X 
Cutremure stiri: 504

Oficial! Bugetul Municipal Chișinău pentru anul 2024 a fost aprobat

30 iul. 19:15   Capitala
4605 0

Bugetul Municipal Chișinău pentru anul 2024 a fost aprobat marți, 30 iulie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Municipal Chișinău.

După mai multe ore de dezbateri, principalul document financiar al Capitalei a fost votat în lectură finală de către 37 de aleși locali din cei 42 prezenți în sală.

„Bugetul municipal pentru anul 2024 a fost votat. Mulțumesc colegilor, consilierilor care au votat și locuitorilor Capitalei”, a declarat Ion Ceban.

Documentul prevede venituri în sumă de 7,717 miliarde de lei, cu transferuri de la bugetul de stat în mărime de 3,976 miliarde de lei, și cheltuieli de 8,365 miliarde de lei. Soldul bugetar constituie 647,7 milioane de lei.

Proiectul de decizie privind aprobarea bugetului municipal Chișinău în lectura a acumulat următoarele voturi pentru: fracțiunea Partidul Politic „Mișcarea Alternativa Națională - 19, fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate - 15, fracțiunea Partidului Comuniștilor - 2, fracțiunea Partidului Platforma Demnitate și Adevăr - 1.


Fracțiunea Partidului Socialiștilor s-a abținut, iar fracțiunile Partidului Nostru și Partidului Renaștere nu au participat la vot.

Anterior, Proiectul de Buget pentru anul 2024 a fost prezentat spre consultări consilierilor și tuturor fracțiunilor din CMC, primarilor de suburbii și în preturi, unde cetățenii și experții au avut posibilitatea să se expună.

1
1
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав