„În timp ce aprobările delegaților continuă să sosească, Harris a fost deja susținută de peste 1 976 de delegați”, relatează, la rîndul său, CNN
Compania de televiziune menționează că calculele sale se bazează pe declarații publice de susținere din partea delegaților și a delegațiilor statelor, discuțiile cu delegații și propriile materiale, relatează bbc.
Aceste cifre nu sunt finale, iar susținerile nu înseamnă o nominalizare oficială - delegații trebuie să voteze încă la convenția partidului, care începe la 19 august la Chicago. Acestea fiind spuse, CNN anunță că democrații speră ca Harris să fie aprobată pînă la 7 august.
Însăși Harris a declarat că este mîndră că a obținut un sprijin larg.
„Aștept cu nerăbdare să fiu nominalizată oficial în curînd”, se arată în declarația sa.
După ce Joe Biden a anunțat că-și încheie cursa pentru președinție, a avut loc o creștere a donațiilor pentru campania lui Harris, cei mai de vază democrații stau la rînd pentru a-i susține candidatura.
Anterior s-a aflat că în prima zi vicepreședintele a strîns o sumă record din partea donatorilor Partidului Democrat - 81 de milioane de dolari, o parte semnificativă a donațiilor fiind făcută de donatori mici.
Vorbind luni în fața angajaților sediului său din Wilmington, Delaware, Harris a spus că ultimele săptămîni au fost un „roller coaster”, dar și-a exprimat încrederea că va reuși să unească națiunea, partidul și să cîștige alegerile.
„Mai sînt 106 zile pînă în ziua alegerilor și avem mult de lucru în acest timp”, a spus ea.
La această întîlnire a participat și Joe Biden - prin telefon, deoarece se află în izolare la domiciliu cu Covid - și el le-a spus angajaților că retragerea din cursă a fost o decizie corectă.
„Știu că vestea de ieri a fost neașteptată și grea pentru voi, dar a fost o decizie corectă”, a spus Biden.
Președintele a recunoscut că echipa sa „și-a pus toată inima și tot sufletul” pentru a-l ajuta să rămînă pentru un al doilea mandat, dar a spus că nu pleacă nicăieri și intenționează să se implice pe deplin în campanie.
„Sper că îi veți da lui Kamala toată inima și tot sufletul pe care mi le-ați oferit mie. Încă trebuie să salvăm această democrație. Trump este încă un pericol pentru națiunea noastră”, a adăugat el.
Biden urmează să revină la Casa Albă marți.
Adăuga comentariu