De ce copiii de azi nu știu să învețe, nu știu să aștepte și suportă cu greu plictiseala

Ergo-terapeuta Victoria Prudei și-a consacrat articolul unui subiect important, care neliniștește mulți părinți. Autoarea vorbește despre educarea copiilor și depășirea principalelor probleme ce țin de educație și învățătură. Principalele probleme, dar și căile de soluționare a lor.

***

Eu, ergo-terapeută cu o experiență de mulți ani de lucru cu copiii, părinții și profesorii, cred că în multe aspecte copiii noștri se schimbă din rău în mai rău.

De la fiecare profesor aud unul și același lucru. Ca terapeută de profesie, văd la copiii de azi o scădere a activității sociale, emoționale și academice, în același timp – o creștere bruscă a numărului de copii cu dificultăți de învățare și alte dizabilități.

Cunoaștem că avem un creier flexibil. Grație mediului ambiant, îl putem face mai «puternic» sau mai «slab». Cred sincer, că în pofida celor mai bune intenții ale noastre, din păcate, dezvoltăm creierul copiilor noștri în direcția greșită.

Și iată de ce:
⠀
1. Copiii primesc tot ce doresc și cînd doresc

«Mi-i foame!» – «într-o secundă îți voi cumpăra o gustărică». «Mi-i sete». – «iată automatul cu băuturi». «Mă plictisesc!» – «ia telefonul meu».
⠀
Capacitatea de a lăsa satisfacția pentru altă dată a este unul dintre factorii-cheie ai viitorului succes. Noi vrem să-i facem fericiți pe copii noștri dar, din păcate, îi facem fericiți doar în această clipă, și nefericiți – într-o perspectivă mai de durată. ⠀
Capacitatea de a lăsa pe altă dată satisfacerea necesităților proprii înseamnă capacitatea de a funcționa în stare de stres. Treptat, copiii noștri devin mai puțin pregătiți pentru a lupta chiar și cu situații de stres nesemnificativ, ceea ce în rezultat devine un mare obstacol în calea succesului lor în viață.

Deseori vedem incapacitatea copilului de a lăsa pentru altă dată satisfacerea dorințelor lor în clasă, centrele comerciale, restaurante și magazine de jucării, în timp ce copilul aude «nu», deoarece părinții i-au învățat creierul să primească tot ce își dorește.

2. Interacțiunea socială limitată

Avem multe treburi, de aceea le dăm copiilor gadgeturi, pentru ca ei să aibă o ocupație. Altă dată copiii se jucau afară, unde în condiții extremale își dezvoltau abilitățile sociale. Cu regret, gadgeturile au înlocuit plimbările copiilor în aer liber. Iar tehnologiile i-au făcut pe părinți mai puțin disponibili pentru interacțiune cu ei.

Telefonul, care «stă» cu copilul în locul nostru, nu-l va învăța să comunice. Majoritatea persoanelor de succes au aptitudini sociale dezvoltate. Este o prioritate!

Creierul este aidoma mușchilor, care învață și se antrenează. Dacă dorești ca copilul să meargă cu bicicleta, îl veți învăța să o facă. Dacă dorești ca el să poată aștepta, trebuie să-l înveți să aibă răbdare. Dacă dorești ca el să poată comunica, trebuie să-l socializezi. La fel și în privința altor abilități. Nu există deosebiri!

3. O veselie interminabilă

Noi am creat o lume artificială pentru copiii noștri. În ea nu există plictiseală. Cum numai copilul este tăcut, ne grăbim să-l distrăm, căci în caz contrar avem impresia că nu ne îndeplinim obligația de părinte. Noi trăim în două lumi diferite: ei în propria «lume a veseliei», noi - în «lumea muncii».

De ce copiii nu ne ajută la bucătărie sau la spălătorie? De ce ei nu-și adună jucăriile împrăștiate? Este o muncă simplă monotonă, care antrenează creierul ca acesta să funcționeze în timp ce îndeplinește sarcini plictisitoare. Este „mușchiul” necesar pentru a învăța la școală. Venind la școală, unde trebuie să scrie, copiii spun: «Eu nu pot, e prea complicat, prea plictisitor». De ce? Pentru că un „mușchi” eficient nu se antrenează în timpul unei distracții interminabile. Se antrenează doar în timp ce lucrează...

4. Tehnologiile

Gadgeturile au devenit niște bone gratuite pentru copiii noștri, însă pentru acest ajutor trebuie să plătim. Noi îl răsplătim cu sistemul nervos al copiilor noștri, atenția lor și abilitatea de a lăsa pentru altă dată satisfacerea propriilor dorințe. Viața de zi cu zi este plictisitoare în comparație cu realitatea virtuală.

Venind în clasă, copiii se confruntă cu voci umane și stimulări vizuale adecvate, spre deosebire de exploziile grafice și efectele speciale pe care de obicei le văd pe ecrane.

După ore de realitate virtuală copiilor le vine tot mai greu să proceseze informația în clasă, dat fiind că ei s-au deprins cu nivelul înalt de stimulare, oferit de jocurile video. Copiii nu pot procesa informația cu un nivel inferior de stimulare, iar asta afectează capacitatea lor de a soluționa sarcini academice.

Tehnologia ne îndepărtează și emoțional de copiii noștri și de familiile noastre. Disponibilitatea emoțională a părinților este un nutriment esențial pentru creierul copiilor. Din păcate, treptat îi lipsim pe copiii de aceasta.

5. Copiii conduc lumea

«Fiului meu nu-i plac legumele». «Nu-i place să se culce devreme». «Nu-i place micul dejun ». «Nu-i plac jucăriile, dar se dumirește bine în tabletă». «Nu vrea să se îmbrace de sine stătător». «Îi este lene să mănînce».

Permanent aud asta de la părinți. De ce copiii ne dictează cum să-i educăm? Dacă lăsăm asta pe seama lor, tot ce vor face – vor consuma paste cu cașcaval și prăjituri, vor privi televizorul, se vor juca în tabletă și niciodată nu se vor culca să doarmă.

Cum ajutăm copiilor noștri, dacă le oferim tot ce doresc și nu ceea ce este bine pentru ei? Fără o alimentație corectă și un somn nocturn eficient, copiii noștri vin la școală iritați, alarmați și neatenți. Unde mai pui, că noi le trimitem un mesaj greșit.

Ei învață că pot să facă orice doresc, și să nu facă ceea ce nu doresc. Ei nu cunosc noțiunea «trebuie să faci».

Cu regret, pentru a ne atinge scopurile în viață noi adesea trebuie să facem ceea ce este necesar, și nu ceea ce dorim.

Dacă copilul dorește să devină student, el trebuie să studieze. Dacă vrea să fie fotbalist, el trebuie să se antreneze zilnic.

Copiii noștri știu ce vor, dar le este dificil să facă ceea ce e necesar pentru a atinge acest scop. Acest lucru duce la obiective de neatins și îi lasă pe copii frustrați.

Antrenați-le creierul!

Poți antrena creierul copilului tău și îi poți schimba viața, astfel ca să aibă succes social, emoțional și academic.

Iată cum anume:

1. Nu-ți fie teamă să stabilești limite

Copiii au nevoie de ele, pentru a crește fericiți și sănătoși.

– Alcătuiește un program pentru mese, timpul de somn și timpul pentru gadgeturi.

– Ia în calcul ceea ce este bun pentru copii, nu ceea ce își doresc sau nu. Ulterior, îți vor mulțumi pentru asta .

– Educația este o muncă dificilă. Trebuie să fii creativ, pentru a-i face pe copii să facă ceea ce este bine pentru ei, deși de cele mai multe ori asta va fi exact opusul celor ce-și doresc ei.

– Copiii au nevoie de micul dejun și de alimente hrănitoare. Ei au nevoie să se plimbe afară și să se culce la timp, pentru ca a doua zi să meargă la școală pregătit să învețe.

– Transformă ceea ce nu le place să facă într-un joc distractiv și stimulativ emoțional.

2. Limitează accesul la gadgeturi și restabilește apropierea emoțională cu copiii

– Dăruiește-le flori, zîmbește, atinge-i ușor, pune un bilet în rucsac sau sub pernă, surprinde-i cu o masă la amiază, dansează împreună, tăvălește-te cu ei împreună, bateți-vă cu perne.
– Cinați în familie, practicați jocuri de societate, mergeți împreună cu bicicleta și seara faceți plimbări cu lanterna .

3. Învață-i să aștepte!

– Plictiseala este normală, ea este primul pas spre creativitate.

– Treptat, mărește timpul de așteptare între «vreau» și «primesc».

– Evită utilizarea gadgeturilor în mașină sau în restaurante și învață-i pe copii să aștepte în timp ce vorbesc sau se joacă.
– Limitează gustările permanente.

4. Deprinde-l de mic cu muncile monotone, este temelia performanței viitoare.

– Aranjarea hainelor, adunarea jucăriilor, despachetarea produselor alimentare, așternerea patului.

– Fii creativ. Fă ca aceste responsabilități să devină distractive, pentru ca creierul să le asocieze cu ceva pozitiv.

5. Altoiește-i abilități sociale

Învață-l să se împartă cu alții, să piardă și să biruie, să-i laude pe alții, să spună „mulțumesc” și „te rog”.

Din experiența mea de terapeută, pot spune că copiii se schimbă în clipa în care părinții își modifică abordarea educației. Ajuta-i la timp pe copiii tăi să reușească în viață prin instruirea și antrenarea creierului.