Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 124
Transnistria stiri: 1454

Omorul din sect. Rîșcani: Autoritățile explică de ce se examinează atît de greu cererile de azil

15 iul. 08:45   Capitala
1837 0

Cetățeanul turc, omorît în sectorul Rîșcani al capitalei, nu a fost extrădat autorităților din Marea Britanie, deoarece a depus o cerere de azil în Republica Moldova, a declarat Vadim Vieru, juristul Asociației „Promo-LEX”.

Cererea de azil a fost inițial refuzată printr-un act administrativ, dar acest refuz a fost contestat în instanță. Extrădarea nu a fost posibilă atîta timp cît nu exista o soluție definitivă asupra acestui act administrativ emis de Biroul Migrație și Azil, a mai explicat el în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova. Despre asta s-a mai scris în spațiul public, dar totuși care a fost problema la mijloc?

„Acest act administrativ se contestează în procedura contenciosului administrativ în instanța de judecată. Atît timp cît nu a existat o soluție pe acest act administrativ emis de Biroul Migrație și Azil în care a fost refuzat, nu a putut fi extrădat. Și asta este privirea legislației”, a afirmat juristul.

Autoritățile din Republica Moldova examinează cererile de azil cu întîrziere din cauza volumului de muncă al instanțelor de judecată, amînărilor solicitate de participanții la proces și absenței judecătorilor, explică Vadim Vieru.

„Este o chestiune de nivelul de încărcare a instanțelor de judecată în general. Instanțele, inclusiv de contencios administrativ, sînt destul de încărcate cu dosare. Prin urmare aceste categorii de cauze se examinează într-un regim ordinar că și alte cauze, deci ele nu se examinează prioritar. Și poate de asta durează destul de mult timp pînă se emite o soluție finală pe caz, mai ales că aici poate să intervină și alți factori: amînarea din partea unui participant la proces sau a ședinței în cauză, sau din cauza lipsei judecătorului”, a spus Vadim Vieru.


Practica internațională privind procedura de azil este similară în toate statele, însă problema în cazul omorului din sectorul Rîșcani constă în adaptarea acesteia la condițiile locale și în modul de prioritizare și examinare a cererilor de azil de către instanțele naționale, a declarat juristul „Promo-LEX”.

„Cred că aici nu este problemă de practică internațională, ci adaptarea situației la noi conform acestei practici internaționale. Este modul în care aceste cauze sînt prioritizate prin instanța de judecată și sînt examinate prin instanța de judecată. Spuneam că aceste cauze ce țin de azil, potrivit legislației nu sînt cauze care ar trebui să aibă abordare prioritară. Deci este un mod administrativ și așa se prevede”, a conchis el.

Procedura de solicitare a azilului în Republica Moldova

Conform legislației privind azilul în Republica Moldova, orice cetățean străin sau apatrid aflat pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la frontiera de stat, poate depune o cerere de azil. Această cerere trebuie examinată într-un termen de pînă la șase luni de către autorități, a precizat șefa Serviciului relații cu publicul al Inspectoratului General pentru Migrație, Aliona Cozonac.

„Termenul de examinare a unei cereri de azil este de pînă la șase luni. Dacă o decizie nu poate fi luată în termenul stabilit din motive independente de către autoritatea competentă pentru străini, acest termen poate fi prelungit cîte o lună, dar nu va depăși termenul de trei luni. În total, termenul de examinare a unei cereri de azil în procedură administrativă nu poate depăși nouă luni”, a spus Cozonac.

Pe teritoriul Republicii Moldova străinii pot solicita patru forme de protecție: statutul de refugiat, protecție umanitară, protecție temporară și azilul politic. Pentru fiecare dintre acestea sînt stabilite criterii clare de eligibilitate.

0
0
0
1
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0