X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

«Ascunde furculița – să nu străpungi harul!»

15 mar. 17:58   Analitică
7705 1

O felie de pîine pusă pe un păhărel cu votcă. Un telefon mobil și un pachet de țigări, puse în mormîntul unui răposat drag. Aruncă furculița după împărtășanie – să nu străpungi harul. Într-un an bisect, nașii îi alegi doar dintre rude. Dacă în timpul spovedaniei preotul a rupt foița «cu păcate» – păcatele vor fi iertate. La miruire a fost uitată cădelnița - bolnavul nu se va mai ridica. În luna mai să nu te cununi – vei suferi…

O scurtă enumerare a superstițiilor para-bisericești ar fi mai voluminoasă ca Legea Divină. Însă majoritatea celor, care merg la biserică, poartă cu sine un «rucsac» întreg de bagaje de acest fel, care pe măsură ce intră în biserică, devine tot mai greu. Ei bine, să călătorim prin lumea superstițiilor «ortodoxe».

O credință deșartă

Deșertăciunea – o credință deșartă. Credință în toate dintr-o dată, poate ceva va fi de folos. Da superstițiile ortodoxe? La prima vedere, oximoronul este o combinare a unor lucruri incompatibile. Dar asta doar la prima vedere. Mulți dintre cei, care s-au deprins să se considere creștini ortodocși, de fapt nu-s contra să se asigure. Chipurile, chiar dacă nu va ajuta, nici de prisos nu va fi.

Va fi de prisos! Pentru că orice superstiție este încălcarea sau deformarea unei porunci a lui Dumnezeu. Înlocuirea credinței în Dumnezeu cu niște acțiuni ritualice, care nu au nimic comun cu adevărul. «Ochiul este lampa corpului. Deci, dacă ochiul tău este curat, atunci tot corpul tău va fi luminat; dacă ochiul tău este rău, atunci tot corpul tău se va întuneca” (Matei 6:22). Superstiția este ca oglinda deformantă, care ne distorsionează vederea. Și ce e mai trist, omul superstițios este convins că-i și credincios, și ortodox, și deosebit de cucernic, dar nu este așa. Nu trebuie să mergem departe după exemple. Și nici nu e prea greu să le găsim explicație.


După miruire, nu te spăla trei zile! În acest fel oamenii «consolidează» acțiunea mirului. Dar mirul în sine este manifestarea vizibilă a Sacrului. Domnul ne iartă păcatele chiar în clipa miruirii sau a rugăciunii. Și nu e deloc principial cît timp va sta uleiul sfințit pe față.

După 40 de zile, eliberează sufletul răposatului în timpul pomenirii: ai băut, ai deschis fereastra – și el va zbura lent din casă spre cimitir. Sufletul iese din corp în clipa decesului, și numai Dumnezeu îl conduce în continuare. Da nu cel care deschide fereastra.

La oficiul stării civile pruncul a fost înscris Angelica, da l-au botezat Ana? Despre asta nu spune nimănui – să nu o deoache! În unele triburi indigene numele omului în general este știut doar de el și de părinți. Chipurile, cel care știe numele omului are putere asupra acestuia. Noi însă știm altceva: doar Dumnezeu are putere asupra oamenilor. Nu vă neliniștiți în zadar, părinții Angelicăi!

Ești botezat, dar viața nu merge bine - botează-te încă odată. Și atunci cum e cu «Cred într-un singur botez…»?

Sărmanii oameni! Ce multe pericole îi pasc, dacă în loc să se închine unui singur Dumnezeu, ei zi de zi se închină unui număr mare de «zeișori» – semne, ritualuri, obiecte?

Sărmanul preot! Nici cădelnița să nu o uite la miruire. Nici inelele să nu le scape la cununie. Pentru un superstițios nu e doar o gafă sau o greșeală umană – este soarta! Nu se va mai ridica acum bolnavul… Tinerii nu vor mai trăi în dragoste…

Să crezi și să te rogi este o muncă enormă, permanentă, dar benefică și conștientizată. Dar să te conduci după «ce a spus o mătușă bisericoasă», e mult mai simplu. Și omul se împotmolește în «credința deșartă». Unde este Dumnezeu în aceste chițibușuri? L-au uitat, ca pe cădelniță …

Orice început e greu

Superstițiile-s concentrate, în majoritatea lor, în jurul tainei morții. În timpul prohodului ai stat între sicriu și altar – neapărat vei muri în scurt timp. Te-ai întors în casă după ce mortul a fost scos și înainte de revenirea celorlalți de la cimitir – vei muri inevitabil. De pe fruntea răposatului a lunecat cununița, da tu stai alături – iar vei muri. Ai privit prin geam dricul și procesiunea funebră, ai călcat de bradul «răposatului» – ai și murit. Gata, uită că ai trăit .

Da dacă ai respectat totul, nu ai uitat nimic, fugi primul să speli podeaua după ce mortul a fost scos din casă. Pentru spălarea podelei după mort se iartă 40 de păcate. Nu ați văzut niciodată cum băbuțele spală pe întrecute podelele «după mort» ?

Uneori, înainte de înhumare, răposatului i se pune pe față o blinie. După înhumare, în timpul mesei de pomenire, această blinie este servită preotului. Dacă o va consumă, răposatul va ajunge în Împărăția Cerului. Cunosc un preot, care în timpul mesei de pomenire categoric nu consumă blinii, chiar dacă acestea au fost gătite în prezența lui. Înțeleg motivele.

Prin aceste ritualuri prostești noi încercăm cumva să ne exteriorizăm dragostea pentru cei răposați. Dar de fapt scumpul răposat nu are nevoie nici de votcă, nici de țigări, nici de față de masă pe sicriu, nici de telefonul mobil în buzunar. El are nevoie doar de rugăciunile noastre și de faptele bune, făcute în numele Domnului. Căci «de acolo» el nu numai că nu poate telefona, – el nu poate nici să-și schimbe soarta «de dincolo»: nu poate corecta greșelile comise, nu poate finaliza lucrul nefinalizat.

Să luăm Psaltirea și să ne rugăm pentru cei decedați. Numai în rugăciune este iubirea noastră acum, doar așa putem influența soarta sufletului.

Har pentru mine. Și foarte mult!

«Cere harul Duhului Sacru», – spunea Sf. Serafim de Sarov. Cum? Prin rugăciune, post, fapte bune… Da pentru asta trebuie să muncești, să depui efort –ne sperie perspectivele care se deschid. Da mai simplu nu se poate? «Se poate»,- ne șoptesc serviabil superstițiile. Și se începe…

Iată diaconul sau preotul agită cădelnița – pune palmele luntre ca să «aduni» har. După care «freacă» cu har fața și corpul. Uite, vecina a adunat mai mult ca tine – și aici ești codașă… Vei sta în fața cupolei bisericești – te vei încărca cu energie. Împărtășesc un preot simplu și un arhiereu – stai la arhiereu. De la el vine mai mult har – nu degeaba e arhiereu! Poartă o cruce mai mare și mai scumpă – Domnul vede totul, va «ține cont»…

În biserică este înșirată multă «înțelepciune populară». Principalele ei purtătoare – bunicuțele bisericoase. Ele se plictisesc, vor să fie observate cumva, da mai bine – necesare și de folos. Se străduie pentru noi din toată inima. Iată, de exemplu, lecția unei bunicuțe «cunoscătoare» despre agheasmă: «Amestecul de agheasmă din diferite biserici este mai puternic ca cea luată dintr-o singură biserică. Dacă torni agheasma de bobotează în apă obișnuită, aceasta se sfințește, da dacă viceversa – din contra, se spurcă. Dacă torni agheasma de bobotează, nu o face prin pîlnie – – se deteriorează structura, «îndărăt» nu se poate, nici «de la sine» nu se poate. Și căușul trebuie să-l ții cu dreapta. Apa sfințită în ajunul Bobotezei este de post, iar cea sfințită în ziua de Bobotează – de frupt ».

Iată cum au făcut din agheasmă un elixir magic. Nu e de mirare, că de Bobotează în jurul bisericii se formează cozi enorme. Dar omului îi ajută nu agheasma în sine, ci Dumnezeu care a sfințit-o. Fără credință și pocăință adevărată bea și cinci litri de agheasmă de bobotează – fără rost. Da rugăciunea din ajun este identică cu cea din ziua Bobotezei.

Iar bunicuțele «cunoscătoare»… Să răbdăm, să le suportăm! Să nu le obijduim, dar nici să nu urmăm orbește aceste sfaturi.

O cruce străină

Ți-a trecut prin minte vreodată, că superstițiile noastre-s doar încercării de a-l «asigura» pe Dumnezeu? Să te ferești de sine stătător de tot felul de nenorociri, și să uiți că fără voința Lui nici un fir de păr nu va cădea de pe capul tău.

…Nu-ți aprinde lumînarea de la una străină – vei lua asupra ta toate păcatele. Ai găsit o cruciuliță – nu o ridica de jos! Căci vei lua asupra ta o cruce străină. Să nu ne măgulim pe noi înșine. Să ne ducem propria cruce, că Dumnezeu nu dă nimic peste puteri.

Și trebuie să ne păzim nu de crucea străină, da anume de superstiții. Deseori ele distorsionează Evanghelia în așa hal, că te cutremuri: «Pentru ca omul să fie pedepsit pentru obida ce ți-a făcut-o, trebuie să mergi la biserică și să pui o lumînare de sănătatea lui». Așa un fel de «roagă-te pentru cei care te urăsc »…

Dar oare nu este distorsionată esența, dacă în loc de rugăciune și pocăință noi mizăm pe lumînări și icoane, și astfel le reducem la nivelul unor amulete? O discuție într-o biserică: «De ce răsucești lumînările?» – «Soțul mă înșală, și ca să nu plece …» Și răsucește-răsucește cu cea mai evlavioasă față. O adevărată acțiune magică, de ritual .

Sau iată o studentă de la drept într-un magazin bisericesc mai că amenință cu ”Роспотребнадзор”: «Maică, eu am cumpărat la voi o icoană care să-mi ajute să susțin examenele! Da cu ea a devenit și mai rău!». Sub ochii noștri se pierde o superstiție… Da credință a fost oare? Explicațiile maicii nu ajung – deocamdată…

***

Superstițiile se lipesc ușor de tot ce este viu, și să scapi de ele e dificil. Dar trebuie. Pentru că soarta este judecata lui Dumnezeu, și ea nu trece de la un obiect la om. Sufletul răposatului nu noi îl «eliberăm». Și acest suflet nu are nevoie nici de votcă, nici de fața de masă pe sicriu. Dumnezeu nu poate fi «înduplecat» cu niște lumînări răsucite.

Dumnezeu le vorbește oamenilor în limbajul circumstanțelor vieții. Dar nici preoții nu se încumetă deseori să traducă acest limbaj: necunoscute-s căile Domnului. Cum să răspundă omul în acest dialog? Cu crucea și rugăciunea, cu citirea Evangheliei și a sfinților părinți, cu participarea la slujbele bisericești și Tainele divine . Și în fiece clipă a vieții să se afle în fața Domnului. Ortodocșii știu ce înseamnă asta.

18
5
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?