Alegerile în Franța. Partea 2

Subiectul alegerilor în Franța a atras atenția multor politologi și analiști prin exclusivitatea lor. Înainte de turul doi de scrutin se crease o situație foarte complicată și o aliniere politică neobișnuită. Întreaga clasă politică a societății franceze s-a unit împotriva extremei drepte.

Duminica trecută francezii au ales deputații Adunării Naționale în 501 circumscripții uninominale din cele 577 (numărul de locuri în parlament). 76 de parlamentari fuseseră deja aleși în primul tur, cu mai bine de 50% din voturi. Majoritatea absolute - minim 289 de locuri.

Sistemul majoritar francez de alegere a deputaților cu mandate uninominal - în două tururi și cu reguli complexe - face dificilă prezicerea rezultatelor și a componenței parlamentului. De facto, în zilele de vot în Franța au loc 577 de alegeri „separate” în fiecare dintre circumscripțiile uninominale.

Partidul de extremă dreaptă al Marinei Le Pen, care a făcut un progres istoric în primul tur la aceste alegeri parlamentare anticipate, pretindea la o majoritate în Adunarea Națională – una chiar absolută (cu dreptul de a forma guvernul și a accede la putere). Președintele partidului, Jordan Bardella de 28 de ani, a anunțat că este pregătit să devină prim-ministru. Cu toate acestea, întreaga elită politică a Franței s-a unit împotriva partidului său. Apropo, s-a pus chiar problema anulării Jocurilor Olimpice din Franța, care vor avea loc în iulie-august 2024. De ce? Simplu: în țară s-a creat o situație revoluționară, care în cazul accederii extremei drepte la putere, putea să treacă într-o confruntare civică și chiar să ducă la schimbarea regimului politic din republica V. Răscoala din a.1968, soldată cu plecarea generalului de Gaulle de la putere, este un precedent istoric important, căci francezii din vechime, în cazul crizelor, pornesc dezordini politice. Aceasta a fost fața societății franceze din 1789, care a dus la răsturnarea monarhiei și ulterior - la execuția regelui și a reginei. Mii de aristocrați au fost apoi trimiși la ghilotină. Un fapt trist, dar important.

Așa dar, întregul flanc de extremă stîngă, stînga, centru și centru-dreapta al elitei politice franceze s-a unit împotriva extremei drepte și a forțelor tradiționaliste-conservatoare. Împotriva Marinei Le Pen și a noii ei echipe. Care este esența ideii? „Scurt și clar: nici un singur vot pentru RN, nici un singur mandat pentru RN”, a fost principalul motiv al alianței de stînga Noul Front Popular, care intenționa să oprească ascensiunea Frontului Național de extremă dreaptă ( RN) în Franța. Acesta din urmă avea toate șansele să biruie în turul doi al alegerilor parlamentare anticipate, care au avut loc în țară pe 7 iulie.

Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului de extremă stîngă ”Franța nesupusă” , înaintea turului doi de scrutin a cerut alegătorilor să voteze pentru ”Noul Front Popular”. Această coaliție de stînga a fost creată de reprezentanții mai multor forțe politice cu intenția de a se opune extremei drepte în frunte cu Marine Le Pen. În coaliție a intrat extrema stîngă (inclusiv partidul lui Mélenchon , comuniștii, social-democrații și ”verzii”, care și-au unit eforturile împotriva extremei drepte, ce mergea rapid spre putere.

Potrivit lui Eric Fassin, profesor de sociologie la Universitatea din Paris, crearea alianței Noului Front Popular a fost practic de neconceput, deoarece forțele taberei politice de stînga din Franța erau prea împărțite. Însă liderii celor trei mari partide au reușit să se înțeleagă și să nu concureze reciproc în timpul cursei electorale. ”Partidele au început să respecte reguli complet noi pentru politica franceză și au realizat un miracol - unificarea stîngii. Nimeni nu se aștepta la asta. Și acest lucru este direct legat de noua situație”- a spus Eric Fassin în interviul pentru DW. A influențat pericolul unei victorii a extremei drepte în alegeri.

Înainte de turul doi, care a făcut claritate în chestiunea cine va ocupa locurile din parlamentul național al Franței, peste 200 de candidați ai blocului centrist și ai alianței de stînga și-au retras candidaturile, pentru a permite candidaților mai puternici ai partidelor de stînga și centrist să acumuleze voturi și astfel a împiedica extrema dreaptă din «Frontul național».

E de menționat. Jean-Luc Mélenchon, de 71 de ani, care provoacă adesea cu declarațiile sale anti-Israel și cu diverse teorii ale conspirației, și-ar dori să devină prim-ministrul Franței după alegerile parlamentare. Cu toate acestea, retorica sa radicală și adesea violentă îl face un candidat controversat. În timpul campaniei de alegere în Parlamentul European, Mélenchon deseori s-a ciocnit cu europarlamentarul socialist Raphael Glucksmann, care a susținut Israelul. Glucksmann l-a acuzat pe Melenchon că folosește metode inacceptabile în lupta politică. În alianța de stînga „Noul Front Popular”, în care este reprezentați și partidul lui Glucksmann, și partidul lui Mélenchon, ambii politicieni au trebuit să-și lase temporar diferențele deoparte. Glucksman chiar a spus, că acum francezii se confruntă nu doar cu întrebarea cine va intra în parlament, ci și cu faptul că Franța, pentru prima dată în istoria sa, s-ar putea afla sub conducerea extremei drepte. Și pentru a preveni acest lucru, probabil că este chiar necesar să se organizeze un referendum pe această temă. Vom remarca principalele forțe politice din Franța, reprezentate înaintea turului doi al alegerilor pentru adunarea națională a republicii. Cum a abordat Republica Franceză aceste alegeri decisive?

• „Frontul Național” de extremă dreapta este în alianță cu un grup de dezertori din partea „republicanilor” de dreapta, care i s-a alăturat. Rezultatul comun în turul 1 — 33,15% voturi, au ieșit în final în 443 circumscripții (88 deputați în Adunarea națională înainte de dizolvarea ei ).
• Blocul «Noul front popular»: «Franța nesupusă», Partidul socialist, Partidul comunist și partidul ”verzilor” (EELV). Rezultatul comun în turul 1 — 28% voturi, au ieșit în final în 446 circumscripții (mai bine de 150 deputați în Adunarea națională înainte de dizolvarea ei).
• Blocul centrist pro-prezidențial „Împreună!”: Partidul „Renașterii” a lui Macron, partidul centrist „Mișcarea Democrată” (MoDem) ) al lui Francois Bayrou și partidul de centru-dreapta ”Orizonturi” al fostului prim-ministru Edouard Philippe. Rezultatul general în turul 1 — 20% voturi, au ieșit în final în 319 circumscripții (250 deputați în Adunarea națională înainte de dizolvarea ei: majoritatea relativă de guvernare ).

Partidul de dreapta „Republicanii” (conservatorii gauliști), după o scindare și dezertarea propriului său președinte Eric Ciotti de partea lui Le Pen, și-a nominalizat candidații în primul tur în 380 de circumscripții. În patruzeci dintre ele, blocul lui Macron nu și-a prezentat candidații împotriva politicienilor „constructivi” de dreapta. În Adunarea Națională, înainte de dizolvarea acesteia, „republicanii” (fost unul dintre cele două partide de guvernămînt din Franța) aveau o fracțiune de 62 de deputați.

Așa dar, rezultatul alegerilor. Turul doi a arătat că lucrurile stau cu totul altfel. Frontul stîng, unind pe toți de la centrul drept la extrema stîngă, a reușit să dea rezultate uluitoare. Susținătorii președintelui Macron au avut, de asemenea, rezultate bune.

Dar mai există un ”însă”, și iată care anume. Conform totalurilor turului doi al alegerilor parlamentare din 7 iulie, nu există un partid sau bloc, care să fi reușit să obțină nu majoritatea absolută (minim 289 de deputați), da măcar una relativă și un avantaj impresionant față de alte forțe. Primul loc în numărul deputaților - cel puțin 180 - a fost ocupat de blocul partidelor de stînga „Noul Front Popular”. Pe locul doi se află blocul centrist „Împreună” al președintelui: „Macroniștii” au aproximativ 160 de deputați în parlament. Pe locul trei se află Frontul Național de extremă dreapta al Marinei Le Pen și a aliaților săi: 143 de deputați. Distribuția a 577 de locuri în Adunarea Națională a devenit cunoscută după publicarea rezultatelor oficiale ale votului în toate circumscripțiile uninominale din țară.

Este evident, că extrema dreaptă nu a învins. Succes a avut stînga și extrema stîngă, dar dreapta și aliații săi au acumulat totuși un număr semnificativ de voturi. Franța se schimbă sub ochii noștri. Bazele centrului politic se prăbușesc, iar epoca socialiștilor și a gauliștilor de centru-dreapta pleacă în trecut. Începe o nouă eră pentru democrația franceză, cea mai veche din Europa. De ce? Răspunsul este simplu: criza evidentă a valorilor democratice și libertare, care vizează distrugerea tradițiilor și culturii, economiei și societății Franței. Acest lucru este valabil pentru multe țări din lumea occidentală! Această criză este atotcuprinzătoare și chiar sistemică, pentru că vorbește despre finalul unui mare model democratic, care parazitează corpul lumii europene de sute de ani, de la așa zisele vremuri noi , cu stabilirea la putere a burgheziei, a oligarhiei și a valorilor ei morale și economice. Despre această problemă am scris de multe ori, pentru că este principala provocare a vremurilor noastre complicate.

În general, societatea occidentală s-a săturat de obiectivele potentaților acestei lumi. Ele nu corespund agendei reale și seamănă cu un fel de regim de ocupație pe corpul Europei în general și al Franței în special. Care e esența?

Vedem, că în ultimele decenii sistemul mondial de guvernare a fost practic condus de una și aceeași forță. El are diviziuni locale - așa-zisele partide, care se ceartă și se împacă, dar formează un tot întreg. Condus de cercul elitelor economice, financiare și politice, iar acest cerc este închis pentru lumea profane. Azi puterea indestructibilă a acestor elite și a culiselor mondiale a început să slăbească. Extrema dreaptă nu a învins. Dar cu ce preț? Culisele au fost nevoite să se unească cu forțele antisistem de stînga și cu extrema stîngă. Acest precedent este periculos pentru ele. Ce va urma nu se știe. Susținătorii valorilor sociale și comuniste vor reuși să găsească în viitor un limbaj comun cu centrul-dreapta și oamenii președintelui Macron, vor reuși să formeze un cabinet de coaliție, deoarece nimeni nu are majoritate absolută?! Deci, lupta și confruntarea de bază încă urmează! Oricum, este evident că sistemul politic, social și economic, modelul de control și suprimare, care a dus la starea actuală a lucrurilor pe vechiul continent, eșuează. El nu va mai putea manipula masele oarbe de milioane, iar în scurt timp vechea Europa va trebui sa aleagă intre flancul național conservator si cel socialist, intre extrema dreapta si extrema stîngă, străine piramidei mondiale a puterii.

Veaceslav Matveev