Patria - Mamă

În memoria mamei mele

Matveeva Valentina Antonovna

Acum 10 ani, pe 8 septembrie, 2014 am pierdut cel mai scump om - mama mea a plecat pe ceea lume. Azi vreau să arăt, că pentru mine iubirea față de mama și iubirea față de patrie sunt lucruri de aceeași ordine. Lucruri care formează un sistem pentru orice persoană și cetățean decent. Ele sunt nucleul principal al existenței noastre și al ontologiei noastre.

Astăzi Moldova se află la o răscruce. Răscrucea noastră este alegerea orientării geopolitice a țării și a modului de păstrare a statalității ei. Să fim responsabili și, așa cum spunea Friedrich Nietzsche, „să avem o conștiință intelectuală”. Factorii externi, care au forme politice foarte specifice, pot distruge micul nostru stat. Și atunci va fi tardiv să vorbim despre neînțelegere și lipsa de conștientizare a realităților care au loc.

Istoria cunoaște precedente similare. Să ne amintim de Irlanda. Să ne amintim de înfloritoarea și bogata Republică Cehă medievală. La urma urmei, de Regatul Polonia-Lituania (Rzeczpospolita, care și-a pierdut independența pentru mai bine de un secol). Și nu contează că a fost distrusă treptat, fie prin păstrarea Regatului Poloniei, fie prin constituția dată pe vremea lui Alexandru I. Rezultatul este distrugerea completă a statului. Și o încercare de a distruge națiunea, care în timpul Renașterii a fost legislatoarea tradițiilor și a modei în Europa, care a dat Europei prima constituție, adoptată de Stanislav Poniatowski, nefericitul și marele rege, care a încercat să păstreze memoria patriei sale nu numai prin eroism militar, dar și prin reforme progresiste.

Azi Moldova este, de fapt, în punctul bifurcării sale geopolitice. Prin urmare, responsabilitatea pentru fiecare pas, pentru poziția proprie nu mai este o chestiune personală pentru cetățeanul ei. Este coparticipare la soarta Patriei, de care ne leagă un cordon ombilical spiritual. Patria este mama, și doar cei care și-au dat seama de moartea mamei pot înțelege durerea comparabilă cu moartea Patriei. Mamele nu se aleg - le venerăm și le păstrăm amintirea veșnică și luminoasă. Mai mult, nu le condamnăm, căci cea care ți-a dat viață, posibilitatea de a vedea zorii, soarele, stelele, mirosul florilor și al lanurilor proaspete, mirosul grădinilor și bucuria copilăriei, a formării și a creșterii, a fost și este cea mai înaltă revelație a naturii, reprezentanta lui Dumnezeu pe pământ. Doar dragostea pentru mama poate fi comparată cu dragostea pentru Patria Mamă. Iar sarcina noastră este să păstrăm și să cultivăm bogăția spirituală și materială dată nouă de mama noastră și să nu căutăm refugiu în străinătate, să nu căutăm o mamă vitregă, care chipurile poate înlocui dragostea mamei peste mări și țări.

Patria este și ea o personalitate. Nu vorbesc aici despre ea ca subiect social-politic, ca subiect de drept internațional, vorbesc despre faptul că Patria este o entitate supremă foarte specifică, care are propria sa misiune, destin și, cel mai important, propria spiritualitate. Trădarea acestei spiritualități este trădarea mamei, trădarea memoriei strămoșilor, tăierea grădinii istorice generoase, cultivate de multe generații de locuitori ai Moldovei.

Nu-ți trăda mama, memoria ei, nu-ți trăda Patria, căci neamul nu te va ierta, căci trunchiul tăiat al arborelui istoriei, care nu a fost sădit de tine, va deveni într-o zi o piatră funerară grea pentru sufletul tău. O persoană care se străduiește să plece în țări străine este o entitate ruptă de rădăcinile sale.

Masonii plasează pe mormânt un copac tăiat, în loc de cruce. Poți condamna tradiția și sistemul lor de viziune asupra lumii de mii de ori, dar acest simbol spune că viața este arborele familiei tale, iar moartea patriei tale este moartea acestei tulpini sacre, mult mai puternice ca tulpina vieții unui individ. Nu vreau să văd, în locul Patriei mele, un trunchi de copac sau o livadă tăiată. Eu nu vreau să blestem exilul, dar nici nu vreau să-i iert pe cei, care își părăsesc casa strămoșească pentru a căuta o viață mai bună pe alte meleaguri. Orice emigrare este, practic, o trădare. Pe mama, ca și pe Patria ta, nu le poți înlocui, iluzia unei vieți mai bune nu-ți va da liniște, dacă ai abandonat izvorul vieții tale. Doar lupta, cea mai măreață luptă pentru sănătatea Patriei, aidoma luptei pentru sănătatea bunilor tăi părinți, îți va deschide un drum plin de bucurii.

Este important să înțelegem că Patria este solul care hrănește națiunea cu seva sa. Nu doar un sol istoric abstract, ci unul real. O națiune este o entitate divină și o personalitate istorică, geopolitică. Poporul ca comunitate istorică este întotdeauna un concept extins, dar ereditar. Este un singur trunchi de copac; al strămoșilor și descendenților. Nu poate fi împărțit nici în timp, nici în spațiu. Națiunea crește din popor și are o motivație istorică și politică mai complexă.

Sociologul britanic Benedict Anderson a considerat națiunea o „comunitate politică imaginară”, fără a-și da seama că imaginarul nu este capabil să schimbe generații, să crească noi generații de urmași, fără a se schimba în timp și spațiu. Înțelegerea națiunii de către filozoful german Bruno Bauer este mult mai corectă. Acest mare cugetător credea că „o națiune este o colecție de oameni legați într-o comunitate de caracter, bazată pe o comunitate a destinului. Comunitatea destinului nu înseamnă supunerea sorții comune, ci o experiență comună de aceeași soartă, cu schimb și interacțiune constantă.

„Dar ce este soarta? Este o relație cauză-efect în timp, unde dintr-o cauză rezultă un singur efect. Și, prin urmare, șirul cauză-efect este neschimbat. Aceasta înseamnă că sursa este scopul final al destinului. Aceasta nu este doar o înțelegere sacră a destinului. Aceasta este o înțelegere științifică foarte specifică, construită de Arthur Schopenhauer. În lucrarea sa fundamentală „Lumea ca voință și reprezentare”, și în lucrarea sa „Despre rădăcina legii temeliei suficiente”, el a dovedit logic aceste principii ontologice.

Dar, din moment ce există izvorul, conform legilor naturii există rădăcini, și asta înseamnă că națiunea și un poporul este un arbore bine definit, în care totul este subordonat unui singur început, unei structuri istorice radiculare și cel mai important, are un scop, la fel cum are un scop orice planta, care tinde spre soare. Iar soarele de aici este cel mai bun și sigur viitor prezis de Dumnezeu omenirii. Orice națiune sănătoasă vrea să intre în acest viitor. Vrea să devină creatorul fericirii sale predeterminate de sus, vrea să devină creatorul istoriei sale și o manifestare a voinței lui Dumnezeu. Anume a voinței, căci o națiune ca personalitate are un suflet și, prin urmare, are voință.

Orice națiune este ideea lui Dumnezeu, iar Patria este sursa acestei idei. Înțelege-ți meleagul, privește în ochii mamei tale și vei vedea ideea lui Dumnezeu, voia Lui și sufletul națiunii. Căci meleagul tău, ca și Patria, ca și casa, face parte din cugetările tale asupra sorții.

Filosoful și avocatul german Carl Schmitt considera „nomosul Pământului” principalul lucru pentru existența unei națiuni și a unui stat. Acest om de știință a fundamentat două teorii - teoria „nomosului Pământului” și „teoria partizanilor”, ultimii apărători ai lumii tradiției și patriei pierdute. Pentru a nu merge pe calea partizanilor, este necesar să identifici și să înțelegi rolul Patriei, mai precis „nomosul pământului”. Realizează asta pentru tine și poporul tău.

Ce este „nomosul pământului” și care este rolul lui în istoria comunităților naționale? Schmitt a scris: «Vom vorbi despre „nomos”-ul Pământului. Aceasta înseamnă că eu privesc Pământul, corpul ceresc pe care trăim, ca pe un întreg, ca pe o sferă, și îi caut scopul global. Termenul grecesc pe care îl folosesc, „nomos”, provine de la verbul „nemein”, care este același cu germanul „nehmen”, „a lua”. Prin urmare, unu - „nomos” înseamnă „a lua”, doi - „împărțirea și distribuirea a ceea ce este luat” și, trei - „exploatarea și utilizarea a ceea ce este luat și distribuit”, fie că este vorba de producție sau de consum. Luarea, împărțirea și folosirea - procesele elementare ale istoriei umane, trei acte ale dramei primordiale».

Conform teoriei sale, a existat o imagine mitică a Cerului și a Pământului, a uscatului și a mării. Pentru popoarele noastre, uscatul este important, pentru că legile mării aveau altă ordine. Oamenii au căutat întotdeauna să ia o parte din uscat, dar după ce îl luau, se contopeau cu el într-un tot întreg. Acest întreg a devenit sacru pentru această comunitate etnică. Țara Făgăduinței. „Țara Făgăduinței” însemna propriul lor imperiu. Acesta a fost „nomosul Pământului” la prima etapă.

Originalitatea celui de-al doilea „nomos” constă în special în structura sa eurocentrică și apoi în faptul că, în contrast cu imaginea inițială a lumii mitice în esență, includea oceanele. A cuprins întreaga planetă, și a făcut o distincție între uscat și mare. Uscatul a fost împărțit în teritorii ale statelor naționale, în colonii, protectorate și sfere de interes.

Poporul nostru nu a intrat în numărul statelor coloniale, întotdeauna a fost montat în propriul spațiu istoric și, prin urmare, crescut din rădăcină. Acest „nomos” eurocentric al Europei a fost distrus în timpul Primului Război Mondial. Astăzi, planeta este împărțită în două jumătăți: est și vest. Aceste părți se află în stare de război rece, periodic - și „fierbinte”. E de menționat, că Carl Schmitt și-a scris lucrările în a doua jumătate a secolului XX. Ce-I drept, astăzi apar din nou precedente politice, care actualizează această abordare a problemei.

Noul „nomos” al planetei noastre crește irezistibil. Mulți văd în el doar moarte și distrugere, alții - un semn al sfârșitului lumii. De fapt, trăim sfârșitul vechilor relații dintre uscat și mare. Vechiul „nomos” degenerează și, odată cu el, dispare un întreg sistem de măsuri, concepte și obiceiuri. În schimb, pot apărea noi concepte, noi reguli pentru lupta brutală dintre forțele vechi și noi. Noi și în ​​timp, și în spațiu ne aflăm la o răscruce de drumuri, la joncțiunea a două nomosuri. Vestul și Eurasia. Uscatul și marea. Dar avem propriul nostru nomos. Avem propriul nostru meleag, fără de care nici existența unei națiuni, și nici a unui stat nu este posibilă. Luarea acestui meleag dă viață patriei noastre și hrănește sufletul națiunii noastre. Pătrunde în toate sferele, de la cultură la economie, și modelează imaginea poporului nostru, identitatea lui etnică. Autoidentificarea lui etnică.

Carl Schmitt scria: „Pentru etimologia termenului nomos, este important că el, cum a stabilit J. Trier, din punct de vedere al originii sale înseamnă un fel de gard. „Fiecare nomos este ceea ce este în zona pe care o înconjoară.” Nomos înseamnă loc de reședință, o anumită zonă, raion, pășune; o semnificație a termenului înrudit nemus este cult, pădure sacră, tufăriș, dumbravă”.

Așadar, pentru a nu ne pierde „nomosul pământului”, grădina și pășunea noastră, Codrii milenari și lanurile noastre milenare, trebuie să înțelegem că Patria, ca și mama, este una, și sarcina fiilor și fiicelor ei este să aibă grijă de ea și să o prețuiască. Să o apere și să-i ofere bunurile vieții. Esența ei este sacră și are un suflet și o idee. Națiunea este vie dacă acest arhetip etnic divin este viu. Fără sol, moare, la fel cum moare și se usucă fără rădăcini o persoană care și-a pierdut patria. Astăzi, este important pentru noi, ca națiune, să fim conștienți de aceste principii și idei. Acum, că jumătate din oamenii noștri trăiesc în alte țări. Satele noastre stau pustii. Fabricile noastre staționează. Meleagul nostru demult a înțelenit și așteaptă întoarcerea proprietarului, a muncitorului și a patriotului, căruia statul îi va permite să-și manifeste voința. Căruia acest meleag i-a fost întotdeauna baștină. Anume acestor oameni ne adresăm.

Și ultimul lucru. Iarăși se pune problema confruntării Estului cu Vestul. Trebuie să înțelegem responsabilitatea momentului și esența lui istorică. Dar trebuie să înțelegem și rolul nostru de cetățeni, a căror voință nu este o frază goală, ci o idee pe deplin motivată, conștientă. Trebuie să înțelegem că astăzi fiecare pas pe care îl facem poate duce la consecințe ireparabile. Multe lucruri pot fi corectate, nu și moartea mamei sau pierderea patriei, care ne-au dat viață. Este de datoria fiecăruia dintre noi să ne amintim, că milioane de strămoși care au plecat demult în altă lume,- cred, am convingerea, - cu compasiune și complicitate ne urmăresc acțiunile, de care astăzi depinde soarta celor care încă nu au venit în lumea noastră complicată, dar și frumoasă. Soarta acestei lumi și soarta Patriei se află în mâinile noastre și, prin urmare, numai loialitatea față de rădăcinile noastre va da generațiilor viitoare dreptul să crească arborele patriei noastre, Moldova, care este o mamă demnă de venerare, respect și un viitor fericit măreț.

Veaceslav Matveev