Primarul general, Ion Ceban, a declarat că „nu poate fi vorba de deschiderea unei singure benzi, ci de reparația integrală a podului”.
"Atunci cînd vor fi îndepliniți termenii în contract, în aprilie 2025 vom discuta despre porțiuni separate, luni și tot așa mai departe".
Deocamdată, pe panoul amplasat în apropierea podului aflat în construcție este indicată data de 19 noiembrie 2024, drept ziua cînd ar putea fi încheiate lucrările. Vitalie Mohalache, șeful Direcției generale mobilitate urbană a explicat că termenul a fost prelungit din cauza unor situații „tehnice”, notează Noi.md cu referire la jurnaltv."Este o situație tehnică care are loc în cadrul lucrărilor capitale de reparație a unor obiective de acest tip. Toți cunoaștem că avem perioade cînd nu pot fi executate lucrările pe șantier din motivul condițiilor climaterice care nu depind nici de voința antreprenorului, nici de voința beneficiarului".
Lucrările pe podul de pe strada „Mihai Viteazul” au început în septembrie 2022, la partea inferioară a podului, prin consolidarea coloanelor. Inițial, autoritățile locale au spus că podul va fi dat în exploatate la sfîrșitul anului 2023.
Ulterior, au anunțat că lucrările vor dura pînă în noiembrie 2024, iar în luna octombrie a anului 2023 au declarat că termenul a fost extins pînă în decembrie 2025.
Adăuga comentariu