La o zonă de agrement de pe malul lacului Ghidighici, cu cinci piscine, trei terase şi un teren de volei, administratorii spun că încearcă să creeze toate condițiile ca cei care le calcă pragul să aibă o vară de neuitat.
Pentru o doză în plus de zîmbete şi distracţie, proprietarii au adus trei foci şi doi lei de mare din Ucraina.
"Vom jongla cu mingea, vom merge la oameni să-i îmbrățișăm, vom roti inelele pentru dresaj. O să oferim publicului căldură și vom demonstra cum pot interacționa oamenii cu animalele", a menționat Vladislav Baglai, dresor, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova."Pentru a vizita un spectacol de teatru marin care va avea o durată de 30-40 de minute va fi un contracost de 200 de lei, ca un simplu film sau spectacol", a precizat Adrian Focșa, administrator.
Şi la un alt parc acvatic de la periferia Chişinăului se munceşte din greu.
"De 1 iunie, cînd va fi deschiderea oficială, o să fie un program nemaipomenit cu animatori pentru copii. Intrarea de la 14 ani inclusiv, o să fie gratuită. Deja avem peste două mii de solicitări", a spus Liliana Șersacov, administrator la un aqua park.
Taxa de intrare variază între 200 şi 500 de lei. Parcurile acvatice vor rîmăne deschise pînă la jumătatea lui septembrie.
Adăuga comentariu