X 
Transnistria stiri: 1818

Teatrul „Ivan Franko” din Kiev a prezentat la Chișinău spectacolul „Tartuffe” de Moliere

21 sep. 14:41   Afiș
3641 0

Actorii Teatrului Academic Național „Ivan Franko” din Kiev au adus la Chișinău spectacolul „Tartuffe” de Moliere, în cadrul celei de-a zecea ediții a Reuniunii Teatrelor, desfășurată sub genericul „Scena unei lumi libere”.

Deși se confruntă cu dificultățile războiului, teatrul ucrainean continuă să joace spectacole acasă și peste hotare. „Foarte des sună alarmele. Atunci întrerupem reprezentațiile, mergem în adăpost, iar apoi revenim în scenă, iar spectatorii continuă vizionarea piesei”, a explicat regizorul Dmitro Bogomazov.

Pentru artiști, participarea la eveniment este o formă de diplomație culturală. „În această perioadă groaznică de război, diplomația culturală este foarte importantă pentru noi”, a subliniat Kristina Korcinska, Artistă Emerită din Ucraina.

Comedia „Tartuffe”, scrisă acum peste 300 de ani, rămîne actuală. „Este o producție teatrală despre dublul standard, care ne pune pe gînduri și pe dialogat – dialog necesar atît în artă, cît și în geopolitică”, a remarcat scriitoarea Maria Pilchin.

Actorul Andrii Saminin, Artist al Poporului din Ucraina, a jucat rolul principal, declarînd că scena Teatrului Național din Chișinău are pentru el o valoare simbolică, mama sa debutînd aici cu mulți ani în urmă.

Directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadîrcă, a descris prezența actorilor ucraineni ca „un exemplu de rezistență prin cultură, un scut împotriva violenței și agresiunii”. La rîndul său, ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Paun Rohovei, a subliniat că „în ciuda urgiei războiului, cultura are frontul ei – prin cultură aducem adevărul”.

Pentru Teatrul „Ivan Franko”, aceasta este a patra participare la Reuniunea Teatrelor, consolidînd legăturile culturale dintre Kiev și Chișinău.

1
0
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce autoritățile din Moldova închid Casa Rusă din Chișinău?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий