Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

…Și totuși noi nu sîntem robi

26 iun. 2020,, 18:00   Analitică
9472 3

Noua ordine sacră și Piramida Mondială a Puterii. Partea a 4-a

Procesul de edificare a noii orînduiri mondiale, despre care am vorbit în primele trei părți ale studiului nostru, își are propriul scop și acest scop este de o importanță sistemică pentru ”culisa neagră”.

Se referă preponderent la etajele superioare ale acestei construcții social-arhitectonice. Desigur, evenimentele pe care le observăm reprezintă un plan pregătit perfect, catastrofal pentru majoritatea oamenilor. Vedem asta din analiza lucrărilor unui șir de reprezentanți ai școlilor teologice, sociologice și antropologice, care în baza studiilor asupra conștiinței publice au pregătit algoritmul implementării acestui plan macabru. Numeroși savanți decenii la rînd, fără a conștientiza aceasta, au creat punctele de reper ale acestei transformări monstruoase, au studiat cum s-a produs ea în societățile tradiționale și arhaice, și au pregătit baza teoretică pentru viitoarele schimbări globale.

Primează divinul

Am vorbit deja despre distrugerea lumii noastre din punctul de vedere al caracteristicilor calitative ale omului, omenirii și al ecosistemului planetar. Am vorbit că toate evenimentele au un caracter eshatologic și apocaliptic, modelat de preoția neagră, pentru care lucrează și oligarhii angajați, și savanții angajați, dar și politicienii angajați. Toți cei conectați în prezent la sprijinul financiar al acestui proces global.


Dar spre deosebite de ”mercenari”, cercurile sociale superioare înțeleg perfect ce anume pregătesc. Înțeleg, deoarece cunosc adevăratul scop și controlează relațiile istorice cauză-efect. Înțeleg că lumea de azi, lumea Timpurilor Noi și Moderne s-a epuizat. De ce? Pentru că potentații lumii au încercat să schimbe realitățile sociale, politice, economice, dar trebuiau să schimbe modul de a judeca al omului, care era din rău în mai rău.

Filozoful-tradiționalist francez Rene Guenon, care a analizat esența pur materială a civilizației noastre burgheze, scria: ”Toată știința "profanică", elaborată în ultimele secole, se bazează în exclusivitate pe studierea lumii senzoriale, se limitează doar la ea, iar metodele utilizate pot fi aplicate doar în sfera dată. Dar numai aceste metode, spre deosebire de toate celelalte, erau recunoscute a fi ”științifice”, ceea ce neagă însăși posibilitatea existenței unei științe care nu este preocupată de lucrurile materiale.

Pentru oamenii de azi în general nu există nimic dincolo de cele vizibile și tangibile. Chiar dacă admit, teoretic, că ar mai putea exista ceva, imediat acest ”ceva” este declarat ”necunoscut” și ”incognoscibil” și asta îi scutește de necesitatea de a mai cugeta. Desigur, există și din cei care încearcă să elaboreze niște idei despre ”lumea cealaltă”, însă ei se bazează doar pe propria imaginație și își închipuie ”lumea cealaltă” ca fiind o copie a lumii noastre, cu aceleași condiții de existență – spațiu, timp și chiar un fel de ”corporalitate”. Cu altă ocazie, vorbind despre doctrinele spiritualiste, am adus exemple șocante de aceste închipuiri materialiste”.

În acest context, pentru noi este actual faptul că civilizația contemporană blochează artificial aceste niveluri transcedentale, adică superioare. În modul cel mai radical, în condițiile pandemiei, sub ochii noștri. Realitatea materială, servită iscusit și artificial conștiinței maselor, a suprimat capacitățile cognitive ale omului, calitățile lui spirituale și de creație – anume ceea ce era caracteristic reprezentanților lumii sacre și societăților tradiționale din trecut.

Filozoful de excepție Mircea Eliade scria despre înțelegerea perversă a esenței realității: ”Sacrul este plin de existență. Puterea sacră înseamnă concomitent realitate, fermitate și eficiență. Opunerea ”sacru - lumesc” adesea este percepută ca opusul realului cu irealul, sau pseudo-realul… sacru și lumesc – două imagini ale existenței în lume, două situații de ființare, date omului pe parcursul istoriei. Aceste metode de existență în Lume prezintă interes nu doar pentru istorie și sociologie, nu doar ca obiect al studiilor istorice, sociologice și etnografice. Căci metoda sacră și cea lumească de existență vorbește despre diferența poziției omului în Cosmos”.

Conform închipuirilor societăților tradiționale, studiate de Mircea Eliade, anume sacrul aste cu adevărat real, anume el manifestă adevărata esență a ființării. Lumescul, în opinia lui, este ceva ireal, profan și deci numai lumea sacră este realitatea veritabilă în esență. Anume de această lume se încearcă demult să ne distanțeze, prin diverse teorii materialiste. Deosebit de bine se vede asta acum, pe fundalul pandemiei de coronavirus: insistent, ne transformă în zombi prin redirecționarea reacțiilor noastre exclusiv spre partea materială a existenței. Cu excluderea celui mai important lucru – că toate își au rădăcinile în lumea spirituală, unde în conformitate cu legile concordanței au loc toate bătăliile noastre, se desfășoară un adevărat război sacru, formele căruia noi ni le închipuim ca pe o oarecare realitate socială.

Situația mondială pe fundalul pandemiei este triumful veritabil al viziunii profane asupra lumii, căci ea încearcă să ne prezinte tragediile lumii de azi ca pe un rezultat al unor realități materiale fără a spune că adevărata esență a evenimentelor actuale își are rădăcinile la nivel transcendental, în lupta împotriva omenirii la nivel spiritual și sacru.

Mircea Eliade aprecia în felul următor ideile savantului german Rudolf Otto cu privire la manifestările sacrului în lume: ”Rudolf Otto tinde să arate în cartea sa trăsăturile caracteristice ale acestei experiențe groaznice și iraționale. El descoperă că sacrul - mysterium tremendum, majestas – care copleșește prin superioritatea sa, - provoacă sentimentul de groază. El descoperă frica religioasă față de mysterium fascinans, în care ființarea se deschide în toată perfecțiunea și plinătatea. Otto numește aceste experiențe numineuses (din latinescul numin - zeu), adică divine, dat fiind că ele apar prin deschiderea vre-unui aspect al puterii divine. Divinul este evidențiat nu ca ceva ganz andere, total și absolut diferit: care nu pare a fi nici uman, nici cosmic. În fața lui, omul își simte propria nimicnicie, se concepe doar ca o creatură, doar, cum s-a adresat Abraam către Vladîca, ”praf și pulbere”. Divinul întotdeauna se manifestă ca o altfel de realitate, diferită de realitatea ”firească””.

Independent este cel care este liber

Să încercăm, așadar, să determinăm ce anume, în afară de pandemie, a creat condiții pentru o astfel de percepție a realității. Primul și principalul lucru - distrugerea drepturilor sociale fundamentale ale omului. După ce Nietsche a declarat că Dumnezeu a murit, tot ce i-a mai rămas omului este propria lui liberate. Anume pe ea sub ochii noștri, sub pretextul luptei cu pandemia, încearcă să o distrugă ”culisa neagră”. Fără sentimentul propriei libertăți (și asta o înțeleg strategii sociali) omul pierde ultimul pilon al propriei existențe. El nu va mai fi o personalitate și se va transforma într-un atom social. Dirijat direct, activ și punctual, din afară.

Această problemă i-a neliniștit și pe cugetătorii epocilor anterioare. Teologul creștin și predicatorul Aurelius Augustin credea că esența omului-ființă morală constă nu doar în nemurirea lui spirituală, dar și în libertate și în voința liberă, care permite fiecărei personalități să-și determine în viață calea binelui. Un alt teolog și filozof, grecul Ioann Damaskin, scria: ”Libertateadeciziei este unită cu rațiunea, căci ori omul nu va fi o ființă cu rațiune, ori, rațional fiind, el va fi independent și-și va decide acțiunile sale. De aceea ființele neraționale nu pot fi libere, căci natura le dirijează pe ele și nu invers”.

Posibilitatea existenței libere întotdeauna este obținută prin alegerea voită, prin manifestarea voinței libere, care nu se supune nimăniu și depinde doar de noi. Voința este adevărata manifestare a vieții în lumea noastră. Ea depinde numai de sufletul nostru și de codul nostru moral. Azi această voință este redusă la o existență de rob, prin interzicerea oricăror studii în acest domeniu al cunoașterii.

Ultimele personalități de vază, care au muncit în această direcție, au fost istoricul german Wilhelm Dilthey și conaționalii lui sociologul Georg Simmel și psihologul Wilhelm Wundt. Acești cercetători și filozofi s-au bazat pe concluziile lui Arthur Schopenhauer, care considera că voința este forma supremă de manifestare a spiritului și a aspirației omului la o viața reală. El scria: ”Fiecare poate proceda așa cum dorește, dar în orice moment el poate dori doar ceva anume și nimic altceva”. Toate acestea dovedesc nu numai rolul primordial al voinței și al exprimării voinței în viața omului, dar și predeterminarea ei, în esență.

Anume împotriva acestei predeterminări a voinței omului, împotriva rațiunii ei, a înțelepciunii ei inițiale luptă reprezentanții ”culisei mondiale”. Pentru prima dată noi ne-am pomenit aruncați într-o lume, în care voința și libertatea, care depinde de ea, au devenit dușmănoase planurilor sumbrului guvern mondial. Iar noi percepem izolarea și lipsa libertăților ca pe ceva obiectiv și real.

Dar este dat uitării faptul că însăși noțiunea de autoizolare este controversată din start. Din punct de vedere al psihologiei sociale, izolarea este posibilă ca ceva venit din afară. Omul nu se poate izola pe sine însuși. E la fel de clar pentru sociologi, ca și faptul că omul nu se poate boicota pe sine însuși. De aceea trebuie să fim atenți la cele din jur și să recunoaștem, că izolarea poate fi doar o măsură de pedepsire, o formă de existență în pușcăria socială, edificarea căreia noi o vedem clar în lumea de azi.

Ne atrag în epidemii, apoi în războaie ca în forme de sacrificiu ritualic unor puteri diavolești. Ne lipsesc de libertăți și de realitatea obiectivă. Toate fluxurile de știri abundă de informații despre pandemie. Dar în același timp, undeva aveau loc războaie, confruntări politice și de stat, crize ecologice și provocări sociale. Unde au dispărut ele de pe ecrane și site-uri?

Lăsăm știrile. Dar la ce bun National Geographic Channel ore în șir transmite emisiuni despre asamblări de mașini și repararea unor automobile vechi, ruginite?! La ce bun ne arată cum în Australia oamenii spală aur, ce ne dau nouă aceste imagini? La ce bun Euronews promovează jocuri computerizate, în care poți construi propriul oraș? Cineva ne transferă în acele realități informaționale, unde omul nu este periculos, unde el nu poate schimba nimic.

Societatea post-adevăr

Să fim obiectivi, elevul sovietic era mult mai cult ca reprezentantul generației tinere de azi. Și mult mai independent în cugetări. Pe atunci mulți tineri îl citeau pe Nietzsche, ascultau rock occidental și făceau rost de literatura dizidenților. Azi așa noțiuni ca dizidența nu mai există. Majoritatea gîndesc prin clișee.

Reiese că internetul nu numai că ne controlează, el a ucis orice idee nouă, reală. El unifică omul. Găsiți în internetul controlat de guvernul și culisele mondiale ceva, care să nu le convină. Direcții întregi ale cugetării mondiale au fost ascunse și nimicite. Nu mai vorbim de televiziune și cinematografie. Filmele clasice serioase au fost date uitării, ele nu se mai difuzează. Veți spune – le poți găsi în internet. Da, poți. Dar ce anume să cauți, dacă tineretul habar nu are despre existența unor asemenea filme și asemenea regizori?

Iar cu venirea pandemiei de coronavirus în lumea noastră, toate au devenit și mai dramatice. Ce posibilități reale mai are omul de azi? Nu le mai are deloc! Toate mișcările active - sociale, politice, anarhiste, ecologice, revoluționare și reacționare – se află sub un control total. În ele au fost montați oameni care îndeplinesc poftele potentaților acestei lumi.

Chiar și Donald Trump, care a încercat să schimbe ceva în societatea americană, în ierarhia mondială, este transformat în nebunul satului. Twitter îi dictează ce să scrie, ce și cum se poate citi. Toate acestea au loc în SUA - țara în care președintele întotdeauna a fost un simbol național, analogic dolarului, stemei, drapelului.

Acum toate au fost întoarse cu susul în jos și se încearcă acuzarea președintelui american de faptul că un om de culoare a fost ucis de către un polițist. Asta în timp ce nu există date precum că omorul ar fi fost comis din motive de intoleranță rasială sau națională, iar conform datelor recente nu a fost un omor – autopsia a arătat că George Floyd a murit în urma unei supradoze de droguri! Dar cui în pasă! Procesul dezechilibrării situației în lume a demarat. Rețelele organizațiilor anarhiste de stînga au fost aduse în stare de alertă. Înarmate, cu lozincile de-a gata, ele au început să destabilizeze situația în multe orașe ale SUA. Acum în această țară domnește un dezmăț nemaivăzut al anarhismului și intoleranței rasiale, însă este foarte clar că el este bine organizat.

Împotrivirea nu este zadarnică!

Cum, în aceste condiții excepționale și neordinare, să ne împotrivim planurilor celor din spatele cortinei mondiale și există oare o ieșire din situația creată? Există. Cu respectarea următoarelor condiții.

  1. Libertatea omului ține de drepturile lui. Societatea în care omul nu are libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea de mișcare etc. nu poate fi liberă. Deci, trebuie să apărăm drepturilor omului și ale cetățeanului întotdeauna și peste tot, în pofida metodelor neordinare și extraordinare de administrare și a samavolniciei autorităților.
  2. Foarte important – în condițiile confruntării dintre lumea tradițională și ordinea mondială care se construiește, trebuie să consolidăm statele naționale. Dacă există statul, samavolnicia instituțiilor supranaționale și suprastatale, a culiselor mondiale este limitată de legile statului dat, de structurile lui de forță și de cele juridice. De aceea, cu toată loialitatea și slăbiciunea sa, statul este una dintre ultimele poziții de contracarare a planurilor celor din spatele cortinei mondiale. El este bastionul populației. Aici trebuie să înțelegem că în mileniul actual este foarte dificil să obții independența și suveranitatea unui stat. Există națiuni puternice, formate istoric, care nu au suveranitate sau o au foarte redusă, limitată. Și asta în pofida aportului lor istoric și cultural la dezvoltarea civilizației umane. Este evident, că în aceste condiții păstrarea statului independent este sarcina primordială a fiecărui cetățean al lui.
  3. Noi trebuie să încercăm să rezistăm provocărilor timpului și planurilor urzite în culisele mondiale în patria noastră, în statul nostru. Unde te-ai născut, acolo ți-e soarta. De ce? Pentru că în condiții de emigrare omul se pomenește într-un spațiu social și etnic străin. El este nevoit, ani de zile, să se impună și să se adapteze. El nu are un cerc larg de cunoștințe, este social vulnerabil, raționează cu categoriile patriei sale și asta îl face confuz și inadecvat. Altă treabă – patria ta, unde lumea te cunoaște, unde tu îi cunoști pe mulți, unde cunoști soarta și psihologia oamenilor, cultura și tradițiile poporului și nu ai nevoie de perioadă de adaptare. Iată de ce împotrivirea reală este cu adevărat posibilă numai în țara ta.
  4. Desigur, viața de nomad, promovată de Jacques Attali în cartea ”Liniile orizontului”, pare liberă, însă de facto ea este ruptă de rădăcini, iar omul singur nu se poate împotrivi și nu prezintă un pericol pentru culisele mondiale. El are nevoie de un umăr pe care să se sprijine, de un colectiv. Masa socială, unită de idei și scopuri comune, colectivul, comunitatea este mai rezistentă. În propriul stat, în țara valorilor culturale și a tradițiilor pe care le cunoști, e mai lesne să creezi un asemenea colectiv și e mai anevoios ca el să fie zdrobit și segmentat. Anume formarea unor structuri sociale colective, unite de o idee și un scop comun, reprezintă pericolul principal pentru monstruoasa piramidă satanică a puterii mondiale.
  5. Păstrarea tradițiilor culturale, naționale, cunoașterea istoriei și a paginilor ei glorioase, patriotismul este temelia sigură și imunitatea socială contra planurilor potentaților lumii, contra transformării omului din personalitate în atom social. Dacă vrea să-și păstreze identitatea și independența, tradițiile și rădăcinile culturale reprezintă principalul lui sprijin ontologic.
  6. În afară de tradițiile popoarelor, există și tradiția sacră, o lege lăsată de strămoși, de învățații din trecut, de scrierile sfinte. Această tradiție este ochiul lui Dumnezeu în lumea noastră. De aceea păstrarea tradițiilor sfinte, a religiilor și confesiilor tradiționale este temelia istorică a supraviețuirii. Tradiția sacră se conține în toate confesiile tradiționale, căci ea se bazează pe noțiuni și temelii comune – metafizice, morale și spirituale. Binele este bine oriunde, iar violența și robia peste tot înseamnă reprimarea omului și a tot ce este divin în el. De aceea apărarea propriilor valori sacre, tradiționale este o prioritate pentru orice societate sănătoasă, orice națiune și popor. Testate în timp, adevărurile și cunoștințele spirituale – iată scutul ce apără omul și spiritul lui de degradarea venită de la forțele negre sociale și istorice.
  7. Nihilismul impus de culisele mondiale este un aspect semnificativ al distrugerii valorilor tradiționale. Aici este important să menționăm procesul treptat de distrugere a valorilor morale. Omul rupt de la rădăcinile lui este transformat într-un monstru moral, iată de ce păstrarea valorilor formate istoric este cea mai importantă sarcină a celor care intenționează să se împotrivească planului de batjocorire a omenirii.
  8. Renunțarea la ”ismele” social-politice. Nu poate o formațiune social-economică, o bază social-economică sau o supra-structură ideologică să schimbe situația. E greșit să credem că prin schimbarea orînduirii sociale noi schimbăm esența vieții noastre, influențăm bunurile sociale și politice și construim împreună un viitor luminos. Dacă omul e rău în interior, el va strica orice orînduire. De aceea trebuie să luptăm pentru om, el trebuie crescut și educat, cu păstrarea tradițiilor și a moralei. Numai de conținutul intern al omului, de valorile și bazele lui spirituale depinde dacă societatea viitorului va fi transformată în plan pozitiv.
  9. Păstrarea familiei – a doua instituție socială după structurile de stat - este sarcina cea mai importantă a omului contemporan. Anume familia a fost aleasă de forțele întunecate drept țintă în distrugerea omenescului din om, distrugerea bazelor tradiționale, protectoare, conservatoare. Familia este ultimul bastion de rezistență, păstrarea ei este scopul primordial al celor care vor să contrapună ceva complotului mondial împotriva omenirii. Friedrich Nietzsche scria în una dintre lucrările sale: ”Trebuie să crești nu numai în lățime, dar și în înălțime! Să-ți fie de ajutor grădina căsniciei!”
  10. Păstrarea caracteristicilor spirituale ale omului trebuie să prevaleze asupra caracteristicilor materiale și numerice. Așa valori ca binele, bunăvoința, valorile spirituale, morala, eroismul și noblețea trebuie să devină criteriul de apreciere a personalității și a locului ei în societate. Numai ierarhia spirituală morală, numai aristocrația spirituală, aristocrația spiritului și nu a banilor, este temelia dezvoltării social-politice și istorice de mai departe a societății umane.
  11. Și ultima. Omul nu trebuie să mai vadă un dușman în cel de alături. În procesul confruntărilor istorice a civilizațiilor, statelor și națiunilor, noi am început să căutăm rezolvarea problemelor în căutarea dușmanului. Pentru unii vinovați erau americanii, pentru alții – rușii, chinezii, japonezii, albii sau negrii. Aici e problema. Răul de bază este perceperea omului drept dușman. Prin această ciocnire dintre cei apropiați, elita inumană și lipsită de spiritualitate încearcă să ne asmute unul împotriva altuia. I se împotrivește simpatia omenească a multor persoane. Ei bine, noi trebuie să înțelegem că dușmănia este impunerea rea-voinței, un lucru străin omului, căruia el trebuie să i se împotrivească. Esența omului este în voința divină, cum susținea Arthur Schopenhauer, căci bunăvoința și compasiunea ca unic sentiment al omului cu adevărat bun, este unicul bastion al omenescului în noi. Numai dacă vom înceta să vedem un dușman în aproapele nostru, vom vedea un alt univers, enigmatic și spiritual, dacă vom vedea în altă persoană același om, indiferent de culoarea pielii, limbă sau convingeri religioase, vom putea construi o societate cu adevărat bună, luminoasă și sănătoasă. Mai trebuie să ținem minte că bunăvoința fiecăruia dintre noi, compasiunea, părtășia și simțul echității – iată cheia de la porțile viitorului, care sperăm că îl va avea omenirea.

Veaceslav Matveev

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?