Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499

Proiectul de termoizolare a trei spitale municipale, aproape de finalizare

19 feb. 16:00   Capitala
1655 0

Proiectul de termoizolare a trei spitale municipale: „Sfînta Treime”, „Valentin Ignatenco” și ”Gheorghe Paladi este pe ultima sută de metri, gradul de finalizare a lucrărilor fiind de 90%-95%.

„Încheiem acest proiect, după ce anul trecut l-am finalizat pe cel privind termoizolarea integrală a 19 școli și grădinițe. Spitalele aveau blocuri cu performanță energetică scăzută și acolo au fost realizate o mulțime de lucrări. Bugetul total al Proiectului „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău” este de 500 de milioane de lei”, a precizat edilul Ion Ceban, notează Noi.md.

Consilierul Ala Mîrza a precizat că măsurile care sînt implementate în cadrul ultimului lot au un grad mai mare de complexitate, în comparație cu școli și grădinițe.

„Ele presupun volume impresionate de izolare a fațadelor, acoperișurilor, a înlocuirii tîmplăriei, instalarea stațiilor individuale de termoficare și agent termic, instalarea sistemelor fotovoltaice.

Cel mai amplu proces care urmează să fie făcut pînă la sfîrșitul lunii martie este cel de demontare a lifturilor vechi și instalarea celor noi”, a precizat Ala Mîrza.

Consiliera a adăugat că în cadrul proiectului vor fi instalate în total 13 ascensoare noi.

3
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?