X 
Cutremure stiri: 504

CNA comentează zvonurile că din țară ar fi fost scoși pe căi ilicite bani

17 iun. 2019,, 08:10   Economie
6534 2

În prezent, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) procesează și analizează „într-un regim de activitate sporit” activitățile și tranzacțiile privind eventuala „scoaterea masivă, pe căi ilicite, a mijloacelor financiare” din R. Moldova, se arată într-un comunicat de presă al CNA.

Se întîmplă după ce, la 11 iunie, Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a cerut SPCSB-ului date despre transferurile bancare în sume mai mari de 500 de mii începînd cu data de 1 ianuarie 2019, pe motiv că „parvin informații precum că cei care au pierdut și urmează în scurt timp să devină istorie sau opoziție parlamentară, în regim de urgență, scot mijloace bănești din R. Moldova”.

Potrivit CNA, la moment, Serviciul nu a identificat careva riscuri sau tipologii sistemice care ar putea să aducă prejudicii statului.

Potrivit Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, entitățile raportoare informează Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor despre „activitățile sau tranzacțiile clienților realizate în numerar, printr-o operațiune cu o valoare de cel puțin 200.000 de lei ori prin mai multe operațiuni în numerar care par a avea o legătură între ele” și „despre tranzacțiile clienților realizate prin virament, printr-o operațiune cu o valoare de cel puțin 500.000 de lei”.

Obligațiile respective de raportare nu se aplică în cazurile „activităților și tranzacțiilor realizate între bancile, între băncile și Banca Națională a Moldovei, între bancile și Trezoreria de Stat, între Banca Națională a Moldovei și Trezoreria de Stat, precum și în cazul comisionului de la deservirea conturilor bancare și al spezelor bancare”.


Potrivit Legii, entități raportoare constituie, inclusiv: băncile, unitățile de schimb valutar, societățile de registru, societățile de investiții, organizatorii jocurilor de noroc; agenții imobiliari, persoanele fizice și juridice care practică activități cu metale prețioase și pietre prețioase; avocații, notarii și alți liber-profesioniști, furnizorii de servicii poștale, entitățile de audit etc.

La 13 iunie, ministrul Economiei din Guvernul Sandu, Vadim Brînzan, a anunțat că deține informații conform cărora din contul companiilor cu capital de stat sînt extrase sume mari de bani, fie în numerar, fie sînt transferați pe contul unor companii din offshore. Acesta a făcut apel pentru autosesizare la adresa mai multor instituții cu atribuții de monitorizare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав