Logica puterii și spiritul timpului

Astăzi vom atrage atenția cititorului asupra principalei probleme a statului – esența puterii ca principala instituție formatoare de sistem. În epoca marilor zguduiri geopolitice ale vremurilor noastre, în epoca viitoarelor schimbări în patria noastră, vrem să atragem atenția cititorului asupra unor probleme conceptuale de putere și etatism.

Chiar și în exil, regele este rege

Omul modernității tinde spre alte idealuri, întruchipate în alte principii volitive, bazate pe surse diferite de cele ale omului tradiției. Se referă și la problemele puterii, și la cele ale umanismului. Azi esența puterii diferă de cea de acum niște secole, iar puterea este amplasată nu acolo, unde a fost la început, în afara omului veritabil, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Azi ea este dincolo de voința adevăratului guvernator. Respectiv, puterea s-a schimbat, căci s-a schimbat soarta și curgerea timpului.

Orice putere își are principiul inițial, temelia, rădăcina, propriul regim al timpului. Dar azi împărăția cerului a fost înlocuită cu împărăția haosului și a profanării. Așa cum regele criminal al nopții nu iese, cu gașca lui de bandiți, la lumina zilei, și regele forțelor binelui n-ar putea veni nepedepsit noaptea în anumite locuri într-un anumit timp. Timpul este neuniform, el are propria energetică, fiecare timp își are propriul subiect și propriile trupe. Regele binelui și guvernatorul nopții – subiecți total diferiți, purtați prin viață de forțe diferite, căci și rădăcinile li-s diferite. Ei vin în această lume în vremi diferite, iar dacă vin într-un moment nepotrivit nu-și pot realiza pe deplin potențele, deși aceasta nu-i lipsește de statut și drepturi. Regele își păstrează statutul chiar și în exil sau prizonierat.

Aceasta este prima picătură din ulciorul în care noi acumulăm apele cunoștințelor despre aceea că puterea este imanentă în raport cu purtătorul ei și că înțelegerea democratică sau cea romană imperială a puterii ca ceva ce este conferit de popor apare doar din necunoașterea subiectului în cauză. În timp ce omul cugetă anume așa, el va suferi din cauza puterii, a despotismului ei, din cauza statului lipsit de personalitate, care fiind nul după căderea monarhului, depersonalizează și cetățeanul. Puterea nu vine de la mase, soarta lor este să se supună voinței potentatului ales de soartă. El este guvernatorul și purtătorului harului divin, chiar dacă nu deține o palmă de pămînt. El este purtătorul forței, pe care mama-planetă a dat-o băiatului alchimic, care trăiește în timp. Energia mamei-planete este imanentă și veșnică în sufletul și conștiința lui. Puterea este esența și sîngele lui, sufletul și conștiința, în profunzimile ei supraconștiente se află scopul care dă potență purtătorului de putere. El, regele, provoacă pietate, respect chiar dacă își pierde ultimul supus, dar este în continuare dedicat idealurilor luminoase inițiale, care l-au motivat și au fost esența lui în cei mai buni ani.

Căci puterea este o idee, și statul monarhic este tot o idee, rădăcina arhetipului tainic, și unii blestemă exilul și răstoarnă regii slăbiți. Pentru mult timp oare? Căci totul revine, întreindu-și potențialul. Greutățile și lupta condimentează voința noastră cu spirit suprem și compasiune. Nu blestemați zeii și regii detronați. Nu se știe ce este mai important – seva pămîntului sau vidul mut al cosmosului lipsit de viață și suflare, care l-a părăsit pe om ? Păstrați credința în zeii voștri și devotamentul față de regii voștri, dacă ei nu încalcă legămintele inițiale, dar și dacă îi detronăm trebuie să ținem minte: ei pot fi lipsiți de tron, nu și de principiul puterii. Aceasta este a doua picătură în ulciorul cunoștințelor, pe care le acumulăm din aceste pagini.

Pozitivul nostru este negativul lor

Ceva a devenit deja definit mai clar în mintea noastră.

Ne referim la corelarea celor două principii și categorii primordiale care ne interesează - puterea și timpul și, în consecință, sensul metafizic al puterii și dependența ei de timp și de energiile sale de formare. Puterea nopții este puterea întunericului. Cum am mai spus, e puțin probabil ca cei care guvernează ziua, sub lumina soarelui, și poartă forța lui Apollo – Zeul Alb, să-și pună coroana neprețuită și să iasă pe străzile unde triumfă întunericul și idealurile lui. Noaptea își are propriul principiu al puterii.

Mitologia slavă și cea moldovenească l-a definit ca pe Zeul negru, cel al răului și al energiei lui, el domnește într-un anumit timp, care nu seamănă cu cel al timpului luminii. Noaptea care triumfă întruchipează în guvernatorii săi idealurile întunericului. La fel și forțele luminii, ale zilei, nu-l vor accepta pe prințul hoților din împărăția nopții, doar dacă va fi o înșelăciune a timpului și acesta ori nu va fura puterea Regelui Lear, zeul aurului și a Veacului de Aur, ori va schimba atributele și locul, aidoma prințului și cerșetorului. Și atunci doar prin geamătul infernal al miilor de suferinzi care cerșesc iertare în delirul crizei, durerii, mizeriei și minciunii, am putea încerca să înțelegem că lucrurile nu merg cum trebuie și că nu-s toate bune în Regatul Danez.

Această înșelăciune este posibilă numai în epoca trecerii și a amurgului universal. La lumină, minciuna va ieși la suprafață. Dacă asta are loc în timpul marii decăderi, doar suflarea tăcerii va aminti despre raiul pierdut, și voința puținilor ostași rămași în sacrul Regat al Luminii și Binelui, care nu dorm în această minciună, se va opune acestor forțe ale ”planetei maimuțelor” pierdute în spațiu. Sper că nu ați uitat această parabolă cinematografică, în care autorii au dezvăluit totul, apoi au trecut de partea dușmanului și au justificat în pseudo-creația lor oroarea modernității, dezvăluind întregul sens sumbru al lucrurilor, întregul plan de formare a gorilei răzvrătite în mărăcinii uitați de dumnezeu ai acestei lumi sublunare. Iadul nimicirii omului de cel pe care acesta l-a hrănit și apropiat. Iadul conștientizării acestui proces. Cel ce adăpostește fiara va cunoaște roadele răzbunării, căci într-o minte care nu a învățat misterul înțelepciunii binelui va considera orice bine ca ceva de la sine înțeles. În rezultat, nu mai ești un dobitoc ca ei, în lumea noastră, în care maimuța dacă nu este egală, este protejată de codul moral, și ei îi transformă în robi ie cei creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Culisele mondiale demult nu mai recunosc dreptul la existență al acestei lumi. Nu-l recunoaște nici pe cel al omului. El este doar un mijloc, elementul sacrificării care trebuie să dureze veșnic spre plăcerea demonilor, a pseudo-zeilor. Show-ul trebuie să continue, și esența lui este sacrificiul. Omul este materia primă de sacrificare, căci el este învins, acești descendenți cu chip de maimuță ai civilizațiilor străine omului l-au transformat pe Apollo – zeul și prototipul omului, în diavol.

În aceste condiții cel mai complicat e să creezi, știind că evaluarea proprietăților estetice și morale a eșuat demult. Aici frumosul și hidosul s-au schimbat cu locul, aidoma prințului și cerșetorului. Aici a dispărut subiectul, este doar un obiect pentru devorare, și nebunia încearcă că cuprindă întreaga planetă care și-au uitat zeii, tații și tradiția primordială, sacră.

Ei văd puterea altfel. Ei văd soarele altfel, căci în alb-negru totul este altfel, mai ales dacă admiri negrul, căci ei se hrănesc cu energia nopții, a întunericului și descompunerii a tot ce este viu și esențial. Pozitivul nostru este negativul lor. Puterea lor este despotismul și violența, și energia descompunerii care nimicește omul pentru ei, dragonii lor, este doar o lulea între dinți. Aroma ei le este dulce și plăcută.

De secole, ei își fac treaba. Esența ei – sacrificarea. Răul nu are motive sublime. Guvernanții – mercenarii lor, dar cu timpul nu le-a fost îndeajuns rugurile inchiziției , subsolurile KGB-ului, luptele gladiatorilor,

napalmul din junglele Vietnamului, ruinele Varșoviei și ale Dresdei, CK-urile Petrogradului, crucificările magicienilor zoroastrieni și caldeenilor. Ei au nevoie de mai mult, au nevoie de energii mai înalte, ca să scape de gravitația planetei, unde-s încercuiți și trăiesc cu ultimă suflare, căci înțeleg că materialul de sacrificare se va termina odată și odată.

Puterea străină omului își complică procesul de formare. Fără a înțelege ce e păcatul, fără a avea suflet și deci morală, ei merg tot mai departe în nimicirea a tot ce este există și în ei înșiși, și în materialul de sacrificare. Prorocul lor, care justifica venirea propriului domnitor și salvator, creează «Statul și revoluția», în care cheamă direct la nimicirea neamurilor ce provin de la un alt dumnezeu, îi cheamă la răscoală pe cei marcați de blestem și justifică orice omoruri și tragedii cu ideea revoluției. Revoluția ca lege – iată morala lor și ghidul de acțiune. Esența revoluției este nimicirea unei clase mai superioare de către una inferioară ca dezvoltare, este urmarea rebeliunii unui principiu de putere împotriva altuia, este rebeliunea împărăției întunericului împotriva luminii, este răscoala magicienilor negri ai lunii împotriva lumii care-l caută pe dumnezeu, pe Dumnezeul răstignit altă dată de forțele întunericului, el care s-a jertfit pentru a arăta cine este dușmanul, pentru a arăta timpul nou, timpul domniei forțelor întunericului, epoca Veacului de fier. Ei îl răstignesc pe Zeul Soare în ajunul erei Răului, în așteptarea lui Kali Yuga, epoca furiei sale fără precedent, în care fiara și zeii ei cu chip de animal și dragon răstoarnă Soarele și îl aruncă pe Baldur-Hristos în abis. Ei îl răstignesc pe Zeul Soare în ajunul erei Răului, în așteptarea lui Kali Yuga, epoca furiei sale fără precedent, când fiara și zeii ei cu chip de animal și dragon răstoarnă Soarele și îl aruncă pe Baldur-Hristos în abis.

Dar astăzi, în ajunul dimineții, scriem aceste rînduri, amintindu-ne de predicția oracolului delfic: „Într-o zi Apollo se va întoarce și de data aceasta pentru totdeauna”.

Conform logicii jefuitorului

Esența culiselor mondiale este autoritatea aparatului de violență, consecința metodologiei lor de a potoli lumea învinsă, care altă dată aparținea omenirii libere. Cu multiplele lor abordări, esența puterii este una: ea este construită pe capturare și suprimare, arbitrarul și violența – iată tijele și tentaculele acestei caracatițe. Economia, cultura, morala – peste tot doar suprimarea și cauterizarea cu fierul înroșit al violenței a tot ce este altfel, nimicirea lumii vechi, umane la începuturile sale. Puterea lor este suprimarea metodică a tot ce este altfel, puterea lor nu este voință, ci violență, jaf și esență răpitoare.

În fruntea acestei împărății infernale a groazei stă Puterea politică. Violența legiferată, teroarea față de tot ce are alte rădăcini, origini mai sublime. Manifestarea necontrolată a voinței infernale a unei clase, a unei națiuni, a unui grup etno-religios, și în cele din urmă - a unui individ, este esența acestei acțiuni, este ideea și înțelegerea lor asupra puterii. În fruntea acestui proces stă un fel de aparență a prototipului lor, un monstru în care ei au transformat vechea monarhie, vechiul stat – aparatul orb al violenței și controlului asupra maselor și comunităților, acum lipsit de conștiință și morală. Violatorul care a învins lumea umană, acest monstru ascuns sub masca unui umanoid, acționează conform logicii unui jefuitor, iar puterea lui este forța, o singură forță oarbă, a cărei esență este capacitatea de a suprima, pentru a influența lumea cucerită, subjugată, teritoriul capturat.

Lenin, prorocul acestei lumi infernale, scria: «problema fundamentală a oricărei revoluții este problema puterii în stat ». Așa dar, ce vedem noi în acest citat? Ei nu au propriul principiu al puterii. Au doar voința neagră, rea, bolnavă și scopul unei alte surse de putere. Nu au nici propriul stat, dar au dorința de a acapara lumea altora, a o strica, a o transforma reieșind din conștiința lor. Iată conspectul simplu ideologic al acestei puteri.

Dar poate oare revoluția mișca istoria, că doar ea este o rebeliune, ea nu are un principiu al puterii, scopul ei este să ocupe fotoliul altora, să deposedeze, să lipsească, să redistribuie. Rebeliunea nu poate mișca procesul, în spatele ei trebuie să fie un alt principiu, ascuns din varii motive. Undeva există o voință ascunsă de ochii lumii, cu chip tăinuit deocamdată. Chipul acesta este așa de îngrozitor, că el nu este arătat nici în această lume învinsă a robilor, se ascunde după ideea revoluției, a răscoalei interne a celor de jos contra celor de sus, deși înțelege: revoluția este o rebeliune în interiorul sistemului, un eșec al sistemului, o reformatare, imposibilă în condițiile războiului geopolitic total. Ea nu este lupta principiilor. Ea nu este un război, doar o rebeliune. Pentru a lupta, ai nevoie de tije în interior. De propriul principiu al puterii. Revoluția nu-l are. Tija ei este mereu în tabăra dușmanului, în tabăra oponentului, căci un rob merge să lupte doar dacă este sprijinit de o forță din afară. Nu-ți poți pili cătușele de unul singur, cineva trebuie să-ț aducă o pilă. E nevoie de cineva din afara sistemului, de cel puțin un subiect al dreptului, care nu este încătușat.

De aceea revoluția nu are principiul puterii, ea este rebeliunea agenților de influență, esența ei este trădarea. Trecerea în tabăra dușmanului, tăinuirea și subminarea seculară în continuare, forța ei motrice este în afara conștiinței și voinței sale. Dar cine stă în spatele ei? Este o altă putere, un alt principiu al forței-putere, care se ascunde în fața cosmosului, căci nu are dreptul să guverneze în această cea mai bună lume, și toată acțiunea ei este doar o subminare internă și o subminare a oponentului care timp de multe milenii respectă armistițiul.

Dar adevărul va ieși la iveală. Va lumina vizuinile întunecate, în care se ascunde sursa răului. Vor veni alte timpuri și alte judecăți. Iar azi, pentru a justifica puterea, ei vorbesc despre stat ca despre un tron care își schimbă domnitorul. Filozofia unor zomby, căci sufletul este inseparabil de trup. Forma este idee, spirit. Statul nu poate fi același, dacă inima i-a fost scoasă și implantată în alt corp. În această interpretare, statul nu este un subiect, și guvernează doar obiecte.

Și în această interpretare, pentru noi statul este un rău. Puterea lui este înțeleasă ca ceva străin subiectului, o personificare a puterii, un tron care trebuie capturat. Acest punct de vedere asupra puterii, a specificului ei, a rolului în lume, în opinia noastră este tot un rău, dar un rău viclean și total în esență, pentru că nu distruge bastionul dușmanului, ci îl digeră și construiește din suporturile și sistemele lui o nouă Bastilie. Un asemenea stat și o asemenea putere este un rău, căci privează omul de esență, de capacitatea de a personifica absolutul și perfecțiunea, îl privează de esență, de posibilitatea de a purta în sine principiile bune capabile să formeze, să ghideze această lume. Deci, obiectul, piatra, tronul, lemnul pot conține în sine sursa, principiul voinței și a binelui, a înțelepciunii și a energiei. Da omul - nu, deși el este unica manifestare a ideilor divine, măreția supremă a acestei lumi, cel care trăiește după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, măreție trecută și devenită plastilină socială și bio-masă istorică într-un nou proiect al culiselor mondiale.

***

Încheind scurtul nostru eseu filozofic, să concluzionăm. Puterea este ceva măreț, grandios și o enormă responsabilitate. Anume puterea este scopul vieții multor oameni. O caută secole în șir, și pe urmă nu știu cum să o mențină. Puterea nu este ceva în afara omului, ea este divina și purtătorul ei poate fi recunoscut, la fel ca o femeie bună și minunată, după ochi și chip.

Noi azi vorbim în ajunul evenimentului, în care poporul Moldovei își va alege anul viitor conducătorul. Și facem apel către înțelepciunea poporului nostru cu un anumit scop. Scopul este următorul. Înainte de a alege, amintiți-vă de responsabilitatea voastră și de esența puterii. Țineți minte, că puterea nu este tronul, ci personalitatea concretă, căci personalitatea generează statul.

Și mai țineți minte ceva. Că noi merităm guvernanții pe care îi alegem, căci astfel ne determinăm soarta. Soarta familiei, a națiunii, a statului. Alegem omul sorții, purtătorul puterii viitoare, și trebuie să avem conștiință inteligentă și responsabilitate istorică. Trebuie să păstrăm principiile morale ale strămoșilor și să nu uităm, că puterea supremă nu este coroana sau tronul, ci omul, și adevăratul fiu al poporului său nobil este cel pe care noi trebuie să-l recunoaștem reieșind din ideile, vorbele și faptele sale, iar după ce-l vom recunoaște – să-i încredințăm viitorul și soarta noastră.

Veaceslav Matveev