de lei și 20 de bani.

Prețul respectiv a fost afișat astăzi de „Transautogaz”, lider de piață în vînzarea gazelor naturale comprimate. De altfel, compania „Transautogaz” a anunțat marți că urmează scumpirea.

„Stimați clienți! În condițiile continue de majorare a prețurilor pentru gaze naturale comprimate compania Transautogaz anunță o modificare a prețului pentru metan din 1 iunie 2022 pe întreaga rețea a stațiilor de alimentare”, a anunțat compania.

După ce în luna ianuarie 2022, „Transautogaz” a majorat prețul la gaz metan, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a venit cu o reacție în care a catalogat argumentarea majorării ca fiind nejustifică. Tot atunci ANRE a declarat că vor sesiza Consiliul Concurenței.

„Din comentariul publicat de S.A. „Moldovagaz”, care este fondatoarea „TransAutoGaz” SRL, constatăm o încercare neinspirată de a argumenta această decizie. Conducerea S.A. „Moldovagaz” a enumerat mai mulți factori, unii dintre care, în opinia ANRE, nu au cum să influențeze la etapa actuală structura prețului la gazul natural comprimat pentru vehicule”, potrivit unui comunicat remis de ANRE.


Totodată, cei de la ANRE au contrazis și argumentarea privind influența costului de energie electrică, care susțin cei de la Transautogaz că este necesară pentru comprimarea gazului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?