X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

MOLDOX 2019 – festivalul schimbării sociale. Află noutățile de la închiderea festivalului și premiile au fost oferite cineaștilor în devenire ©

17 sep. 2019,, 16:14   Afiș
1120 0

Filme bune, ateliere de creație excepționale, discuții înflăcărate, concerte interesante, lecturi și excursii captivante!

De toate au avut parte cei peste 1500 de oameni care, săptămâna trecută, au ales să vină la Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială – MOLDOX. Timp de șase zile, orașul Cahul a fost un adevărat centru cinematografic al țării, găzduind cea de-a patra ediție a evenimentului, cu tema „METAMORFOZE”. Festivalul a adus în „capitala” de sud a țării și oaspeți de peste hotare. Ceremonia de închidere a avut loc la Teatrul Muzical-Dramatic B.P.Hașdeu din Cahul.

Maxim Cîrlan, directorului festivalului MOLDOX: „MOLDOX pune Moldova în circuitul cinematografic internațional. Suntem mândri că am reușit și de această dată să aducem, aici, la Cahul, filme documentare cu impact social și să contribuim la formarea profesională a viitorilor cineaști. Avem convingerea că astfel de evenimente impulsionează implicarea în schimbarea spre bine, atât în toată țara, cât și la nivel local, în comunitatea de la Cahul. Vreau să aduc sincere mulțumiri tuturor susținătorilor festivalului – donatori, voluntari, parteneri - care au adus continuitate acestui festival. Eforturile lor, entuziasmul și sprijinul financiar ne motivează să devenim an de an tot mai buni în ceea ce facem.”

O lume a „metamorfozelor” la Cahul

Vizitatorii festivalului din acest an au explorat la maxim o lume a „metamorfozelor” istorice, economice, a rolurilor atribuite femeii și bărbatului în societate, a vârstei, a noțiunii de gender, etc. Timp de șase zile, au fost proiectate 17 lungmetraje și 10 scurtmetraje din 12 țări: Republica Moldova, Suedia, România, Ucraina, Olanda, Polonia, Letonia, Franța, Marea Britanie, Rusia, Elveția, Germania. La final de proiecții, creatorii din spatele peliculelor au provocat publicul la o discuție sinceră și inspirațională.

În ultima zi a festivalului au fost proiecte filme de excepție: „Întâlnindu-l pe Gorbaciov” de Werner Herzog și André Singer, „Când roșiile l-au ascultat pe Wagner” de Marianna Economou, „Pași pe graniță” de Alecu Deleu și scurtmetrajele realizate în cadrul atelierelor MOLDOX Lab 2019 (InterAction - 5 filme și Exploration - 2 filme). Scurtmetrajele s-au centrat pe diverse componente sociale precum accesul în oraș pentru persoane cu dizabilități, deșeurile urbane și lipsa unui sistem de reciclare, tehnologiile moderne care ne afectează socializarea, dansurile populare din Slobozia Mare și altele.

Tot în ziua ceremoniei de închidere a fost organizat și un pitch public pentru a prezenta proiectele cinematografice ale participanților la atelierul Inspiration. Pitch-ul participanților a fost evaluat de către experți internaționali din industria filmului documentar care au selectat patru proiecte pentru a participa la ateliere și forumuri de pitch prestigioase din Europa.

Iată cine sunt câștigătorii:

  • Lucia Lupu cu proiectul „Râul cel din urmă”

- B2B DOC (participarea la mai multe ateliere de dezvoltare a proiectului din cadrul evenimentelor și festivalurilor din rețea)

- European Documentary Network (un loc de observator la Festivalul Lisbon Docs).

  • Ana Gurdiș cu proiectul „Ziua în care am învățat să fluier...”

- Balkan Documentary Center (participare la atelierul din Sofia și Kosovo)

- One World Romania (participarea la 2020 Civil Society Pitch, București).

  • Daniela Miron cu proiectul „Fantoma baletului”

- Thessaloniki Documentary Film Festival (acces la festivalul TDF și la toate evenimentele din cadrul acestuia, Salonic, 2020).

  • Iura Tomkaș cu proiectul „Nistru”

- Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului DOCUDAYS UA (acces și cazare la DOCUDAYS UA 2020, Kiev).

MOLDOX – mai mult decât proiecții de filme!

În ultima zi a Festivalului, creatorii de film din Moldova au fost invitați la un master-class susținut de B2B Doc, despre pașii pe care trebuie să îi urmeze cineaștii pentru a ajunge pe piața internațională a filmului documentar. Atelierul a inclus și un studiu de caz recent a unui documentar moldovenesc de succes, dezvoltat la B2B Doc – Grădina Sovietică/The Soviet Garden. Acesta a fost susținut de Alex Shiriaieff - manager de proiect la B2B Doc (Suedia), Hjalmar Palmgren, producător de documentare (Suedia) și Dragos Turea - regizor și producător moldovean (inclusiv a filmului Grădina Sovietică).

La festival, Teatru-Spălătorie a venit la eveniment cu mai multe lecturi cu actorii non-actori. Iar parcul central de la Cahul, MOLDOX i-a provocat participanți la o serie de discuții publice despre metamorfoze:

  • „10 ani de Parteneriat Estic” alături Ambasadoarea Suediei, Anna Lyberg, șefa Departamentului Integrare Europeană din cadrul MAEIE, Daniela Cujba, primarul orașului Cahul Nicolae Dandiș, Academia Suedeză pentru Tinerii Profesioniști Inga Iovu
  • transformarea mass-media cu jurnaliștii Ana Gherciu și Vlad Butnaru
  • schimbarea rolurilor de gen în societate cu Diana Guja
  • schimbarea comunitară cu activista Vlada Ciobanu și primarul or. Cahul Nicolae Dandiș.

Pentru ca experiența culturală să fie una și mai reușită, organizatorii i-au invitat pe oaspeți să admire o expoziție de fotografie – „Plecarea în lume” de Natalia Gârbu și concerte sub cerul înstelat – show-ul trupei indei de ambiant și cold wave „Cosmos în Buzunar”, urmat de Gonzo, care făcut o vinegretă de muzici din toate timpurile și locurile până hăt după miezul nopții. Cei interesați de a descoperi mai multe despre zonele rurale ale Cahulului au fost invitați la o promenadă de neuitat pe traseul turistic rural „Cvartetului Cinematic al Luncii Prutului de Jos”.

Astfel, oaspeții au avut posibilitatea să viziteze patru sate din Grupul de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”, unde au cunoscut oameni cu suflet mare, au putut dansa în ritmurile Horei de Cahul, gusta bucate sățioase și vizita muzee și zone rurale pitorești de poveste. Toți participanții au revenit la festival cu multe impresii, suvenire, gustoșenii și, desigur, niște vin dulce de Văleni.

În acest an MOLDOX a contribuit la schimbarea socială și prin parteneriatele sale. Astfel, în 2020, Școala Muzicală din Cahul va beneficia de echipamente muzicale, oferite de către CinEast (Eastern and Central European Film Festival).

Susținătorii festivalului MOLDOX

Cu sprijinul financiar: Institutul Cultural German Akzente, Goethe Institut, Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cinematografiei din Moldova, Primăria Cahul, Consiliul Raional Cahul, Ambasada Germaniei, Ambasada Suediei, Ambasada Bulgariei, Proiectul de Competitivitate finanțat de USAID, Suedia și UK aid, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)

Cu sprijinul: Teatrul Muzical-Dramatic „B.P. Hasdeu”, Palatul de Cultură „N. Botgros”, Incubatorul de Afaceri din raionul Cahul

Parteneri festival: One World Romania, Balkan Documentary Center, Festivalul de Film Documentar de la Salonic, B2B Docs, Festivalul Internațional de Film Documentar pentru Drepturile Omului Docudays UA, Festivalul de Film Documentar Chesnok, European Documentary Network, Festivalul de Film Documentar CinEast, East Roads Films

Parteneri business: Racketa Production, Cahulpan, YardSale

Parteneri media: Unimedia.info, Moldova.org, Diez.md, Locals.md, Noi.md, Gazeta de Sud, Briciul

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?