Atuul demografic al lui Trump

Diferența de natalitate între susținătorii democraților și cei ai republicanilor este comparabilă cu diferența dintre două grupuri etnice diferite, depășind semnificativ diferențele dintre grupurile rasiale și etnice din Statele Unite.

Sciziunea civilă în SUA devine tot mai evidentă. Societatea, suficient de integră și unită pe parcursul întregului secol ХХ, sub ochii noștri se transformă în două Americi diferite, care tot mai dificil găsesc limbă comună. Acum jumătate de secol, diferențele dintre republicani și democrați păreau destul de superficiale, iar acum orientările lor ideologice se îndreaptă spre polurile conservator-patriarhal și cel radical libertarian. Tot mai des în ochii adepților unui partid victoria celuilalt pare nu un episod temporar de rivalitate între parteneri, ci un prevestitor al apocalipsei iminente. Și chiar dacă deocamdată prezicerile reciproce despre catastrofe amintesc niște fobii banale, trebuie să recunoaștem că viitorul unuia dintre cele mai puternice state din lume depinde în mod critic de rezultatul acestei rivalități. În arsenalul ambelor partide, cel republican și cel democrat, există propriile «surse de putere», care le permit să conteze pe un succes. În materialul de azi vom atrage atenția la atuul special al republicanilor, care depășește cadrul instrumentarului politic. Este vorba despre avantajul demografic.
Statele «roșii» au mai mulți copii ca cele «albastre»

Actuala rată a natalității în diferite regiuni ale Americii diferă semnificativ. Dacă analizăm această variabilitate din punctul de vedere al simpatiilor electorale, formate în aceste regiuni, vedem că în statele care istoric îi preferă pe republicani, strigătele nou-născuților răsună mult mai des, iar familiile-s mult mai mari. Din contra, în regiunile «albastre» , în care predomină simpatiile pentru partidul democrat, mult mai frecvent familiile au puțini copii, sau deloc. Asta rezultă din tabelul datelor, în care statele-s clasificate conform ratei sumare de natalitate în primul semestru al anului 2023, calculate de National Centre of Health Statistics. Coeficientul sumar al natalității, sau Total Fertility Rate (TFR),reflectă numărul mediu al copiilor unei femei care a încheiat perioada fertilă, dacă frecvența nașterilor se va păstra la nivelul actual. Este cel mai grăitor indicator demografic, care arată numărul urmașilor fiecărei familii, — adică, va fi următoarea generație mai mică, sau mai mare ca precedenta.

Conform acestor date, mai toate statele «republicane» au TFR mai sus de nivelul mediu, iar mai toate statele «democratice», respectiv, - mai jos de nivelul mediu național. Piscul ratingului demografic în SUA aparține fără drept de apel regiunilor «roșii», iar cele «albastre» ocupă teritoriile de la fund, caracterizate prin natalitate joasă. Rezultatul pare destul de previzibil, dacă ținem cont de faptul că republicanii conservatori au ales valorile familiei, iar democrații-inovatori încurajează cele mai nefirești experiențe de gen, sprijină stilul «child-free» și feminismul radical. Este de înțeles, că acolo unde predomină tradiționaliștii orientați spre idealul familiei numeroase, mai multe voturi acumulează «elefantul» (simbolul partidului republican), iar acolo unde este semnificativ numărul cetățenilor LGBT și a celor «liberi de copii» cresc șansele de victorie a «măgarului» (simbolul democraților americani).

Simpatii de partid sau origine rasială?

Un sceptic, care nu este deprins cu o atare stratificare a societății conform criteriilor politico-ideologice, poate presupune că diferențele natalității între state nu țin de preferințele partinice , ci de componența națională și rasială. O atare diferențiere ne este cunoscută mai bine, spre exemplu, din diversitatea demografică a regiunilor Rusiei o sau a comunităților etnice din Marea Britanie. Dar o analiză a situației din SUA arată că factorul etno-rasial cedează prioritatea în fața viziunilor politico-ideologice. Spre exemplu, în subteranul profund demografic se află și„cel mai alb stat”, Vermont, dar și „cel mai negru teritoriu”, Districtul Columbia. În ciuda diferențelor maxime a componenței rasiale, ambele regiuni conduc anti-ratingul natalității, fapt care corelează perfect cu dominația de durată a partidului democrat în ambele state.

În Statele Unite, diferențele dintre cele cinci grupuri rasial-etnice majore (albi non-hispanici, albi hispanici, afro-americani, asiatici, indieni americani) sunt mai puțin pronunțate ca diferențele dintre state.

Ratele totale de fertilitate pentru aceste cinci grupuri de bază variază de la 1,35 (asiaticii de est) la 1,88 (albii hispani), iar diferența dintre albii și negrii non-hispanici este neglijabilă (1,58 și 1,66).).

În același timp, TFR variază mult mai simțitor între 1,18 și 2,00.

Unicul grup rasial, nu foarte numeros, care asigură în SUA reproducerea naturală (adică, care are TFR ceva mai înalt de 2,1), — este cel al hawaiezilor nativi. Dar în ciuda acestui bonus, TFR întregii populații de pe Insulele Hawai este departe de record și formează doar 1,68, mult mai puțin ca TFR din majoritatea statelor «roșii», care nu au familiile iubitoare de copii ale hawaiezilor. Iar conform rezultatelor Partidului democrat, Insulele Hawai fac parte din primele trei și cedează doar în fața districtului Columbia și statului California. Se pare, natalitatea joasă caracteristică alegătorilor democrați de alte rase, stabiliți în Hawai, reduce la zero performanțele parentale ale populației din Pacific, și nu permit statului insular albastru să concureze pe un grup demografic cheie cu republicanii Kansas, Iowa sau Kentucky. Dar aceste state din «centura roșie» nu au «tracțiunea» suplimentară de genul comunității aborigenilor cu mulți copii, populația lor este cu preponderență albă, și deci indicatorii înalți îi asigură familiile albe, care au păstrat idealurile familiale tradiționale.

Faptul că factorul etno-rasial nu este decisiv în dispersia demografică a regiunilor americane, se vede bine la analiza aportului parental al cetățenilor de origine hispanică. Reprezentați pe larg în Texas, dar și în California, asta nu încurcă acestor state cu cele mai mari comunități hispanice să difere conform coeficientului sumar de natalitate (în primul TFR = 1,82, în al doilea = 1,48). Vedem, așa dar, că Texas este situat mult peste linia de plutire națională, iar California e mult mai jos — ceea ce nu corelează cu componența etnică, în schimb o face reușit cu preferințele politice ale Californiei «albastre» și ale Texasului «roșu».

Hotarul se transformă în prăpastie?

Așa dar, diferența dintre nivelul natalității celor două Americi — conservator-republicane și libertarian-democratice — este deja veridică și vizibilă, cu o tendință evidentă de creștere.

Menționăm, că în a. 2023 în SUA natalitatea a continuat să scadă (TFR s-a redus de la1,66 în primul semestru al anului precedent la 1,63în perioada respectivă a anului curent; în 2015 TFR atingea 1,84). Cu toate acestea, 17 state au demonstrat o creștere absolută a numărului de nou-născuți. Acestea-s Iowa, Alabama, Arkansas, Wyoming, Indiana, Kansas, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Nebraska, Ohio, Oklahoma, Dakota de Nord și de Sud, Tennessee, Texas, Carolina de Sud. Vedem că toate fără excepție aparțin «centurii roșii», adică votează pentru republicani. E de menționat, că în grupul de state unde rezultatele republicanilor constant depășesc 60% (nouă «campioni roșii»), creșterea natalității este prezentă în toate statele cu excepția Virginiei, dar și acolo indicatorii nu cad, ci se mențin la nivelul anului trecut.

În schimb, din cele 10 state unde a fost fixat eșecul cel mai mare (minus3 % și mai mult, comparativ ci primul semestru al a. 2022 ), nouă aparțin democraților: Washington, Vermont, Hawai, Delaware, California, Maryland, Nevada, Oregon, Rhode Island. Din spațiul electoral al «trumpiștilor» în această companie a depopulării face parte doar Alaska.

Dacă leagănul devine argument politic de bază

Înseamnă oare aceasta, că în competiția istorică pentru viitorul Americii republicanii trebuie să învingă grație avantajului demografic? Dacă în familiile care împărtășesc valorile republicane se nasc mai mulți copii și dacă statele care tradițional sprijină «elefantul», își vor spori cota în populația SUA, este oare aceasta o garanție a viitoarei victorii a partidului lui Trump?

Asemenea metamorfoze , în care tabloul politic al unei țări se schimbă grație proceselor demografice, nu-s o raritate în practica mondială. Spre exemplu, în statul evreu în deceniile din urmă a avut loc o «corectare» a Knesset-ului, în care domină adepții Israelului Mare, indivizibil, de la Marea Mediterană la r. Iordan. Acest lucru poate fi asociat cu natalitatea înaltă a fundamentaliștilor Heredi, familiile cărora au mai mulți copii ca cele liberale ale evreilor ateiști.

Chiar dacă exodul descendenților lor dintr-un fel de ghetou religios în societatea laică este destul de semnificativ, copiii, în orice caz, moștenesc cel puțin parțial credințele părinților lor. Asta nu putea să nu ducă la «fundamentalizarea» generală a electoratului izraelian și la respingerea tot mai mare a ideilor toleranței etno-religioase și a «coexistenței celor două state» .

Un exemplu și mai cunoscut cititorilor noștri — Ucraina, în care timp de 30 de ani post-sovietici natalitatea în regiunile vestice a fost mai mare ca în cele sud-estice. Gradul mai înalt de urbanizare în sud-est , dar și criza socială mai profundă în procesul dezindustrializării din anii 90 nu a contribuit la succesele reproductive. În rezultat, la hotarul dintre secole natalitatea în Donbas și regiunile ucrainene de la Marea Neagră a înregistrat un anti-record absolut pe CSI. În același timp, populația tradițională și patriarhală a regiunilor carpatice și a Bucovinei nu a suportat un eșec demografic așa de profund și s-a redus mult mai lent ca în sud-est, iar pe alocuri chiar a crescut. În rezultatul natalității neuniforme pe teritoriul Ucrainei, echilibrul politic s-a mutat din est spre vest .

Viitoarele alegeri din SUA prin prisma ratei natalității

Să așteptăm oare, că și în SUA echilibrul politic se va muta, influențat de schimbările demografice din zona «albastră» în cea «roșie»? Este imposibil un răspuns fără echivoc la această întrebare, căci schimbarea echilibrului electoral este influențată și de alți factori, nu doar de reproducerea fizică a generațiilor. Printre aceștia trebuie să pomenim unele aspecte ale demografiei, în special – migrarea.

Spre exemplu, așa citadele ale «centurii roșii», ca Virginia de Vest și Mississippi, fac parte din statele depresive, în care populația se reduce, în ciuda faptului că natalitate depășește media națională. Tineretul care părăsește statele provinciale depresive merge spre metropolele în creștere, unde poate contacta cu totul alte valori. Este imaginea obișnuită a lumii moderne: regiunile patriarhale rurale cu familii numeroase alimentează orașele mari cu urmașii lor, acolo originarii din familii conservatoare devin radicali - iar și evenimentele fatidice au loc anume în orașele mari, nu la periferie. Dar să nu ne grăbim prin aplicarea șablonului din sec. ХХ la viitoarea soartă s SUA. La fel ca în cazul șablonului etno-rasial descris mai sus, realitatea americană nu se înscrie într-un cadru-standard.

Este imposibil să susținem, că migrările interioare, spre deosebire de natalitate, lucrează în interesul democraților. Unu – pentru că și în «zona albastră» există regiuni depresive, spre exemplu, depopulatul Illinois cu gigantul Chicago, sau Connecticut, care stagnează.

Doi – cele mai mari centre de atracție a nou-sosiților au devenit azi statele «centurii roșii», Texas și Florida, care și-au devansat principalii concurenți demografici New York și California. Cel puțin putem susține clar că din punct de vedere teritorial mișcările interne ale cetățenilor SUA nu oferă un avantaj vizibil nici statelor «republicane», nici celor «democrate» .

Pentru Partidul democrat, migrația externă poate deveni un reper, căci anume democrații au o poziție mai loială față de imigranții și refugiații sosiți în SUA. De fapt, cetățenii care au obținut pașaportul american trebuie să-i voteze recunoscător pe cei care i-au tutelat, să completeze tabăra «albaștrilor». Dar să nu uităm că principalele surse ale imigrației – Africa, Asia de Sud, Filipinele, Orientul Apropiat, Guatemala – nu au suportat o transformare așa de profundă a valorilor, pentru care optează ideologii democraților. Pentru cei veniți din aceste țări pot fi mai apropiate motivele tradiționaliste ale republicanilor. Așa că ar fi prematur să înscriem migrația externă în activul «zonei albastre».

Unicul lucru pe care pot conta democrații americani, care pierd competiția demografică cu republicanii, este conflictul generațiilor , trecerea tineretului «zonei roșii» din tabăra conservatorilor în cea mai modernă a libertarienilor.

Pe de altă parte, îmbătrînirea populației, care a început în SUA, provocată de lipsa simplei reproduceri, este în avantajul republicanilor. Se știe, că în timp radicalismul tinerilor scade, și o,parte din cei care doreau «transforme lumea», revine la «vechile, bunele învățături»ale părinților. Adică, în suma factorilor, concluzia este că procesele demografice obiective , în general, lucrează în favoarea conservatorilor americani.

Două idealuri. Două Americi

Nu putem exclude faptul că republicanii vor ști să transforme factorul competitiv numit din unul subiectiv în unul obiectiv în unul subiectiv, construindu-și publicitatea de «partid al vieții» spre deosebire de adversarii din «partidul pieirii». Pe acest fundal, am putea sfătui ironic concurenții să schimbe simbolul partidului din «măgar» în «catîr» —un animal incapabil de procreare.

De altfel, democrații au propriul argument împrumutat din arsenalul admiratorilor fanatici ai Gretei Tunberg : «mai puțină populație — o natură mai curată». Probabil, tabloul idilic al peisajelor feciorelnice poate place cuiva mai mult ca grijile parentale la leagănul copiilor. Această imagine atrăgătoare a viitorului are un singur minus evident — animalele eliberate de presiunea antropologică nu pot vota pentru partidul care face lobby pentru interesele lor.

În tot cazul, vom avea de urmărit o competiție dramatică, al cărei final e dificil de prognozat. Dar ceea ce putem constata cu exactitate în baza analizei demografice efectuate este apariția a două comunități total diferite în interiorul națiunii americane unite altă dată. Diferența de fertilitate dintre susținătorii democrați și cei republicani este comparabilă cu diferența dintre două grupuri etnice diferite, depășind semnificativ diferențele dintre grupurile rasiale și etnice din Statele Unite. Este semnul vizibil al unei scindări culturale profunde, perfectată la nivel politic, — ceea ce poate servi drept sol fertil pentru viitoarea divizare a Americii în două state.