X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

În 2022 s-a înregistrat a doua ca mărime creştere a datoriei de stat din istoria Republicii Moldova

23 ian. 2023,, 10:31   Economie
2821 1

Datoria de stat externă şi internă a Republicii Moldova s-a majorat puternic anul trecut, cu peste 16,9 miliarde lei, arată datele publicate de Ministerul Finanțelor.

Cea mai mare creştere a fost înregistrată în luna noiembrie – cu peste 4,1 miliarde lei şi în decembrie – cu aproximativ 3,9 miliarde lei, transmite Mold-Street.com.

În consecinţă, pe 31 decembrie 2022, soldul datoriei de stat a constituit aproximativ 94,66 miliarde lei, fiind cu circa 16,91 miliarde lei mai mare față de nivelul de la finele anului 2021. Astfel, ponderea datoriei de stat în PIB a ajuns la 34%.

Este a doua ca mărime creştere a datoriei de stat din istoria Republicii Moldova, locul întîi fiind deţinut de anul 2016, cînd s-a atestat un salt cu aproape 17,3 miliarde lei.

Dacă anul trecut creşterea s-a datorat războiului şi crizei energetice, apoi în 2016 a fost o urmare a faptului că Parlamentul dominat de democrați a votat Legea nr.235/2016, prin care a devenit datorie de stat suma de 13,34 miliarde lei, restantă la rambursarea creditelor de urgență acordate în noiembrie 2014 şi martie 2015 de Banca Națională, pentru a acoperi gaura de circa un miliard de dolari, formată la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.


Pe parcursul anului trecut cel mai tare a crescut datoria de stat externă – cu circa 15,7 miliarde de lei, care a ajuns la nivelul de aproape 60,17 miliarde lei.

Calculată în dolari, datoria de stat externă a crescut de la începutul anului cu peste 630 milioane dolari și este de aproape 3,14 miliarde de dolari.

În același timp, datoria de stat internă a înregistrat o creştere nesemnificativă cu 1,2 miliarde lei și pe 31 decembrie 2022 constituia circa 34,49 miliarde lei.

Datele Ministerului Finanțelor relevă şi o creștere semnificativă a costurilor pentru serviciul datoriei de stat (dobînzi și comisioane), care au ajuns la 2,65 miliarde lei. În 2021 costurile respective au fost cu peste o treime mai mici – de circa 1,94 miliarde lei.

În 2023 costurile serviciului datoriei de stat, practic, se vor dubla și sunt estimate la circa 5,41 miliarde lei, potrivit CBTM 2023-2025.

Cea mai mare presiune vine din partea datoriei de stat interne, costurile de deservire ale căreia sunt cele mai mari. Și dacă în 2021 au fost de 0,6% din PIB, apoi în 2022 au ajuns la aproape 0,8%, iar anul viitor ar urma să ajungă la 1,4% din PIB.

Ministerul Finanțelor a estimat că, în anii 2023-2025, pentru serviciul datoriei de stat externe se preconizează a se utiliza mijloace în sumă de 3,24 miliarde lei (20,1% din total), iar pentru serviciul datoriei de stat interne – 12,86 miliarde lei (79,9% din total).

Datele de pe platforma tradingeconomics mai relevă că după cota datoriei de stat în PIB, Moldova se află pe locul 36 din 44 de state europene. Mai exact, este pe locul 7 în top 10 state europene cu cea mai mică pondere a datoriei de stat în PIB.

Ţara cu cea mai mică pondere a datoriei de stat în PIB este Estonia (18,1%), urmată de Rusia, Bulgaria, Kosovo și Luxembourg.

La polul opus se află Grecia, Italia, Portugalia, Franța, Belgia, Cipru și Muntenegru, care au datorii de stat cu o pondere mai mare de 100% din PIB.

1
2
0
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?