Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

9 motive pentru care angajații aleg să rămână într-o companie ©

1 noi. 2019,, 14:05   Business
4811 0

„De 15 ani succesul tău este afacerea noastră!” Este promisiunea pe care o fac zi de zi clienților companiei cei peste 600 de angajați METRO.

Pe parcursul a 15 ani, aceștia au construit o echipă unită, în care prietenia, perseverența, aspirația spre cunoaștere, performanța și dorința de a însoți oamenii pe drumul lor către marile și micile succese sunt valori și calități împărtășite de toți.

Cu ocazia aniversării, angajații companiei și-au reconfirmat motivele pentru care au ales și continuă să fie parte a familiei METRO Moldova:

  • Sunt 15 ani în care, zi de zi, am lucrat pentru succes, am învățat ce este succesul, am trăit momentul și am devenit parte a unei povești de succes.

  • Sunt înconjurată de oameni prietenoși, adevărați profesioniști, iar acest lucru mă inspiră și mă motivează să accept noi oportunități și provocări.

  • Mă simt bine să fiu parte a unei companii care se bazează pe principii corecte, unde sunt tratat cu respect, sunt încurajat, iar pentru munca mea primesc o remunerare decentă.

  • Să lucrezi pentru oameni și comunitate e o dovadă de responsabilitate, entuziasm, dar și curaj. METRO îmi oferă mai mult decât un loc de muncă.

  • Nimeni nu s-a născut învățat, iar pentru o carieră de succes trebuie să înveți. Performanțele și excelența se obțin prin instruire, iar METRO mă susține prin programe de dezvoltare, inclusiv internaționale.
  • Jobul meu e mai mult decât o sursă de venit – e o parte importantă a vieții mele. Pe durata celor 8 ore petrecute în echipă, contribui cu idei, iar sugestiile mele sunt luate în considerare. În plus, îmi este respectat programul de lucru.
  • Pe parcursul celor 15 ani, am înțeles și am simțit pe propria piele – vârsta din buletin nu contează. Dacă ai dorința de a munci într-o companie cu experiență internațională, METRO te așteaptă în echipa sa.
  • Atitudinea social-responsabilă a companiei mă face să fiu mândră de mine. E minunat să conștientizezi că, într-o mică măsură, contribui la salvarea planetei, ajuți oamenii nevoiași, participi la dezvoltarea comunității sau promovezi cultura gastronomică.
  • De 15 ani noi nu lucrăm pentru METRO, noi lucrăm pentru succesul nostru, al clienților noștri și al comunității!

Te așteptăm în echipa METRO! Suntem în căutarea oamenilor dornici să se alăture celor peste 600 angajați ai companiei, fiecare dintre care se bucură de un salariu competitiv, premii pentru performanță, condiții sigure de muncă și un mediu prietenos.

METRO le pune la dispoziție angajaților un pachet social garantat, tichete pentru masă, echipament și transport asigurat de companie, reduceri la cumpărăturile efectuate în magazin, asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, asigurare medicală și program de muncă flexibil. Echipa METRO se bucură constant de oportunități de creștere în carieră și de dezvoltare profesională. Peste 85% din managementul companiei, inclusiv șefii de echipe din magazine, sunt angajați METRO care au avansat în funcție datorită programelor de dezvoltare a carierei interne. Și programele de internship reprezintă o oportunitate de recrutare și creștere profesională. Tinerii au posibilitatea să aplice și la un program internațional de dezvoltare – METRO Potentials. Află despre posturile vacante din echipa METRO pe https://www.metro.md/cariera

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?