Transnistria stiri: 1327
Eurovision stiri: 494

În Germania, condițiile meteo dau peste cap transportul aerian, rutier şi feroviar

6 dec. 2023,, 10:15   Externe
2039 0

Cetățenii, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această perioadă în Germania, trebuie să cunoască faptul că în landul Bavaria, se mențin perturbările în transportul aerian, rutier şi feroviar.

Aceste perturbări sînt cauzate de precipitaţiile sub formă de ninsoare sau ploaie înghețată.

Pe aeroportul din München, numeroase curse au fost anulate sau amînate, fiind de aşteptat ca perturbările să continue pînă în data de 7 decembrie 2023.

Există situaţii în care pasagerii rămîn blocaţi în aerogară din cauza amînării sau anulării succesive a zborurilor de legătură. Se înregistrează dificultăţi şi în ceea ce priveşte gestionarea logistică a bagajelor, notează Noi.md cu referire la libertatea.ro.

Anterior, administrația aeroportului bavarez anunțase că operațiunile sînt închise de marți-seară din cauza prognozelor care anunță ploaie înghețată. În total, sînt 310 zboruri anulate.


Circulaţia trenurilor rămîne în continuare puternic afectată în Bavaria, cu numeroase întîrzieri şi curse anulate. De asemenea, mijloacele de transport urban de suprafaţă din capitala de land sînt încă limitate, cu cea mai mare parte a tramvaielor blocate în depouri. Liniile de autobuz pot fi folosite doar pe anumite secţiuni sau la o frecvenţă mult redusă.

0
1
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?