X 
Transnistria stiri: 1327
Eurovision stiri: 494

„Apă-Canal Chişinău” va înăspri controalele consumatorilor, iar unii riscă să fie deconectați

27 noi. 2023,, 16:00   Capitala
5929 0

S.A. „Apă-Canal Chişinău” (ACC) va intensifica controalele inopinate ale consumatorilor inclusiv pe perioada rece a anului, pe motiv că specialiștii ACC depistează continuu obiecte în construcții care nu sînt date în exploatare, dar care sînt conectate ilegal la serviciile de apă și canalizare, dispunînd doar de branșamente provizorii eliberate pentru perioada de construcție.

Administrația ACC va supune verificărilor în teren a agenților economici, dar și persoanelor fizice chiar și în zilele de odihnă. În cazul depistării neregulilor, consumatorii vor fi deconectați de la serviciile de apă și canalizare, notează Noi.md.

Specialiștii furnizorului de apă vor întocmi prescripţii şi acte de depistare a consumului fraudulos, iar drept rezultat, proprietarii caselor respective sau a blocurilor de locuit vor fi obligați să achite, deopotrivă cu consumul fraudulos de apă, şi o amendă contravențională.

Consumatorii casnici, pentru a beneficia în continuare de apă şi canalizare, vor trebui să achite cheltuielile de debranşare/rebranşare la reţeaua publică de apă şi canalizare şi să depună o nouă cerere de reconectare la sediul furnizorului de apă din str. Albișoara, 38.

În cazul consumatorilor non-casnici, proprietarii blocurilor de locuit sau al construcțiilor destinate activității economice, aceștia vor trebui să încheie contract cu furnizorul de apă și să achite consumul de apă, conform tarifului stabilit pentru persoanele juridice. De asemenea, în cazul depistării neachitării serviciilor, agenții economici vor achita și penalități.


Pentru a beneficia în continuare de apă şi canalizare agenții economici vor trebui să achite cheltuielile de debranşare/ branşare la reţeaua publică de apă şi canalizare, să întocmească un proiect şi să depună o cerere de conectare la sediul furnizorului de apă.

3
3
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?