Transnistria stiri: 1322
Eurovision stiri: 494

Armata israeliană anunţă că a preluat ''controlul operaţional'' asupra portului din Gaza

16 noi. 2023,, 14:45   Externe
2561 0

Armata israeliană a anunţat joi că a preluat "controlul operaţional" asupra portului din Gaza, o infrastructură cheie din nordul teritoriului palestinian, în cea de-a 41-a zi a războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.

O operaţiune comună a forţelor blindate şi navale a permis în ultimele zile "preluarea controlului operaţional asupra portului din Gaza, care era controlat de organizaţia teroristă Hamas", a afirmat armata israeliană într-un comunicat.

Ea a adăugat că mişcarea palestiniană foloseşte portul ca "centru de pregătire pentru forţele sale navale de comando pentru a planifica şi executa atacuri teroriste navale".

Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent din 7 octombrie al Hamas asupra teritoriului israelian, soldat cu moartea a circa 1.200 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor israeliene.

Ca represalii, Israelul bombardează Fâşia Gaza, supusă unui asediu aproape total. Bombardamentele israeliene au făcut 11.500 de morţi, majoritatea civili, între care 4.710 de copii, potrivit guvernului Hamas.


După ce a încercuit nordul teritoriului, armata israeliană a anunţat că desfăşoară lupte în centrul oraşului Gaza şi a afirmat că în ultimele zile a preluat controlul asupra mai multor instituţii ale mişcării islamiste: parlamentul, clădirile guvernamentale şi ale poliţiei militare.

Mişcarea islamistă a minimizat acest anunţ, referindu-se la clădiri "goale".

Trupele israeliene intervin şi în spitalele din Gaza, acuzate de Israel că sînt folosite de Hamas pentru a ascunde arme şi centre de comandă. Armata israeliană şi-a continuat joi raidul în principalul spital din Fâşia Gaza, Al-Shifa, unde se află mii de civili palestinieni, provocând îngrijorări şi un val de critici la nivel internaţional.

2
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?