Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La Strasbourg a fost lansat Dialogul la nivel înalt RM-UE în domeniul transporturilor

6 feb. 22:25   Economie
2245 0

Ministrul Andrei Spînu împreună cu Adina Vălean, Comisar European pentru transporturi, au anunțat astăzi, la Strasbourg, lansarea dialogului la nivel înalt RM-UE în domeniul transporturilor.

„Evenimentul de azi confirmă încă o dată că Republica Moldova se mișcă cu pași fermi spre Uniunea Europeană, iar domeniul transporturilor este o prioritate în acest parcurs. Susținerea Uniunii Europene și a dumneavoastră nu ne face decît să mergem înainte, mai siguri și mai optimiști”, a declarat ministrul Andrei Spînu în cadrul conferinței de presă organizată cu prilejul lansării dialogului.

În discursul său, ministrul a transmis mulțumiri în numele tuturor cetățenilor Republicii Moldova pentru suportul necondiționat acordat de UE țării noastre în ultimii ani. În context, Andrei Spînu a trecut în revistă proiectele comune implementate, printre care:

  • Semnarea Acordului privind liberalizarea traficului rutier de mărfuri între RM și UE în iunie 2022 și prelungirea acestuia anul trecut;
  • Asocierea Republicii Moldova la Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) – cel mai important instrument pentru proiectele de infrastructură din Uniunea Europeană;
  • Semnarea Memorandumului de înțelegere la nivel înalt între UE și RM privind hărțile indicative ale rețelei transeuropene de transport (TEN-T) din Republica Moldova;
  • Obținerea statutului de membru observator al Comunității de Transport Europene;
  • Reabilitarea coridorul feroviar de nord, prin intermediul Solidarity Lanes cu un buget de aproximativ 120 mil euro etc.

„Acestea sînt doar o parte din lucruri pe care le-am făcut împreună și sînt doar un început. Acordarea statutului de țară candidat pentru aderare la UE ne responsabilizează și mai mult. Dialogul la Nivel Înalt pentru Transport între Moldova și Uniunea Europeană pe care îl lansăm astăzi va acoperi 2 capitole importante de negociere: Capitolul Transport și Capitolul Rețele Trans-Europene”, a subliniat ministrul.

Totodată, au fost punctate cîteva dintre proiectele de perspectivă, cum ar fi deschiderea unui birou al Comunității de Transport Europene la Chișinău, extinderea Acordului de liberalizare a traficului rutier de mărfuri, reabilitarea drumurilor și căilor ferate din rețeaua TEN-T, decarbonizarea transportului rutier de pasageri etc.


La rîndul său, Adina Vălean a mulțumit pentru colaborarea pe care o are cu Guvernul de la Chișinău și a menționat că Republica Moldova face eforturi imense pentru a-și moderniza rețeaua de transporturi.

5
3
0
0
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?