Astfel, începînd cu luna mai, curent, în această grupă vor fi înmatriculaţi 24 de copii.
Realizarea Proiectului a fost posibilă datorită suportului Primăriei Municipiului Chișinău în parteneriat cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) şi ACTED Moldova, de a susține Programul Național de Servicii de Îngrijire a Copiilor cu vîrsta de pînă la 3 ani, cu scopul de a crește capacitatea de înscriere în instituţiile educaţionale a copiilor, inclusiv a copiilor refugiați.
După reparaţie capitală, aspectul grupei s-a schimbat radical. A fost reparată sala de grupă, dormitorul, vestiarul, blocul sanitar, cabinetul pentru logoped, scările. La fel au fost schimbate rețelele electrice, sistemei de încălzire, sistemul de canalizare, s-au tencuit şi vopsit pereții şi a fost schimbată tîmplăria.
Grupa a fost dotată cu mobilier: paturi în 3 nivele, dulapuri pentru vestiar, bucătărie, mese, scăunele pentru copii, jaluzele, dulapuri pentru materiale didactice etc. Au fost procurate jocuri pentru copii, utilaje tehnologice şi inventar moale.
„Mulţumesc din numele Primăriei Chişinău - UNHCR, pentru investiţia durabilă, pentru deschidre şi colaborare. Ţinînd cont de numărul în creştere al copiilor în municipiul Chişinău, inclusiv a copiilor refugiaţi din Ucraina (321 copii refugiaţi sînt încadraţi în grădiniţele din capitală, inclusiv 17 copii noi înscrişi în ultima săptămînă de februarie, 2024), avem datoria de a deschide noi spaţii în şcoli şi grădiniţe, de a repara cele existente şi a investi în crearea condiţiilor bune, sigure şi prietenoase copiilor”, a menținut Primarul General.
Amintim că, pentru reparaţia şi dotarea Grădiniţei nr. 141, din sectorul Botanica, din bugetul Primăriei Municipiului Chișinău, în ultimii ani au fost alocate următoarele surse financiare:
Anul 202I
Anul 2022
Anul 2023
IET nr. 141 a fost fondată în anul 1970 cu un număr total de 14 grupe, dintre care 12 funcționale. Instituţia este frecventată de 232 de copii, 20 de cadre didactice şi 22 de cadre nedidactice.
În ultimii ani, Primăria Chişinău a deschis noi blocuri de şcoli şi grădiniţe, peste 150 de grupe în instituţiile de educaţie timpurie şi a efectuat lucrări de eficientizare energetică a mai multor instituţii de învăţămînt din capitală.
Adăuga comentariu