Metoda de pozare a reţelelor a fost una de tip închis, de aceea circulaţia transportului nu a fost sistată, anunță pe pagina sa de Facebook, edilul capitalei.
Potrivit lui Ion Ceban, lucrările vor continua şi în această săptămînă de la str. Ion şi Doina Aldea-Teodorovici spre subterana din preajma fostului Cinematograf „Flacăra”.
„În această săptămînă va fi discutată cu antreprenorul metoda de pozare a reţelelor de canalizare pe partea opusă de drum şi se va lua o decizie cu privire la circulaţia transportului pe perioada efectuării lucrărilor.
Aşa cum am menţionat anterior, mai întîi schimbăm rețelele subterane, care în 90 la sută sînt într-o stare deplorabilă.
În etapa a doua, proiectul de reparaţie a str. Ion Creangă prevede lucrări de amenajare a trotuarelor, reparația părții carosabile, precum și reabilitarea rondurilor de la Piața Unirii Principatelor și Piața Dimitrie Cantemir”, scrie Ceban
Conform graficului, durata de execuție a lucrărilor contractate este luna martie 2022.
Adăuga comentariu