Petru Lucinschi. Cel de-al doilea președinte

Cinci președinți în douăzeci și șase de ani de independență. Atîția sunt. Petru Lucinschi a deținut al doilea mandat. Cînd i-a expirat termenul, a știut să se retragă elegant de pe arenă, fără să fie preocupat de trasul sforilor din culise sau de scenarii care să-l readucă în vîrf. Scrie cărți, se bucură de nepoții preocupați de muzică, pictură sau calculatoare.

Periodic, viața are grijă să îi condimenteze liniștea, bucuria de a trăi și cu niște subiecte mai scandaloase legate de fiii săi. Suferă, evident, cînd aceștia ajung să fie implicați în istorii legate de business cu amăgeli și politică în care se fac tîrguri. Dar adevărul, de cele mai dese ori, învinge. Uneori mai tîrziu, alteori prea tîrziu. Să vedeți că și președinții plîng cîteodată... Atunci cînd nimeni nu îi vede. Altfel, lui Petru Lucinschi îi place să iasă în lume, acceptă invitațiile la teatru, la operă sau la evenimente mondene fără să se plîngă de sănătate sau oboseală. Este omul care adună oameni în jurul lui. Și chiar îi iese!

CîND AM ÎMPLINIT 70 DE ANI, AM ZBURAT PRIMA OARĂ CU PARAȘUTA. Am simțit că treaba e serioasă abia cînd am semnat că, în caz de accident sau deces, nimeni nu va fi tras la răspundere. Ha, ha, ha! Dar nu mai puteam da înapoi. Veniseră și televiziunile, vreo patru, nu am simțit nicio frică. E fantastic să cazi așa. Un kilometru și jumătate de cădere în gol, după care se deschide parașuta și plutești bucurîndu-te de peisaje. Și am aterizat chiar în punctul în care trebuia să aterizez.

FERICIREA ABSOLUTĂ E O STARE DE MOMENT A OMULUI, EA NU POATE FI CONSTANTĂ. Tema aniversării mele de 70 de ani era „Ani și clipe”. Pentru că am constatat că viața e construită din niște clipe, din cele pe care le păstrăm în memorie. Nu vi se pare ciudat cum niște lucruri mărunte la prima vedere rămîn cu noi, în noi, iar ani întregi sau evenimente extraordinare se șterg ca și cum nici nu ar fi fost?

CEA MAI MARE FRICĂ A MEA E CĂ RĂUTATEA PUNE STĂPÎNIRE PE SOCIETATE. Politicul duce oamenii într-o stare de învrăjbire și suspiciune pe care nu o mai poți opri. Asta e teribil, e ceva ce se numește armă de nimicire în masă. Oricine are la dispoziție internetul, poate distruge viața unui om. Multă lume, sub acoperirea anonimatului, varsă tot felul de răutăți în mediul online. Or, cei răi sunt și cei mai activi. Lev Tolstoi spunea că dacă oamenii răi se adună și devin o forță, cei buni ar trebui să facă același lucru. Doar că cei buni nu au timp de asta, ei sunt mereu ocupați, mereu fac ceva. Răutatea a pus capac peste toate și oriunde te-ai întoarce, o să te împiedici de ea, e injectată în oameni, de regulă... în cei neîmpliniți.

CA ȘI PERSONAJ POLITIC, M-AȘ IDENTIFICA CU ALEXANDRU CEL BUN. Am mai scris la tema aceasta. După domnia lui, timp de 50 de ani, în Moldova s-au întîmplat lucruri parcă trase la indigo cu actualitatea noastră. Calitățile noastre naționale mai rușinoase, cum ar fi invidia și ura, pornesc din acea perioadă. După Alexandru cel Bun și pînă la Ștefan cel Mare, s-au întîmplat lucruri catastrofale. Patru fii și-au scos ochii unul altuia și au împărțit Moldova pe verticală. Iar consecințele le simțim în firea moldoveanului, în modul de a gîndi și de a se comporta astăzi. Alexandru cel Bun a adus echilibrul și liniștea. Atunci cînd Papa de la Roma a trecut pe acest teritoriu, țara i-a fost prezentată drept Moldova, astfel obținînd o recunoaștere largă în Europa. Cu sprijinul Poloniei, Alexandru cel Bun a asigurat o pace de 32 de ani... Revenind la prezent, se spune că cea mai bună stare a țării e atunci cînd oamenii nu știu numele președintelui. Cînd e o liniște și claritate bazate pe legi transformate în tradiții și obișnuință.

CU CONTEMPORANII ESTE MAI COMPLICAT, SUNTEM LA O ETAPĂ DE SCHIMBARE A LIDERILOR. Generațiile de după război știau ce înseamnă război, or, pentru mine ca și politician, e admisibil totul pînă aici, pînă la război și foamete. Cred că le putem evita oricînd prin discuții și concesii. Or, cînd generațiile actuale de politicieni știu despre război doar din filme și afirmă că „Dacă trebuie, o să luptăm!”, mă ia groaza. Ei nu știu despre ce vorbesc. Aud des așa ceva. Mai ales în mesajele marilor puteri, cum ar fi Rusia sau America. Nu sunt adeptul forței, impunerii, îngenuncherii cu ajutorul armelor. Sunt omul regulei, iar omul care vine la putere trebuie sa fie un exemplu.

ÎN ISTORIA MOLDOVEI AȘ VREA SĂ RĂMÎN UN PREȘEDINTE CARE A SEMNAT ȘI A STIMULAT LUCRURI ȘI RELAȚII IMPORTANTE ȘI PîNĂ AZI. Am stabilit hotarele cu Ucraina fără mare luptă, am reușit să ieșim la mare prin Dunăre, suntem printre cele 11 țări care administrează Dunărea cu drept de veto, iar Portul de la Giurgiulești este unul dintre cele mai moderne în regiune și ne oferă ieșirea la mare. Sunt realizări ale anului 1997, un an de groază din punct de vedere economic! Noi luam credite de 23 de milioane de dolari de la Hullet Packard ca să aducem în nouă sute de sate internetul. Acum, orice copil din orice sătuc al Moldovei e cetățean al lumii, poate comunica cu oricine din orice colț al planetei! Suntem în top zece țări în ceea ce privește viteza internetului, acoperire si acces. Sunt mîndru că cei mai mari investitori străini au ajuns aici în perioada mandatului meu, vorbesc de Voxtel, Lukoil, Lafarge, Union Fenosa etc. Am fost primul moldovean care a vorbit la un telefon mobil alături de Jacques Chirac la Paris, în 1998, cînd a ajuns Voxtel în Moldova. Am devenit membrii OMC, o condiție obligatorie pentru integrarea europeană. Deși acordul de parteneriat și colaborare cu UE fusese semnat încă în 1994, doar trei state din 15 îl ratificaseră. Cînd am venit în funcție am încept să vorbesc cu fiecare șef de stat în parte, astfel că timp de un an, în 1998, acordul a fost semnat de toate statele membre. Astfel am făcut primii pași către integrare. Pe plan local, am privatizat pămînturile fără furci, poate nu a fost cea mai bună modalitate de privatizare, dar așa au fost condițiile. Poate că cineva, vreodată, va scrie o istorie obiectivă a acelor timpuri.

ISTORIA SE FOLOSEȘTE DESEORI DE NIȘTE MITURI. E VALABIL ȘI AZI. Toată lumea știe că Ivan Groznîi și-a ucis feciorul. Dar adevărul e că nu și l-a ucis! Sunt lucruri care nu s-au întîmplat decît în pictură sau literatură, pentru a accentua caracterul sau tensiunea acelor vremi. Acum, cu toată puterea și posibilitățile internetului, e și mai ușor să ne dăm seama că jumătate din ce citim e manipulare sau cancan, sau bîrfă.

VĂ ZIC ȘI O ISTORIE DESPRE AȘA-ZISA CASĂ A MEA. Merg deseori în vizită la academicianul Lăcustă, iar pe casa lui e imprimat blazonul familiei, litera L. Apoi apar și știrile, cum că mi-a văzut lumea mașina parcată acolo, că am fost văzut ieșind din acea casă. Și cum să nu crezi că e casa mea dacă am fost văzut ieșind din ea? Ori alta! Și pînă acum lumea crede că am vilă la Miami. Dar nimeni, niciun om din presă nu s-a interesat cu adevărat dacă este așa. Pentru că ar fi aflat că nu am fost niciodată la Miami. Și atunci de ce să-mi fi procurat vilă acolo dacă nu merg să stau în ea?

FOARTE DES NEAJUNSURILE NOASTRE SÎNT CONSECINȚE ALE BUNĂTĂȚII NOASTRE. Am plecat de la președinție și credeam că o să pot trăi liniștit, ca un om obișnuit. Dar să vedeți că nu se poate așa. Încep să înțeleg că în general, trebuie să fim foarte prudenți. Că nu trebuie să crezi pe nimeni pînă nu te documentezi, că trebuie să pui totul la îndoială pînă aduni dovezi care să te convingă de calitatea unui om sau a unor lucruri.

ÎMI PLAC LUCRURILE EXTRAVAGANTE. DE EXEMPLU, SCHIEREA PE APĂ. În 1974, Ivan Bodiul, primul secretar, era cu familia la Holercani, iar eu, pe atunci secretar al Comitetului Central, tocmai am venit din raion. El îmi zice, ia vino încoace! Și m-a urcat pe schiuri. Băusem și un pahar de vin și tremura tot în mine. Cădeam ba pe spate, ba în față. Pînă la urmă, mi-am găsit echilibrul. Peste doi ani, cînd am ajuns prim-secretar, la 36 de ani, schiam la Ghidighici în fiecare dimineață cîte 30 de minute, apoi mergeam la muncă. Bine, și viața era altfel atunci, liniștită, nu se întîmpla nimic ieșit din comun. Apoi au urmat schiurile de munte, deltaplanul aterizat cu turbulențe la Odessa, divingul pe Mediterană. Parașuta a fost ultima. Eram de mic copil mai năstrușnic, îmi plăceau șotiile. Mama mereu îmi făcea observație că „Uite la vecinul Giorgică cum stă cu mîinile în buzunar, dar voi faceți numai nebunii!”.

BĂIEȚII MEI ÎMI SEAMĂNĂ. Sergiu e mai extravagant, socializează repede, are simțul umorului. Și Chiril are aceste calități, dar e mai cîntărit. Sergiu e copia mea de pînă la 35, iar Chiril e de la 35 încoace.

DACĂ MI-AR STA ÎN PUTERI, AȘ SCHIMBA UNELE LUCRURI LEGATE DE FAMILIA MEA. Mă simt într-o oarecare măsură vinovat în legătură cu Sergiu, pentru că atunci cînd am vîndut vila din suburbia Moscovei, la un preț foarte bun, înainte de criză, l-am sfătuit să investească în România. Eu l-am împins încolo, din 4 milioane și jumătate de euro a rămas cu nimic. Atunci eu trebuia să fiu mai prudent, trebuia să mă implic, să pun sub semnul întrebării parteneriatul lui. Nici măcar prietenii mei de la București nu au înțeles de ce nu le-am cerut sfatul. Dar mi-am zis că Sergiu si partenerii lui știu mai bine ce fac. Acum îmi pare rău... Cu Chiril e aceeași situație, poate că trebuia să îl conving să își schimbe activitatea, dar el își făcuse pasiune din televiziune. Era tîrziu. Realitatea arată altfel – dacă se schimbă puterea, se schimbă totul.

POATE UN OM CINSTIT SĂ FIE CUMPĂRAT? Nu. Un om cinstit poate fi numai vîndut.

CINEVA MĂ ÎNTREABĂ CE E IADUL. Iadul e viața pe Pămînt, trebuie să lupți continuu pentru a supraviețui.

PRIMA REACȚIE A OMULUI CARE GREȘEȘTE, ESTE SĂ DEA VINA PE CELĂLALT. Asta e cauza tuturor conflictelor, neînțelegerilor în familie, dar și în societate. Și invers, acolo unde oamenii își văd și propria vină și vorbesc despre asta, certurile se sting imediat.

MI-A POVESTIT CINEVA DESPRE DOUĂ FAMILII VECINE. În prima erau certuri permanente, iar în cealaltă, o liniște de invidiat. Și atunci scandalosul a decis să tragă cu ochiul peste gard. Și a văzut cum la micul dejun vecinul a spart ceasca de ceai în timp ce se ridica de la masă. Soția lui și-a cerut imediat scuze că a pus-o prea aproape de marginea mesei, iar soțul - că nu a fost atent. Și conflictul a dispărut. Revenind acasă, primul vecin îi spune soției: ”Nu mai înțeleg nimic, sunt vinovați ambii și se împacă perfect, iar noi doi avem mereu dreptate și ne certăm tot timpul...”.

CE ÎNSEAMNĂ DRAGOSTEA? Dragostea, ca oricare stare sau proces, are niște etape. După o dragoste de copii, vine dragostea însoțită de rațiune. Apoi, dacă dragostea nu se transformă în grijă unul față de altul, atunci nu e dragoste. Dragostea este cînd te gîndești la omul ăsta, cînd îți pasă de el, cînd vrei să îi ghicești dorințele, gîndurile, cuvintele, cînd știi să faci pași înapoi. Dacă te-ai așezat la masă, îi dai femeii tale cea mai bună bucățică, dar și cea mai frumoasă parte din tine... Eu așa înțeleg dragostea.

CRED CĂ MI-AM TRĂIT CU DEMNITATE ACEST SENTIMENT. Vîrsta nu este în stare să îți interzică să iubești. Dar societatea are tradițiile, educația ei, de multe ori nu respectă alegerile unei persoane, viața sa privată, chiar dacă asta nu aduce niciun fel de prejudicii nimănui. Noi trăim într-o lume patriarhală, încă o dovadă a provincialismului care ne ține atît de departe de Europa. Și nu știu dacă reușim să o schimbăm prea curînd.

SÎNT FERICIT CîND SUNT SĂNĂTOS. Și mereu îmi ajut organismul cu cîte un supliment. Sunt fericit cînd am cu cine comunica. Am prieteni, ex-președinți, oameni de cultură, în toată lumea. Mereu sunt invitat undeva. Sunt fericit cînd am noutăți bune de la fiecare dintre cei șapte nepoți. Sunt fericit cînd este vorba de Patria mea și comunic cu cineva din afară despre Moldova. Îmi place să fiu o gazdă bună pentru prieteni, știm să oferim bucurie străinilor și sufăr mult cînd această stare nu o avem și pe interior. Păcat că nu am învățat încă să conviețuim și să ne acceptăm.

Rodica Ciorănică