De ce fel de ideologie are nevoie Moldova? P.1. Omul și lumea

Întreaga noastră viață este pătrunsă de ideologie. Ideologia determină structura economică a societății, structura ei socială și, în esență, lumea interioară a omului. Pentru că orice om are închipuiri despre aceea, ce este lumea și care este locul său în lume, atitudinea sa față de oameni.

Iar complexul acestor închipuiri și este ideologie.

Din punct de vedere științific

Ideologia poate fi acceptată de stat sau de o comunitate, dar ea întotdeauna există. Și sistemele ideologice existente în lume determină întreaga geopolitică existentă în lume, ciocnirea ideologiilor.

Vorbind despre ideologie, să ne dumerim pentru început ce este ea. Propria versiune a sistemelor ideologice moderne o propune politologul Constantin Sivcov. Din spusele sale, orice ideologie include mai multe elemente. Primul – ideologia fundamentală, adică totalitatea viziunilor științifice asupra bazelor vieții sociale în ansamblu în cadrul actualei ordini tehnologice. În esență, ideologia fundamentală determină cum trebuie să fie omul și societatea, pentru a exista eficient în actuala ordine tehnologică. Ea determină structura oportună a societății, structura oportună a relațiilor economice, deci - și ordinea socială. Un exemple clasic de ideologie fundamentală este ideologia lui Karl Marx.

Din ideologia fundamentală apare ideologia națională (totalitatea viziunilor științifice asupra bazelor vieții unui stat concret). De regulă, într-un stat concret este imposibilă în principiu aplicarea ideologiei fundamentale unu la unu, frontal. Din simplul motiv că fiecare stat își are propriul popor, poporul are o istorie, o mentalitate și o cultură, condiții de trai, și punerea directă a unei ideologii fundamentale în solul național duce la respingerea ei de către societate. De aceea apare ideologia națională, specifică, care reiese din cea fundamentală. Un exemplu de ideologie națională, care diferă semnificativ de cea fundamentală, a fost socialismul sovietic. Există încă o ideologie, care pretinde că e socialistă – cea chineză. Există socialismul cubanez. Au avut propriul socialism Polonia sau Cehoslovacia.

În cazurile în care un model era impus dur, au existat urmări neplăcute. Așa a fost cu ideologia socialistă, dar și cu altele. Spre exemplu, de ce în ultimul timp SUA cedează pozițiile pe arena internațională? Pentru că ideologia liberală a fost impusă multor țări, care erau obligate să trăiască conform modelului pe care ele îl considerau corect pentru țara concretă sau pentru un grup de țări. Ceea ce nu corespundea culturii și particularităților naționale.

Dar ideologia națională trebuie să-și găsească exprimare. Ideologia fundamentală și cea națională – elaborări științifice serioase, pe care de regulă le însușește un grup de savanți. Aceste lucrări, de regulă, nu-s însușite deplin nici de oamenii simpli, nici de conducători.

De aceea la bază este pusă ideea națională. Ideea națională este un sistem de lozinci și stipulări simple, înțelese, pe care societatea le consideră ideologie națională și care decurg din ea. De aceea, dacă spunem că e nevoie de o ideologie națională, subînțelegem că ea trebuie să decurgă din ideologia națională. Iar ideologia națională trebuie să decurgă din cea fundamentală.

Întrebarea - cheie

Știința contemporană oferă un set de închipuiri clare despre ideologia fundamentală, care include mai multe componente. Problema centrală o prezintă bazele ei filozofice și ideologice. Anume aici este răspunsul la întrebarea-cheie: raportul dintre om și societate, ce este primar - omul sau societatea Aici se stabilește dacă omul se consideră subiectul care își formează viața și primează voința lui, sau din contra, viața este văzută ca o conformare postulatelor formulate de conducerea statului, sau ca providența Domnului, pe care omul o urmează. Asta determină comportamentul omului în viață, relațiile sale cu statul.

Această nouă ideologie, care corespunde noii ordini tehnologice, se manifestă acum plenar. Cu pretenția de a fi o ideologie fundamentală, această viziune este descrisă în cartea lui Klaus Schwab ”A patra revoluție tehnologică”. Este o viziune liberală globalistă despre cum își închipuie ei lumea în viitor. Aici ei au un enorm bloc ideologic de misticism, iar bazele ideologice și filozofice au fost pur și simplu tăiate. La fel ca și baza ontologică și cele metodologice.

Pe post de alternativă este ideologia conservatismului. Dar nici una dintre le deocamdată nu corespunde cerințelor ideologiei fundamentale, nu au o închipuire clară despre aceea cum să trăiască într-o societate informațională, în care are loc o explozie de cunoștințe noi. De aceea nu putem vorbi acum despre aceea că ideologia fundamentală există plenar, există doar pretențiile respective.

Ca structură, ideologia națională diferă de cea fundamentală. Ea este mai concretă, anume ea determină ordinea socială. Adică, ideologia națională este proiectul de structurare și dezvoltare a societății concrete. De regulă, este vorba despre un stat.

Structura ideologiei naționale are trei blocuri fundamentale – bazele filozofice și ideologice, bazele socio-politice și cele geopolitice. Practic, toate statele care pretind la o existență independentă și la o,politică externă independentă, au aceste trei blocuri.

Și în Uniunea Sovietică ele existau într-un sistem clar. Bazele geopolitice nu erau proclamate, însă în mod voalat se manifestau ca o confruntare dintre capitalism și socialism, precum și ca o coexistență pașnică a lor.

Dintr-o extremă în alta

În prezent, există mai multe abordări fundamentale, care totuși nu corespund în totalitate actualului nivel tehnologic. Liberalismul și anarhismul – o extremă, conservatismul, naționalismul și fascismul – alta. Socialismul stă aparte.

Ce trăsături importante ale acestor ideologia determină construcția lor? Prima și cea mai importantă este liberalismul – prioritatea necondiționată a personalului față de particular, adică individualismul. Din punctul de vedere al filozofiei și ideologiei, este conceptul de superioritate a particularului asupra generalului.

De fapt, asta nu coincide deplin cu realitățile lumii. Un exemplu din viață. Avem o masă. Dacă anunțăm a fi prioritare interesele unui picior al ei, și nu masa în întregime, aceasta va cădea. La fel și în societate. Societatea în care omul pune înainte de toate interesele personale, de regulă se dovedește a fi neviabilă în cazul unor teste severe.

Din prioritatea individualismului decurge libertatea individului față de societate, prioritatea societății față de stat. Iar statul este o organizare funcțională a societății. Din aceste teze decurge restul – puterea prioritară a legilor, principiul separării puterilor, participarea eficientă a societății la formarea puterii. Problema centrală este pluralismul ideologic.

Deși pare pozitiv, pluralismul ideologic este și un factor distructiv, deoarece provoacă în interiorul societății diverse închipuiri despre bine și rău. Asta duce la divizarea societății și apariția conflictelor interne.

Plus la asta, este proclamată libertatea economică, regulator – piața liberă, controlul «societății civile» asupra structurilor de forță și organele de stat. De exemplu – vedem că în multe țări miniștri ai apărării și ai economiei devin persoane fără o pregătire minimă, ceea ce are urmări negative.

De facto, liberalismul este îndreptat spre distrugerea statalității popoarelor care locuiesc într-un stat sau altul, și spre consolidarea puterii antreprenorului privat la nivelul elitelor transnaționale. Iată de ce liberalismul este baza ideologiei globaliștilor.

Anarhismul. Aceeași prioritate a personalului asupra generalului o are și liberalismul extrem. Trăsăturile lui – libertatea absolută a persoanei, negarea statului, lipsa puterii, libertatea economică absolută. Ideile anarhismului distrug societatea în întregime. Pentru că ele generează un puternic conflict intern. Ideile anarhismului au fost realizate pe deplin în anii 20 ai sec. ХХ, adică în timpul războiului civil din Imperiul Rus. Dar în armata lui Mahno nu exista anarhism, acolo era un sistem estrem de dur de supunere forței. Iar în afara acestei armate, Mahno se credea o personalitate puternică, care are dreptul la orice exprimare de sine. Așa că anarhismul este un sistem care consolidează puterea nelimitată a celui puternic asupra societății, și este prologul tiraniei.

Reieșind din faptul că acest sistem nu este vital într-o societate normală, el este instrumentul cu care serviciile speciale asigură înăsprirea regimului și crearea diferitor regimuri dure.

În continuare Sivcov examinează și alte categorii de sisteme ideologice, care circulă în societate și-s destul de actuale. Dacă liberalismul și anarhismul vizează slăbirea și distrugerea statului, conservatismul – fortificarea statului. În cadrul conservatismului se evidențiază două tipuri de priorități. Elitele pot profesa primatul personalului asupra generalului (adică, individualismul pentru elite ), în timp ce pentru populația de bază – prioritatea intereselor statului față de cele personale. Statul este un instrument care servește elitelor, nu poporului. Principiul supraviețuirii celui nai puternic; respectarea legilor numai pentru masele largi ale populației, elita poate să nu le respecte. Separarea puterilor există, dar este evidențiată o putere principală. Alegeri formale, de regulă. Asta în timp ce se menține o anumită toleranță ideologică. Statul reglementează piața, dar aceasta există totuși. Structurile de forță subordonate strict statului, dar există și o anumită influență a societății. Această doctrină exprimă interesele capitalului mare.

Și conservatismul, și liberalismul în dezvoltarea lor extremă pot duce la fascism. Pentru că dacă în cadrul liberalismului o grupare oarecare atinge puteri nelimitate, ea începe să-și consolideze dominația. Și devine un model de fascism.

Care-s trăsăturile definitivatorii ale fascismului? Peste tot, pentru toți – prioritatea absolută a intereselor statului față de cele personale. Exemplu– aceeași Germanie a anilor 1930. Acolo existau, desigur, industriași mari și bancheri, însă toți erau controlați dur de puterea statului. Pentru bancheri și proprietarii întreprinderilor orice devieri puteau finaliza într-un lagăr de concentrare.

Mai departe. Toate păturile sociale servesc statului. Evident, în aceste condiții apare fetișizarea liderului. În societate statul domină total, pătrunde peste tot, inclusiv traiul. Legea servește exclusiv «oportunității politice» și nu există careva derogări. Să ne amintim de Germania - dacă cineva trebuie lichidat, imediat era născocită o lege și adoptată baza legislativă. Toate ramurile puterii – legislativă, executivă, judecătorească – doar executori în realizarea voinței liderului (sau ul unui grup de lideri). De regulă, însoțită de uzurparea puterii – adică, inamovibilitatea liderilor.

Evident, conceptul-cheie la baza vieții spirituale este ideocrația completă și absolută (adică, o singură idee, și orice alte sisteme ideologice-s distruse fără alternativă în cel mai crud mod ).

Libertatea economică este foarte limitată, dar totuși există. Statul aici este pe post de regulator principal a tot și toate, abaterea de la indicațiile statului este o infracțiune, iar libertatea economică - în limitele cum să alegi metoda de realizare a voinței statului. Structurile de forță, evident, se supun statului. În fond, sistemul fascist reflectă interesele capitalului mare.

Naționalismul – un aspect diferit de fascism. Pot exista simbioze ale naționalismului și fascismului. Dacă e să vorbim strict științific, Hitler avea un partid nu național-socialist, ci național-fascist. Pentru că el a suprapus principiile fasciste pe cele naționaliste. Iată trăsăturile principale ale naționalismului. Prioritatea absolută a intereselor național-statale asupra celor personale, sfidarea intereselor altor națiuni. Adică, o națiune (este un bloc ideologic) este evidențiată ca principala, se susține că această națiune are dreptul să domnească în lume, că este o națiune a supraoamenilor. La fel, toate păturile sociale deservesc națiunea-stat și are loc fetișizarea liderilor, statul domină a viața socială, iar legea servește «oportunității politice», este păstrat principiul unității puterii cu absolutizarea rolului puterii executive. Se păstrează riscul uzurpării puterii de către grupările naționaliste. Și din nou vedem ideocrația și principiile de bază ale fascismului. Această abordare reflectă interesele capitalului național. Fascismul și naționalismul nu se contrazic, deseori apar simbiozele lor.

Socialismul– este societatea care stă într-o parte de alte ideologii. Ea nu servește interesele unui stat puternic ca bază a capitalului mare, și nici nu este o societate care stă de partea celui puternic (adică, ceea ce corespunde liberalismului). Iată trăsăturile lui principale. Ca ideologie, desigur, este prioritatea absolută a relațiilor sociale în raport cu cele personale. Aici socialismul se contopește cu același conservatism și se confruntă cu liberalismul. După care urmează diferențele. Socialismul pune în frunte societatea fără clase a oamenilor egali în drepturi. Aceasta este ideologia. De fapt, în URSS-ul tardiv exista, desigur, stratificarea societății.

O altă trăsătură – statul domină în viața socială. Este inevitabil, deoarece la baza socialismului stă aceeași ideocrație, al cărei principiu de bază este declarata echitate socială .

În această privință principiul echității sociale se confruntă dur cu liberalismul, care presupune libertate nelimitată, în rezultatul căreia cel puternic îl supune pe cel slab și respectiv apare inechitatea socială. Se presupune și respectarea legilor, însă cu respectarea principiului echității sociale. Încă a trăsătură – unitatea puterii. În diferite țări ea se realizează diferit. Deseori alegerile au un caracter pur formal, căci există un singur partid – purtătorul ideii. Mijloacele de producere aparțin în exclusivitate statului, dar există și proprietate privată. Acolo unde e necesară mobilitatea, reacția imediată la necesitățile regiunii, este admis capitalul privat. Acolo unde trebuie să se lucreze pentru viitor, unde trebuie investiți bani mari, care se vor răscumpăra peste mulți ani, este inclusă administrarea publică. Adică, ramurile strategice aparțin statului, în sferele ce țin de nivelul particular, pot exista privații.

Desigur, structurile de forță se supun exclusiv statului. Socialismul reflectă interesele păturilor de bază ale populației muncitoare. Și iarăși, este vorba despre ideologie. În realitate, URSS-ul tardiv esprima în cea mai mare măsură interesele elitei de partid și birocratice.

Mai există și democrații neliberale. Pe post de democrații, fiind de fapt regimuri totalitare. În tot cazul, dure. Le este caracteristic principiul dublelor standarde: prioritatea personalului asupra generalului pentru elită, și prioritatea intereselor statului asupra personalului pentru restul populației. Are loc autoritarismul (fetișizarea liderului). Cu o atare abordare, statul este doar un instrument în serviciul elitelor. Dar spre deosebire de liberali, aici este absolutizat rolul puterii executive (a guvernului). Puterea este uzurpată prin formalizarea alegerilor. De regulă, ideologic este fixată o anumită ideologie de stat, însă la nivelul inferior se admit niște viziuni marginale. Și libertatea economică este limitată, statul reglementează piața. Structurile de forță se supun doar statului și personal liderului. De regulă, asta este caracteristic statelor care încă nu au depășit regimul tribal, acolo este mare rolul clanurilor. Asemenea state reflectă interesele capitalului național mare, legat de clanul dominant politic

Toate aceste sisteme ideologice determină configurația lumii. Ele determină conflictele. Ele determină cum se dezvoltă lumea. Azi ciocnirea centrală merge pe linia liberalismului pe de o parte și a conservatismului pe de alta. Socialismul s-a pomenit într-o parte, pentru că potențialul țărilor de orientare socialistă este foarte mic.

În ce direcție ar trebui să se miște țara noastră?

(Va urma 07.04.2023)

Cristina Agatu