Viraj de la „agenda verde” la realismul politic. Pronosticul rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European din a.2024

Pentru Republica Moldova, care este candidată pentru aderarea la UE, este extrem de important la ce fel de uniune anume va adera, ce se întîmplă în acest spațiu geopolitic, cu ce probleme se confruntă acolo lumea și ce perspective discută. În a. 2024 se vor desfășura alegeri în Parlamentul European, pe care de pe acum politologii le numesc fatidice. Doctorul în științe juridice Marc Entin propune propria versiune a desfășurării lor.

Pentru multe țări și regiuni actualul sezon politic promite a fi dificil. Ca de obicei în ajunul alegerilor prezidențiale, în căutarea unor lideri promițători care merită încredere, SUA se scufundă profund în sine. Dar și pentru Uniunea Europeană, se pare, el va fi fatidic.

Pentru 6–9 iunie au fost fixate alegeri în Parlamentul European (PE). Este important, că în ultimele decenii PE a ocupat locul centra în sistemul instituțional al integrării europene. El a obținut împuterniciri largi în domeniul legislativ. De fapt, ca pondere politică, s-a egalat cu instituțiile de interacțiune interguvernamentală UE – Consiliul European, compus din șefii de state și guverne, și Consiliul (de miniștri).

Mai mult, deseori anume PE este inițiatorul formării cursului politic al integrării, și ocupă poziții extrem de dure și intransigente pe marginea tuturor chestiunilor agendei de politică internă și externă. De aceea, de faptul cine va face sau nu va face parte din corpul de deputați ai noii legislaturi depinde traiectoria ulterioară de dezvoltare a UE. Bruxellesul se teme că, reieșind din conjunctura politică și social-economică actuală, rezultatul alegerilor în PE va aduce surprize neplăcute.

Rezultatele alegerilor naționale vor influența decisiv repartizarea forțelor în interiorul UE, și deci – configurarea integrării. Ele pot ori fortifica și consolida, ori dezorganiza și slăbi UE. Cum are loc aceasta ne-o demonstrează cumva Spania, care în a.2023 asigură președinția în Consiliul UE. Incertitudinea apărută în țară după alegerile parlamentare, lipsa unei majorități de guvernare stabile nu puteau să nu afecteze eficiența președinției și a funcționării UE în întregime.

O importanță mult mai mare pentru UE o au rezultatele alegerilor din octombrie în Polonia. De faptul cum anume se va dezvolta acum situația politică internă și dacă scindarea societății poloneze va continua, depinde dacă discordia din UE va persista sau va fi pusă sub control, dacă elitele supranaționale vor putea să-și consolideze și mai mult puterea asupra uniunii. Aici se ascunde tălmăcirea faptului, de ce și pentru ce osatura UE, politicienii și structurile care o reprezintă, au intervenit obraznic în lupta aparent internă dintre forțele politice reciproc opuse, și au făcut deschis lobby în interesul unei dintre părți. În ciuda rolului rezervat Varșoviei în războiul hibrid împotriva Rusiei, împotriva ei se desfășoară nu ca mai înainte doar o campanie informațională , ci se mai pun și presiuni serioase cu utilizarea mecanismelor eșalonate de impunere, inclusive condiționarea alocării mijloacelor financiare din bugetul UE.

Însă principala alegere, desigur, o va face populația UE și popoarele europene. Prin votul dat unei sau altei forțe politice, prin favorizarea unor lideri politici opuși, de fiecare dată ele vor majora mizele jocului. Și vor oferi puterea sau celor care optează pentru continuarea și intensificarea războiului hibrid împotriva Rusiei și reținerea Chinei, supunerea guvernelor naționale în fața dictatului Bruxellesului, îndeplinirea cu orice preț a agendei extremiste climatice și energetice, transformarea uniunii, pașnice altă dată, într-un bloc militar-politic; sau oponenților acestora, capabili să promoveze o politică ceva mai echilibrată.

Ponderea partidelor politice europene și naționale în situația paneuropeană dinaintea alegerilor pentru Parlamentul European

De pe pozițiile elitelor politice ale UE, temerile privind rezultatele alegerilor au temei deplin și-s obiective.

Unu – UE și statele-membre suportă criză după criză – cea globală, criza euro, criza migrației și cea pandemică, agravată de ruperea relațiilor comercial-economice cu Rusia și confruntarea reglementar-tehnologică cu China. Toate, alimentează dispozițiile antiguvernamentale și potențialul protestelor.

Doi – majoritatea partidelor politice clasice, pe care mizează elitele politice ale UE, se află în declin. An de an, fie și reversiv, ca în exemplul Germaniei, ele își pierd pozițiile.

Trei - spațiul politic al UE și al țărilor-membre devine tot mai fragmentat, de aceea preferințele electoratului se schimbă rapid. Devine tot mai dificil să te bazezi pe o majoritate stabilă, ne-o arată experiența evoluției sistemului de partid din Franța.

În plus, populația UE are o atitudine rece față de PE. Prezența la urne, de regulă, este mai joasă ca în alegerile naționale. Ca urmare, avantajul este de partea acelor forțe politice, care își pot mobiliza mai ușor electoratul, inclusiv părțile lui antisemite și marginale.

Iar liderii și sloganele euroscepticilor, naționaliștilor, populiștilor de toate culorile, inclusiv privind construcția statului de drept independent și ridicarea redutelor în calea imigrației culturii străine, devin tot mai populare la electoratul european.

De aceea elitele politice ale UE reies din necesitatea de a slăbi prin orice mijloace (!) adversarii sistemici și nesistemici pomeniți și a menține influența colosală a PE asupra formării cursului politic al UE, corecția implementării lui în practică și activitatea legislativă. Pentru aceasta este necesar (а) a consolida constant unanimitatea pe care o asigură în prezent rusofobia și narațiunea anti-chineză; (b) a face totul pentru discreditarea și denigrarea altor oponenți de extremă dreaptă și deturnarea sloganelor lor naționaliste; (c) a implica populația în dezbaterea agendei europene și a o transforma, în măsura posibilităților, în una națională, pentru a orienta din timp electoratul spre alegerea corectă; (d) din timp, înainte de alegerile pentru PE, a normaliza situația economică, a suprima inflația, a reduce prețurile la energie și alimente la un nivel acceptabil pentru majoritatea populației, a asigura o creștere economică satisfăcătoare, a adopta legislația nouă, promovată public.

Comparativ cu înrăutățirea enormă, provocată artificial de UE și țările-membre prin politica lor de sancționare și ruperea relațiilor comercial-economice cu Rusia în primăvara-vara lui 2022, în prezent situația economică s-a mai ameliorat. De aceea, dacă electoratul UE ar fi invitat la urne azi, spun sondajele și studiile sociologice, elitele politice ar reuși să soluționeze aceste sarcini: partidele politice de care-s interesate ele, desigur, ar pierde un număr anumit de locuri în PE, dar oricum și-ar păstra majoritatea absolută și nu ar admite consolidarea serioasă a adversarului.

În acest sens, este grăitor pronosticul publicației electronice «Euractiv», specializate în reflectarea vieții cotidiene a UE, în pofida fiabilității sale și a decalajului firesc în raport cu dinamica politică. Parametrii de bază puțin diferă de cei publicați anterior de diverse centre de cercetare .

Conform lui, național-conservatorii, euroscepticii și extrema dreaptă își vor consolida serios pozițiile. Grupul «Conservatorii și Reformiștii Europeni» (CRE), care ține de spectrul politic național-conservator, ar obține suplimentar 16 locuri. Comparativ cu rezultatele obținute în alegerile din a. 2019, în care a luat 66 de mandate, numărul acestora va ajunge la 82. Grupul «Identitate și Democrație» (ID), care unește scepticii de extremă dreaptă, se va majora cu 11 persoane – va avea 73 de deputați. Astfel, forțele politice, care se consideră «realiști europeni», își vor spori reprezentanța în PE cu 27 locuri suplimentare.

Ele tind să-și explice succesul cum a face spre exemplu copreședintele CRE Nicola Procaccini, prin abordarea pragmatică a problemelor cu care se confruntă societatea europeană. Ei se pronunță contra consolidării excesive a birocrației europene, pentru stoparea imigrației și măsuri eficiente de protejare a pieței interne și restabilire a economiei regiunii. Ambalajul realist al acestei abordări pragmatice și populiste în același timp, aduce dividendele cele mai mari partidului guvernant din Italia «Fratelli d'Italia», condus de Georgia Meloni; popularitatea lui este în creștere. Dacă actualele tendințe se vor păstra, el va fi cel mai mare învingător al alegerilor PE și va obține suplimentar 19 locuri. În PE năvălesc camarazii lui ideologici, extrema dreaptă din România, care anterior nu a reușit să acceadă. «Alianța pentru unirea românilor» ocupă 8 fotolii dintr-o dată. De la 18 la 23 își sporește prezența reprezentanța «Uniunii naționale» în frunte cu Marine Le Pen; de la 4 la 9 – partidul național-conservator spaniol de extremă dreaptă «Vox». În PE va mai avea trei deputați «Partidul Austriac pentru Libertate » și trei - cel portughez «Destul!». «Alternativa pentru Germania» arată cele mai tari rezultate .

Nouă locuri suplimentare vor lua formațiunile neafiliate de partid din Bulgaria, Germania, Grecia, Spania și Letonia. Multe dintre ele stau pe poziții apropiate partidelor europene de dreapta și de extremă dreaptă, care se contrapun majorității aflate la guvernare. Dar ele-s o forță neorganizată, fac parte din marginali și nu influențează repartizarea generală a forțelor în PE.

Reprezentanța PPE se va reduce pentru a doua legislatură succesiv. De această dată de la 77 la 160 de deputați, grupul «EU» va obține 89 de locuri comparativ cu 101 în a. 2019, socialiștii și democrații își mențin pozițiile. Dar, reieșind din actualele reglementări UE, Consiliul European oricum va numi viitorul președinte al Comisiei Europene din numărul politicienilor de vază din PPE ca partid învingător în alegeri (dacă va fi să fie) și poate conta pe sprijinul coaliției.

Și la socialiști și democrați are loc o reconfigurare. Ea nu influențează poziția fracțiunii în cadrul PE, dar va afecta, desigur, echilibrul intern în partid. Partido Socialista Obrero Español va obține 21 locuri – cu unul mai mult ca în alegerile din a. 2019 – și își menține pozițiile de lider. Al doilea, ca număr, devine Partito Democratico din Italia, care va avea plus patru deputați, în total 19.

În ciuda aparentei irelevanțe a ceea ce reușesc să facă în fruntea coaliției, social-democrații germani (PSDG) obțin încă două locuri, dar ajung pe poziția a treia. Cel mai mare succes îl au social-democrații și socialiștii din România și Franța. Ei au plus cinci deputați și obțin 13 și 8 locuri respectiv.

Ceea ce slăbește S&D este faptul că partidele de centru-stînga din țările mici și mijlocii ale UE cedează pozițiile. Malta, Polonia și Estonia pierd cîte un loc în PE; «Partidul Muncitoresc Social-democrat din Țările de Jos» (Partij van de Arbeid) — trei locuri, reprezentanța lui în PR se înjumătățește. Unde mai pui, că principialitatea socialiștilor și democraților europeni (neașteptată în ajunul alegerilor fatidice în PE), a stopat participarea osaturii noului bloc de guvernare din Slovacia, învinuindu-l de o deviere spre extrema dreaptă și încălcarea valorilor de bază ale UE. Din componența majorității fac parte social-democrații din partidul «Direcția - democrația socială» (SMER-SD) a lui Robert Fico, care a luat 42 de fotolii în parlamentul cu 150 de locuri; partidul «Voce – social-democrație» a fostului prim-ministru Peter Pellegrini, care a reușit să obțină 27 de locuri; și Partidul național slovac cu 10 deputați. Reprezentanții tuturor acestor partide au ocupat locurile-cheie în guvernul format de Robert Fico.

Poziția partidelor „verzi” și liberal-democrate - o temă aparte privind rolul PE în sistemul instituțiilor de guvernare ale UE

Cea mai intrigantă parte a pronosticului este fiasco-ul prezis verzilor și liberalilor. Fracțiunea «Verzii/Alianța Liberă Europeană » (Greens/European Free Alliance, EFA/EFA), care-i unește pe cei ce își construiesc programul politic pe realizarea rapidă a neutralității climatice și protecția mediului, și formațiunile regionale de partid pierd aproximativ o treime din deputați. I se prognozează doar 52 de locuri, comparativ cu cele 72, obținute în alegerile precedente. Adică, ponderea ei coboară o treaptă. Aproape la egalitate cu ea iese «Stînga Europeană Unită», care își consolidează puțin pozițiile.

Este semnificativ faptul, că ea pierde sprijinul în majoritatea țărilor nucleului UE. Partidele care fac parte din ea vor avea cu cinci deputați mai puțin în Germania, cu trei – în Italia, cu doi – în Franța, Belgia, Finlanda, Suedia și Irlanda; cu un deputat mai puțin – în Austria. Ea evită o pierdere și mai dureroasă doar grație faptului că își promovează în PE oamenii de la periferie. Croația pentru prima oară va avea doi deputați, Lituania – patru (cu doi mai mult), Spania – trei (la fel, cu doi mai mult) .

Conducerea fracțiunii și forțele politice care fac parte din ea pot doar să spere că vor reuși să-și mobilizeze electoratul, care va crește din contul celor ce văd în schimbările climatice o problemă majoră (e vorba despre 93% dintre europeni), lucru de care i-au convins recentele cataclisme natural. Li se pare că în ultimul moment cei nedeterminați ar putea face alegerea corectă în favoarea lor, și vor fi negate toate pronosticurile. Așa a fost acum cinci ani. Așa ar putea fi, cred ei, și pe 6-9 iunie, 2024 .

De fapt, este o chestiune principială. La scrutinul din 2019 o parte din populație, care a vrut să folosească alegerile în PE pentru a-și exprima nemulțumirea pentru propriul guvern și să demonstreze că este nemulțumită de politica social-economică promovată și că insistă pe schimbare, a fost pusă în fața unei dileme. Oamenii nu au dorit să voteze pentru partidele clasice, care nu merită încredere. Dar ar fi fost incorect și nedemn, îi opinia lor, să voteze pentru eurosceptici, naționaliști, populiști și extrema dreaptă (sau pentru cei etichetați astfel în spațiul informațional). De aceea au procedat perpendicular: au votat cu verzii și liberalii.

UE a profitat maxim de acest lucru. Rezultatele scrutinului au fost numite «valul verde», votul de încredere pentru «cursul verde», expresia voinței populare în favoarea unei strategii extremiste de construire a unei economii fără emisii de carbon, neutre din punct de vedere climatic, cu orice preț și în cel mai scurt timp posibil, carte albă pentru a formula o astfel de strategie, designul legislativ și implementarea strictă a acesteia. o expresie a voinței populare în favoarea unei strategii extremiste de construire a unei economii fără emisii de carbon neutre din punct de vedere climatic, cu orice preț și în cel mai scurt timp posibil, carte albă pentru a formula o astfel de strategie, designul legislativ și implementarea strictă a acesteia.

Desigur, electoratul nu a dat carte albă nici conducerii UE, nici elitelor statelor membre.

Fiasco prezis mișcării verzilor (da în Elveția, care face parte din spațiul economic și politic al UE el s-a produs deja: în alegerile din octombrie, ambele partide verzi au pierdut în total o pătrime din numărul mandatelor) poate însemna, că opinia publică percepe cursul promovat mult mai critic, de cum încearcă să o prezinte aparatul propagandistic care o deservește.

***

Populația țărilor-membre semnalizează că este dezamăgită de extremismul climatic prost al actualei politic a UE și a guvernelor naționale. Ea este nemulțumită de dictatul climatic prost calibrat, nu mai este dispusă să suporte greutățile și excesele asociate unei tranziții climatice și energetice accelerate, fără o compensație adecvată pe măsură. Se solidarizează cu cercurile de afaceri, care insistă ca totul să se facă pentru a asigura competitivitatea businessului european, dar nu în detrimentul acestuia. Este gata, mai degrabă, să-i susțină pe cei care optează pentru realism în politică, echitate socială și echilibrare maximă a măsurilor luate.

Dacă-i așa, regiunea europeană va avea un sezon politic extrem de neuniform, însoțit de acutizarea tuturor contradicțiilor interne acumulate. Respectiv, în vederea posibilei delegitimări parțiale a cursului promovat, conducerea institutelor UE și a țărilor-membre va încerca pe de o parte să-l corecteze pentru a-și asigura sprijinul alegătorilor. Pe de alta – în timpul rămas să facă pașii, care l-ar face ireversibil. Într-o oarecare măsură, declarațiile din recentul discurs anual al Ursulei von der Leyen privind starea UE varsă lumină asupra modului în care se va proceda.

Indiferent de faptul cum vor fi puse în practică principalele teze politice din alocuțiunea sa, este important ca conducerea UE să perceapă necesitatea nu doar a corectării discursului și a ritoricii, dar și a unei mișcări mai repezi spre scopurile strategice propuse. Asta nu înseamnă renunțarea la vreuna din ele. Însă radicalizarea și escaladarea atmosferei interne, care a caracterizat UE în ultimii doi ani, în cazul înlocuirii lor cu o mișcare mai lină și rațională spre scopurile propuse, vor avea un efect pozitiv: pe fundalul lor, orice condiții mai radicale vor arăta ca un compromis și cel mai probabil vor oferi Bruxellesului acea stabilitate, pe care astăzi, se pare, el a pierdut-o.