Eurovision stiri: 493
Transnistria stiri: 1305

Temperaturi de minus 53 de grade Celsius în Siberia şi zboruri perturbate la Moscova

4 dec. 2023,, 12:45   Externe
2504 0

Temperaturile din unele zone siberiene au scăzut pînă la minus 53 de grade Celsius, iar viscolul a acoperit Moscova cu un strat record de omăt şi a perturbat zborurile, în contextul în care vremea de iarnă a pus stăpînire pe Rusia, transmite luni Reuters.

În Republica Saha din partea de nord-est a Siberiei, unde este situat Iakutsk, unul dintre cele mai friguroase oraşe din lume, temperaturile au scăzut sub minus 50 de grade Celsius, potrivit staţiilor meteo din regiune, agerpres.
Un val neobişnuit de timpuriu de frig a condus la o scădere a temperaturilor chiar şi sub minus 50 de grade Celsius în mai multe zone din Republica Saha, o regiune vastă, puţin mai mică decît India.

Aproape toată Republica Saha este situată în zona de permafrost. În capitala regiunii, Iakutsk, situată la o distanţă de aproximativ 5.000 de kilometri est de Moscova, temperatura înregistrată a fost de minus 44 grade Celsius pînă la minus 48 de grade Celsius.

Temperaturile de minus 50 de grade Celsius au devenit mai puţin frecvente în ultimii ani din cauza schimbărilor climatice, permafrostul prezentînd semne tot mai pregnante de dezgheţ.

În capitala Rusiei, unele dintre cele mai puternice ninsori înregistrate pînă în prezent au provocat luni întîrzieri pe unele aeroporturi, pistele fiind acoperite cu un strat dens de omăt.

Cel puţin 54 de zboruri au avut întîrzieri, iar alte cinci curse au fost anulate pe cele mai mari trei aeroporturi ale capitalei, conform agenţiei de presă RIA.

Temperaturile din Moscova ar urma să scadă pînă la aproximativ minus 18 grade Celsius în cursul acestei săptămîni, potrivit prognozelor.

3
2
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?